Nu am înfrânt durerea. Aia de moment sau de momente, care avea tendința de a se caza-n inima mea deja părăsită.
Sentiment trăit și retrăit, neșters, neuitat, simțit și resimțit.
Bazat pe înceata mea suflare, cândva normală, dar cine mai e normal du...
Asta nu e pentru a aduce zâmbete. Poate doar acelea triste de apreciere absurdă a sentimentului comun. Am scris asta pentru a vedea cum am murit, toți, și cum am reînviat, posibil doar pentru câteva secunde pentru a relua procedeul. Pentru că aici e vorba doar de durere. Aceea care te urmărește până și noaptea și te aleargă printr-un lan de porumb, deși e mijlocul iernii. Sau aceea care nu dă înapoi de la a-ți sculpta ceva cât mai mic din inimă, greșind parcă intenționat în fărâmele rămase. Lacrimile curg. Inima bate prea repede sau spre deloc. Mintea e un haos. Iar tu calci pe cioburi din Infern, spunând rugăciuni. Problema e că nu prea-ți sunt ascultate. Sau dacă-ți sunt, rezultatul e ucigător de lent. Chiar fatal.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
