Nu am înfrânt durerea. Aia de moment sau de momente, care avea tendința de a se caza-n inima mea deja părăsită.
Sentiment trăit și retrăit, neșters, neuitat, simțit și resimțit.
Bazat pe înceata mea suflare, cândva normală, dar cine mai e normal du...
Soarele n-a încetat, totuși, să-ți ardă ochii când îl privești. A continuat să sclipească dureros de puternic și a așteptat ca tu să erupi. Și ai făcut-o. Și tu, și eu, și întreaga lume. Am urlat în defavoarea soarelui ce nu se mai oprea din a ne tortura. Sufletele ne erau arse încă din amintiri și refuzau vehement a le șterge, firav, cu o batistă ce era cândva albă. Dar s-au săturat să zâmbească și să-și suprime sentimentele, care inspirau spre a fi arătate. Nu voiau ca lumea să știe ce se ascunde în spatele măștii piezișe, ce aproape își lua zborul. Voiau să ne arate nouă cine și cum suntem. Voiau să ne vedem prinși în plasa subțire a trecutului de care încă ne țineam agățați. Și pe care probabil vom mai sta o perioadă. Dar măcar acum știm că moartea-i inevitabilă când nu te oprești din simțit.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
