"-Vrei sa fim impreuna?"
Am lasat telefonul jos nestiind cum sa mai reactionez. In cap imi derulau toate momentele petrecute impreuna chiar daca erau putine. L-am cunoscut pe Razvan intr-o seara de vara in care probabil lacrimile m-au cam facut de ras, dar important a fost ca el le-a oprit reusind sa ma salveze de scorpia cu palmele indreptate spre mine care incerca sa ma vaneze in mijlocul parcului. M-a aparat fara sa ma cunoasca ceea ce a insemnat mult pentru mine, iar astfel am continuat sa ne imprietenim. Incepeam sa il cunosc, el fiind complet diferit de mine. Eu, aceea fata cuminte, cu note mai mari de 10, dar totusi cu o ora de intrat in casa mai mica decat notele mele si cu un anturaj lipsit de orice limbaj vulgar sau fapte de violenta. Insa, el, nu avea nicio restrictie, fapt care m-a cam speriat putin. Cu timpul am inceput sa ma obisnuiesc cu el, cu noii mei prieteni de care parintii mei incepusera sa fie putin speriati, insa cel mai mult i-a speriat noul meu comportament. Notele scadeau cu cate un punct, orele de invatat fiind din ce in ce mai putine, deoarece Razvan ma preocupa acum. Incepeam sa imi doresc sa il cunosc din ce in ce mai mult si sa traiesc si eu cate putin din pericolul si adrenalina pe care le traia el alaturi de prietenii lui care au devenit si ai mei dupa un timp. Incepusem sa petrec mai mult timp afara decat in casa, renuntand la duminicile in familie pentru duminicile cu Razvan. Dupa un timp in care ne-am apropiat, a indraznit sa faca primul pas atingandu-mi obrazul cu buzele la care tanjeam de ceva timp. Au urmat apoi nenumarate seri in care bratele lui ma incalzeau, nenumarate convorbiri sincere , nenumarate gesturi care ma faceau sa simt ce nu am mai simtit vreodata.
Cu toate astea continui sa neg faptul ca imi place de el pentru ca asta mi-ar complica viata. Nu vreau sa imi pierd aceasta prietenie cu el, dar daca ar merita sa risc? Iau din nou telefonul in mana si recitesc intrebarea. Se pare ca el asteapta, fara sa mai insiste, dar simt ca tacerea mea e extrem de galagioasa pentru el. Nu pot sa il refuz, asa ca o sa evit cat de mult posibil intrebarea.
-Ce zici sa vorbim maine despre asta? Se face tarziu.
Acum mai aveam o noapte intreaga sa ma gandesc la el si la ce as putea face, insa indiferent de raspuns as putea sa risc prietenia cu el. Minutele se scurgeau asa greu, iar eu imi verificam mesajele mai des ca niciodata, insa ceva ma facea sa cred ca raspunsul meu l-a cam suparat de aceea primesc doar tacere din partea lui. Deja incepea sa doara, deja imi scapa printre degete intreaga noastra prietenie.
Ma trezesc dimineata, pregatita sa incep o noua zi insa odata ce iau telefonul in mana acelasi gand de aseara imi acopera mintea, iar astfel imi reiau rutina zilnica. Vara deabia incepuse, de aceea ma ridic lejera din pat incepand deja sa imi pregatesc hainele pentru cand o sa ies din nou afara. Trebuia sa fie ceva albastru, lui Razvan ii place albastrul. Odata ce acest gand imi strabate mintea, trantesc usa dulapului spunandu-mi de cateva ori in gand ca e doar un bun prieten si ca nu merita sa imi risc prietenia cu el. Sunt doar o copila, nu vreau o relatie cu el, o sa il ranesc. Ma hotarasc sa port cu totul si cu totul altceva.
Dupa cateva ore de stat in fata dulapului meditand si gandindu-ma la alte lucruri decat la hainele dezordonate din fata mea, trag aer in piept pregatindu-ma pentru o noua morala din partea alor mei. Indraznesc putin stangace sa spun:
-Eu o sa ies putin.. Ta sun eu mai tarziu mami. Te iubesc
Ma intorc repede pentru a nu le lasa timp sa mai spuna ceva insa mami e ca de obicei mai rapida decat cred:
-Nu vreau sa se faca 9 si sa nu te vad in casa!
Stiu ca fata de catel o sa mearga de data asta, asa ca ma intorc spre ea cu un zambet fermecator:
-10 mami! Stii cat de mult te iubesc si ca sunt cea mai cuminte fetita pe care cineva ar putea sa o aiba?
Mami cedeaza, dar isi da ochii peste cap inainte. Alerg spre usa pana nu se razgandeste.
