Viața unei tinere dansatoare

Capitolul 26- Performanța cere muncă

Zilele treceau iar antrenamentele mele și ale lui Alex la dans erau din ce în ce mai dificile și complicate însă, puteam observa și eu că ne transformau în doi dansatori de succes de care Jason era foarte mândru.

Trecusera deja patru zile de când nu mai vorbisem cu Eric cu toate că îl sunam zi de zi, chiar și de cinci șase ori, el nu îmi răspundea. Începeam să bănuiesc că mă înșeală din cauza revistelor care spuneau că eu formez un cuplu cu Alex iar faptul că Justin nu voia să-mi spună nimic de Eric, dădea de bănuit însă, nu puteam să fac nimic. Cele două săptămâni de stat în New York erau pe sfârșite iar faptul că tata era atât de mândru de mine și realizările mele mă bucura mai mult decât vocea lui Eric.

Cu Alex mă înțelegeam din ce în ce mai bine și, cu toate că îi spusesem că vreau să ne despărțim, ne comportam precum un cuplu și am preferat să rămândem un cuplu. Făceam ce făceam și ne sărutam asta demonstra că iubirea dintre noi e reciprocă și faptul că am stat atât de mult timp împreună ne-a făcut să ne apropiem dar, de fiecare dată când cunoscuții ne întrebau dacă formăm un cuplu, spuneam că așa trebuie să ne comportăm, asta era scuza noastră.

Faptul că Jason mă pusese să fac și lecții de canto pe lângă antrenamentele de dans îmi încărca timpul foarte mult și eram mereu obosită iar faptul că nu aveam voie să-i spun nici lui Alex despre asta, sigur i-a dat de gândit fiindcă nu sunt foarte bună la spus minciuni.

                Ca prin minune, după o săptămână de când eram în New York, Eric s-a gândit să mă sune:

- Alo!răspund uimită

- Ce faci?întreabă o voce morocănoasă de la celălalt capăt al firului

- Foarte bine, tu ce faci?

- Stau pe o bancă în parc.

- Mă bucur că te relaxezi dar, de ce nu mi-ai răspuns atâtea zile la telefon, Eric?

- M-am tot gândit cum să-ți spun dar, treaba asta, faptul că tu ești acolo și eu aici, nu merge deloc!

- Mai am doar o săptămână și vin acasă.

- Da, continua el, dar o săptămână e mult și nu va mai fii ca înainte!

- Cine e cea pentru care mă lași?întreb sigură pe mine.

- De ce ai crede că te las pentru altă fată?

- Pentru că asta faci, Eric! Deci, cine e?

- Rebecca, spune dezamăgit.

                Când am auzit că mă părăsește pentru sora mea vitregă, am rămas blocată și, după câteva secunde de liniște i-am închis telefonul în nas și i-am ignorant următoarele trei apeluri. Cum era posibil așa ceva? În primul rând, Rebecca era cu Marius și, în al doilea rând, era sora mea vitregă! De ce mi-ar face așa ceva?

Dezamăgită de toți și toate, m-am trântit în pat și am început să plâng chiar dacă încercam să-mi suprim lacrimile, nu puteam să fiu puternică în asemenea momente! Acum, mai mult ca niciodată, aveam nevoie de un sfat de-al mamei. Aveam nevoie de îmbrățișarea ei și voiam să mă liniștească cu vocea ei angelică. De ce toți iubiții pe care i-am avut m-au înșelat? Nu sunt destul de bună pentru ei? Ce am făcut atât de rău încât să merit toată aceastp suferință suplimentară pe lângă toată suferința pe care o port încă de când mama nu mai e langă mine?

Aveam atâtea întrebări la care nimeni nu-mi răspundea și, în acel moment mă simțeam atât de neimportantă dar, momentul meu de tristețe a fost întrerupt de către Alex care a intrat în camera mea și, când m-a văzut plângând s-a așezat lângă mine în pat luându-mă în brațe.