***Dupa 6 luni***
Timpul a trecut mai repede decat credeam. Iata ca ma trezesc din nou cu acelasi baiat in inima mea. Dupa 6 luni petrecute alaturi de Razvan, inca mai simt acei fluturasi in stomac atunci cand ma atinge. Ceva ciudat se petrece cu mine, ceva numit iubire, acel tip de iubire pe care oricine si-ar dori sa o simta sau sa o impartaseasca cu cineva. Iubirea pe care i-o port eu lui Razvan, e neconditionata. Nu conteaza ora, ziua, starea de spirit pe care o am, eu il iubesc, il iubesc doar pe el fara nicio indoiala. In toate aceste luni, nu am avut parte de durere alaturi de el si sunt convinsa ca in bratele lui ma simt cel mai bine. Bratele lui mi-au fost cea mai calduroasa bluza in ultimele luni, iar vocea lui calda si optimista a fost acolo de fiecare data cand lacrimile mele nu se mai opreau. Am plans mult in aceste luni. Ma maturizez, dar parintii mei nu accepta asta, mai ales langa Razvan. De un lucru sunt sigura: nu o sa renunt la Razvan indiferent de cat de mult ma voi indeparta de familie. La urma urmei, locul meu niciodata nu a fost aici, langa ei. Niciodata nu m-am simtit bine alaturi de ei, urmand regulile lor stricte. Uneori ma simt singura intre atatia monstrii. Am cunoscut noi prieteni, prieteni care mi-au inlocuit familia dupa primele minute de stat cu ei. Am cunoscut acel tip de prieten sensibil, care mai mereu sufera, simtindu-se o victima a oricarei situatii. Acel tip de prieten grijuliu, care ar renunta la el pentru mine. Acel tip de prietena subapreciata de toti. Am cunoscut oameni complet diferiti, dar care impreuna sunt mai perfecti ca orice. Printre toti acesti oameni pe care i-am cunoscut, se numara un baiat foarte special pentru mine. Un baiat de care eram cam speriata in ziua in care am ales sa fiu cu Razvan si sa risc totul. Alex, cel mai bun prieten a lui Razvan, s-a dovedit a fi cel mai sincer si placut prieten pe care cineva l-ar putea avea. Ne-am cam apropiat in ultimul timp, pentru ca am incercat sa il ajut sa imi cucereasca cea mai buna prietena. Bineinteles, totul a fost in zadar, dar binele in acest rau a fost ca eu cu Alex am legat o prietenie care sunt sigura ca nu va disparea niciodata. Ciudat este ca Razvan s-a indepartat de el, odata ce am devenit eu cea mai buna prietena a lui Alex, dar nu are motive se simta deranjat de asta. Indiferent de cat de mult as tine la Alex, nu se compara cu iubirea pe care i-o port baiatului alaturi de care am invatat sa traiesc fiecare clipa si mai ales, sa iubesc.
Ma ridic din pat, mai tarziu decat ar trebui, dar profit de fiecare moment al vacantei de iarna. Clasa a 8-a e mai grea decat mi-o inchipuiam eu. Stresul examenelor ma distruge psihic si simt ca in curand voi avea nevoie de o clona pentru a petrece si putin timp cu razvan si pentru a invata. Iau telefonul in mana, dar altceva imi atrage atentia. Din camera alaturata se aud tipete. Sunt sigura ca din nou se cearta din cauza mea, asa ca trebuie sa calmez spiritele. Pasesc usor pe varfuri si imi apropiu urechea de usa rigida din fata mea:
"E imposibil sa fie mort. Trebuie sa se mai poata face ceva."
Era vocea matusii. Din pacate nu auzeam spusele celui cu care vorbea la telefon, dar am simtit o intepatura dureroasa in piept. Ceva se intampla. Mi-am facut curaj si am dat buzna peste ea in camera:
-Despre ce era vorba? Despre ce vorbeai la telefon? Spune-mi!
Ochii ii erau inlacrimati. Niciodata nu am vazut-o asa. Ea, era cea mai plina de viata persoana pe care o cunosteam. Ea, imi dadea de cele mai multe ori cate putin din puterea ei ca sa zambesc si eu, dar ce se intampla acum cu ea? M-am apropiat usor, asteptand un raspuns, insa tacerea ei incepea sa ma nelinisteasca si sa ma faca sa devin usor agitata. Matusa isi indreapta privirea spre podea, apoi se aseaza pe patul imens si alb:
-Nu mai e Clau! Ise, nu mai e.
Ise, Ise e unchiul meu, sotul ei iubit, motivul pentru care noi doua zambeam. Noi doua eram cele care il iubeam cel mai mult. Ma uit in ochii ei, pana ce lacrimile poposesc si pe obrajii mei facandu-ma sa simt flacari pe fata mea, flacari care ard intens si cu putere.
