-Samuueel, se plânse Michael, în timp ce își sprijinii bărbia de coada măturii. Ajută-mă, te rog!
Însă bărbatul aproape ca nici măcar nu îl băgă in seamă.
-Vezi-ți acolo de treabă, trebuie sa închid în jumătate de ora iar în ritmul ăsta nu vei termina la timp, îl iscodi bărbatul cu o expresie ursuză.
-Exact! spuse Michael dansând pe lângă matura sa, căci de fapt nu era o simplă matură, ci o prințesă blestemată de o babă ursuză, așa.. cam ca Samuel. Vin-o si dă-mi o mână de ajutor ca să terminăm mai repede.
Privi la obiectul muncii sale și oftă dezamăgit. Pe cine voia el să păcălească? Matura tot matură era și tot cu ea curăța mizeriile de pe jos lăsate de porcii care stătuseră la mese în acea seară.
-Domnul Burton mi-a interzis categoric sa fac așa ceva, îi vorbi sec barmanul. Asta pățești dacă întarzi la muncă.
-Ți-am zis doar că am uitat aragazul pornit și a trebuit să mă întorc să-l opresc.
Tot așa încercase Michael să se scuze și cu o zi în urmă, însă cumva până și domnul Burton își dăduse seama că de fapt era o minciună ridicolă.
-Hai continuă acolo, îl îndemnă Samuel.
Michael în schimb se întrebă oare dacă farmecul său se stingea încet, având în vedere ca nici măcar pe șeful său nu mai reușea să-l convingă. Numai gândul acesta îi lăsa un gust amar în gură, așa că prefera să se concentreze pe altceva, de aceea alese să-și termine treaba. Sau măcar să o înceapă.
Motivul pentru care era nevoit sa curețe cârciumă, la ora 12 noaptea, era că întârziase jumătate de ora la muncă ziua precedentă. Întârziase pentru că se oprise la operă să returneze un bun material unei persoane care nu era necesar să fie numită, însă bineînțeles că nu ar fi putut să îi spună nici lui Samuel și cu atât mai puțin domnului Burton adevăratul motiv. Spera, totuși, că trandafirul și ceasul ăla nefericit măcar să fi ajuns la Colin și ca el nu dădea acum cu matura degeaba. Dar de fapt, în primul rând, de ce se gândea la băiat, ce conta dacă ceasul ajunsese sau nu la el? Din partea lui Michael ar fi putut sa se și spargă iar el ar fi fost fericit.
Imediat cum se gândi la acest lucru, începu să se îngrijoreze că ceasul, de fapt se spărsese până sa ajungă la Colin, iar acesta avea să-l urască pentru ca îi stricase ceasul. La ce noroc avea cel mai probabil că asta se și întâmplase. Își și imagina micul obiect sfărâmat și un fior rece îl trecu pe șira spinării.
"Nu te mai gândi, că poate o adeverești!" se doljeni singur, simțindu-se pe muchie de cuțit de a înnebuni complet. Pentru ca încă își prețuia sănătatea mintală, așa șubredă cum era, decise sa nu se mai gândească la nimic și în schimb începu să lustruiască de zor podeaua barului. O curăță cu o energie pe care nu o mai avusese de la 20 de ani și pe care crezuse că o pierduse tot de pe atunci.
Astfel in mai puțin de 30 de minute podelele străluceau impecabil, la fel și mesele. Cu toate că își suflecase mânecile cămășii până la coate și ca era mai asudat decât fusese vreodată, era mulțumit de treaba pe care o făcuse. Zâmbi satisfăcut la cârciuma curată.
-Ia uită-te la asta, Samuel, îl îndemnă el pe barman sa privească localul, cu un zâmbet mândru. Bătrâna nu a mai fost atât de curată de când chelia ta nu începuse să apară.
Samuel scrâșnii din dinți îndeajuns de tare încat până și Michael îl auzi și își reținut cu greutate un pufnet de râs infoesiv.
-Chelia asta tu mi-o provoci, la fel si ulcer, îl asigura barmanul pe un ton acid. Curând o sa fac ulcer din cauza ta, bombăni el în surdină în timp ce își aranja sticlele proaspăt cumpărate pe rafturi.
Michael se strâmbă, însă încercă să-i dea niște pace bărbatului înainte de închidere, își axă atenția în schimb spre altă problema, aceasta fiind ziarul pe care îl cumpărase de dimineață. Nu era un abonat frecvent al acestora, însă cel din dimineața aceea îi atrase atenția în mod particular, deoarece pe prima pagină exista un articol despre un anumit spectacol de la opera națională care avusese loc seara anterioară. Lângă articol era atașată o fotografie în care se vedea un băiat tânăr, era greu sa îi dai o vârstă anume din cauza trăsăturile sale erau puerile și a ochii negrii ca opalul păreau sa ascundă o viclenie aparte. El zâmbea la cameră un zâmbet machiavelic demn de pictat și expus la Louvre. Michael privi încă o data imaginea pregătit să se așeze pe un scaun de la bar și să înceapă să citească, însă cămașa de pe el îl enerva cumplit, transpirată cum era, i se lipise de piele și îl mânca.
-Uită-te și tu Samuel, nu pot ieși așa pe strada o sa răcesc de n-o să mai pot veni la lucru două săptămâni, se plâns el arătându-i cămașa.
-Avem niște schimburi în spate, du-te și ia-ți ceva de acolo și nu ma mai bate pe mine la cap, îi zise acesta fără să-și ia ochii de la ceea ce făcea.
Merita și el măcar o privire, se gândi Michael îmbufnat în timp ce intră pe ușă din spate într-o cameră ce putea fi numită magazia barului. Peste tot se vedeau diferite obiecte neînsemnate sau stricate. Erau acolo mături și diferite substanțe de curățat lemnul, mai aveau și cuti peste cuti, care Dumnezeu știa ce înmagazinau, cel mai probabil șoareci după câte își putea da seama Michael. Într-un final găsi o ladă veche în care erau aruncate diferite haine, care mai de care mai ciudate. Până la urmă, cu tragere de inimă, își alese una și se dezbracă de a lui.
Ieși până la urmă din magazie, încercând să-și așeze mânecile largi ale noii sale cămăși. Arăta de parcă tocmai coborâse în port de pe o nava a piraților, se și aștepta deja sa miroasă a pește și a apă sărată. Pe o nota mai pozitiva totuși încerca să se convingă ca semăna cu unul dintre personajele noului său roman, un pirat chipeș care ziua își bea mințile prind bordele, iar noaptea jefuia vasele nemernicilor. Se putea imagina deja cu părul fluturat de curenții Mării Mediteraneene, bătându-si joc de bogătanii secolului trecut. Însă, deodată, șnururile cămășii se desfăcură din nou iar el se lupta sa le strângă înapoi, furios.
-Samuel ce mama mă-si, înjură el în timp ce își trase de șnururile cămășii pentru a-i strânge decolteul. De unde dracu ai luat cămașa asta? Ai căpătat-o de la bunica-ta?
Când nu primi niciun răspuns, Michael îl caută cu privirea încruntată pe bărbat, însă imediat ce își desprinse privirea de pe cămașa lui oribilă, văzu în fața sa un băiat brunet care își agăța în cuier paltonul. Băiatul își întoarse spre el doi ochii negrii, mari și curioși. Îl pironiră pe Michael în loc, prostit parcă de o vrajă absurdă.
-Colin, șopti el după un moment.
-Domnule Blaise, îi răspunse băiatul zâmbind cu blândețe. Mai sa nu va recunosc.
Colin purta un plover pe gât albastru marin și o pereche de pantaloni negri, arăta impecabil exact cum Michael și-l amintea, în timp ce el arăta ca un pescar. După un moment se dezmetici din stupefierea sa și reuși să-i ofere lui Colin un zâmbet in colțul gurii.
-Ce-i cu atâtea formalități? întreabă el ironic suflecându-și și cealaltă mânecă. Uită-te la mine, zici ca vin să-ți aduc pește.
Remarca aduse pe buzele băiatului un surâs cald, iar Michael o luă drept o victorie personală, însă Samuel, când, în sfârșit, îi prinse privirea și se uita la el cu precauție. Michael ridică ușor din umeri.
-E cumva ora de închidere? întrebă Colin, prinzând din zbor conversația pe mustește pe care el și barmanul o aveau. Iertați-mă, nu mi-am dat seama cât este ceasul, o să ple-
Înainte sa își termine propoziția, Michael spuse:
-Rămâi, oricum voiam sa îmi mai pun și eu un pahar, îl ruga Michael, băiatul îl inspecta o secundă apoi se urcă pe un scaun de la bar.
Trecu pe partea cealaltă și începu sa se uite la sticlele pe care le aveau, erau mult mai multe decât se așteptase. Aveau câteva branduri chair bune, iar Michael se gândea dacă ar fi cazul sa mai schimbe și el sticla lui de Brandy veche.
-Samuel, închid eu, îi zise el barmanului care era deja îmbrăcat și gata sa plece. Tu du-te acasă.
Samuel îi aruncă o ultimă privire care îi spunea pe un ton precaut lui Michael:"Ai grija ce faci.". Acesta îi răspunse cu o privire încruntată: "Știu ce fac", iar apoi barmanul le ură o seară frumoasă și apoi plecă.
-Trebuie să ne faci cunoștință, insistă Colin odată rămași singuri. Pare a fi o persoană foarte calmă.
Michael pufni, alegând într-un final o sticlă de vin.
-Atâta timp cât nu pomenești de chelia lui, comentă Michael. Ce zici? îl întreba, arătându-i o sticla de vin.
-Tu alegi în seara asta, îl îndemnă pe Michael cu voce joasă demnă de acea oră târzie în nopate.
-Atunci ea e norocoasa, spuse și turna în doua pahare înalte vin pentru amândoi.
Însă când îi întinse paharul băiatul observă ca privirea acestuia se plimba peste ziarul aflat mai încolo. Michael știa ca îl recunoscuse, normal ca îl recunoscuse doar era fața lui pe prima pagină, prost fusese ca nu îl aruncase mai devreme, așa cum de altfel și intenționase. Colin își întoarse privirea, se uita la el printre gene, tachinându-l pe Michael fără vorbe. Blestemă în mintea lui.
-E o poza reușită, îndrugă el într-un final. Arătai... Arăți uimitor, vorbi înainte să-și poată înghiți cuvintele.
Colin zâmbi peste paharul său cu vin.
-Numai de la dumneata pot accepta astfel de complimente, spuse cu un zâmbet slab, luând o gură din pahar.
-Sunt flatat, și vorbea foarte serios, chair era.
O liniște surdă se așternu între ei, timp în care privirea lui Colin pică asupra șnururilor cămășii sale. Michael înjură încă o dată gusturile stranii ale colegului său de muncă și mai ca era pe punctul de a se duce înapoi în magazie după propria sa cămașă.
-L-ai citit? îl întreba deodată Colin pe nepregătite. Fu luat prin surprindere și avu nevoie de câteva momente ca să-și dea seama ca se referă de fapt la ziarul de pe masă.
-Nu încă, nu am avut timp.
-Este bun, îl asigură Colin cert de propria părere. Să-l citești.
Paharul lui Michael aproape se golise numai din 3 înghițituri. Vinul fusese într-adevăr o alegere bună, vedea ca și lui Colin îi era pe plac.
-Nu ma îndoiesc.
Până la urmă articolul era pe prima pagina a unui ziar de renume, Michael nu se aștepta la mai puțin decat perfect. Nu il cunoștea pe băiat de mult însă știa ca nici acesta nu se mulțumea cu mai puțin de atât. Însă un lucru era totuși straniu, pentru ca pana la urmă, iată-l aici, în lumea mediocrității, înconjurat numai de oamenii cretini. Dacă băiatul fusese învățat numai cu perfecțiune încă de când era numai un copil, de ce venea de bună voie într-un loc deplorabil ca acela? Întrebare îl intriga într-un mod inimaginabil pe Michael.
Însă, o mișcare din partea băiatului îl scoase din gândurile sale, acesta își trase mânecile puloverului albastru pana la jumătatea antebrațului, dezvelind încheieturi subțiri și albe. Totuși, altceva îi atrase atenția lui Michael, la mâna dreaptă, băiatul purta un ceas firav cu o curelușă maro din piele. Fu atât de fericit că obiectul ajunse întreg înapoi la proprietar încât aproape zâmbi larg, însă se abținu, Colin nu trebuia sa știe grijile pe care și le făcuse din cauza acelui obiect, probabil neînsemnat pentru el. Probabil ca avea sute de ceasuri mai frumoase decât acela, Michael era sigur de acest lucru.
-Nu ai venit, zise băiatul luând încă o gura din paharul său.
Chair și cufundat în gânduri Michael știu imediat la ce se referea băiatul: "Nu ai venit la spectacol. ".
-N-am putut din cauza serviciului.
Băiatul pufni slab, însă nu spuse nimic. Exista totuși o întrebare în aer, nerostită de niciunul dintre ei, însă amândoi știau ca este acolo. Era motivul principal pentru care palmele lui Michael îl furnicau și se simțea agitat.
-Te-ai gândit la mine? întrebă Michael înainte să-și poată stăpâni cuvintele.
Colin nu răspunse, dar nici nu îl mai privi în ochii pe Michael, își lăsase privirea în jos, deodată foarte interesat de micile unde care se formau în paharul său.
-Eu m-am gândit la tine.
Auzind cuvintele, băiatul își ridică brusc capul. Ochii să-i păreau sa fumege și pentru prima data de când îl cunoștea Michael îi putu citi privirea: "Dacă ai spus-o la mișto, ești ca și mort", îl amenințau ochii lui. Chipul lui Michael se îmbună dintr-o data și se uită la Colin cu o privire blândă. Atunci fu momentul când înțelesese și el ca băiatul nu era cu adevărat făcut din gheață așa cum spuneau toți, de fapt în adâncul lui era probabil un copil la fel de speriat și temător cum era și Michael înăuntrul lui.
Colin îl cerceta cu acea privire aprigă și când își dădu seama ca Michael vorbea serios se făcu mic în scaunul său și dădu ușor aprobator din cap, de parcă ar fi spus "Bine, bine ca ai făcut-o".
-Ar fi fost cam greu sa nu ma gândesc la tine, pana la urmă nu tu ai venit și mi-ai lăsat cadoul? întreabă Colin după câteva momente după ce se calmă și redeveni băiatul enigmatic dintotdeauna. Își atinse din instinct ceasul.
-Nu a fost un cadou, ceasul îți aparținea.
-Eu nu ți-am adus fularul, zise Colin, nu ca pe o scuza, ci ca pe o afirmație.
Michael se pregătea să-i spună ca nu era problemă și ca dacă îi plăcea putea să-l și păstreze. Uneori se uimea și pe el însuși cât de darnic putea sa fie cu acest băiat care până la urmă avea tot ce își putea dorii. Din câte îi spuseseră alții, Michael era un mare scârțar în general.
-Va trebui sa vi singur sa ți-l iei.
Michael își înghiți cuvintele, iar Colin ultima gură din paharul său. Se pregătea să îi mai toarne un pahar, însă acesta îl opri.
-Trebuie sa plec, spuse el cu voce joasă. Iar tu trebuie sa închizi, e târziu.
Nu îi dădu prilejul lui Michael să protesteze, căci se dădu jos de pe scaun și se îndreptă spre cuier de unde își luă paltonul.
-Lasă-mă sa te conduc până la un taxi, încercă Michael să îl convingă, vocea lui tremură o secundă, deoarece băiatul era deja îmbrăcat și parcă întreg momentul de dinainte se petrecuse numai în mintea lui. Michael se temea de marginile încețoșate ale minții sale. Dacă totul se petrecea numai în capul lui, iar Colin de fapt nu fusese acolo nicio secundă?
-Acum că știu drumul, nu e nevoie, zise Colin, iar Michael se mișcă înainte să știe exact ce voia sa facă.
Băiatul era pregătit sa apuce mânerul ușii de la intrare, când Michael îl luă de braț, oprindu-l. Avu grija sa nu-l strângă, voia doar sa se asigure ca fusese cu adevărat acolo în acea seară. Colin se întoarse pe jumătate spre el, iar ochii îi căzură pe mâna lui Michael, se simțeau ca jăraticul încins, însă el nu se dădu înapoi.
-De ce ai venit în seara asta? șopti Michael presat numai de frigul ce venea prin crăpăturile ușii și îi îngheța gleznele, se întrebă fără voia sa dacă lui Colin îi fusese frig când venise.
Colin se întoarse complet cât să îl privească în ochii. În timpul în care nu îl văzuse, Michael uitase că băiatul era mai scund decât el cu aproape un cap, trebuia să recunoască că și-l amintea fiind mai înalt. Însă înălțimea fizica era irelevantă în comparație cu privirea lui stăruitoare, Michael se gândea că acest băiat l-ar putea intimida până și pe rege...nu doar că se gândea la acest lucru, o știa.
Pentru câteva secunde, Michael se așteptă ca băiatul să se răsucească pe călcâie și să plece fără să-i mai dea vreun răspuns, însă acesta spuse într-un final cu o voce șoptită:
-Am venit să te văd, vorbea pe un ton solemn, sincer, iar vocea nu îi tremură niciun moment.
Era un mister câtă siguranță de sine și cât control asupra propriilor emoții avea Colin, Michael trebuia să recunoască că era gelos.
-Să mai vi, spuse el nesigur de propriile cuvinte, nici măcar glasul nu și-l recunoscu, părea să fi aparținut altcuiva, numai lui nu. Mă vei găsi mereu aici.
Colin îi susținu privirea încă un moment, înainte sa dea ușor aprobator din cap. "Știu ca te voi găsi aici." spuneau ochii lui vorbe nerostite.
-La revedere, domnule Blaise.
Spunând aceste 4 cuvinte, se întoarse și ieși pe ușa cârciumii. Michael îl lăsă să plece, își dădu imediat seama că aceea fusese probabil una dintre cele mai mari greșeli ale sale. Însă nici dacă ar fi vrut să-l oprească nu ar fi putut, nu credea ca există pe lumea aceea ceva care să-l oprească pe Colin Laurie.
