Viața unei tinere dansatoare

Capitolul 2- Prima impresie contează

           L-am urmat pe Alex pe coridorul școlii până în capăt la masa elevului de serviciu. Cu un semn aproape vizibil din partea lui, elevul își face drum în altă direcție iar acum sunt față în față cu cel pe care îl plac dar chipul lui nu-mi arată sa aibă, din greșeală măcar, aceleași sentimente. E iritat și îmi vorbește serios. Nu-l interesează nici măcar cum mă cheamă. Pur și simplu începe o discuție aprinsă cu mine pentru a-și apăra prietenele.

- Ce a fost în capul tău când ai luat-o de păr pe Sally? 

- Sincer?

Privirea îi este ațintită fix în ochii mei si e destul de evident că a venit pentru un răspuns sincer.

- Ți se pare că glumesc? Dacă asta crezi să știi că nu glumesc deci vreau să-mi spui sincer, scurt și la obiect.

- Dacă o luăm din acest punct atunci trebuie să-ți recunosc că nu era absolut nimic în capul meu. Mi s-a umplut paharul, pur și simplu. Prietenele tale par să aibă ceva cu mine și m-am săturat să înghit tot ce ele scuipă. 

- Ce ți-au facut?

- Ca să fie clar de la început, ce mi-au făcut acum este minciună pe lângă ce mi-au făcut în alte dăți.

- Ascult!

Nu vreau să par o plângăcioasă mică și tristă dar dacă acum e interesat să afle ce fel de prietene are, nu o să mă feresc cu toate că-mi simt ochii cum se umezesc iar aerul îmi inundă plămânii sacadat.

- Au venit la mine și m-au făcut sărăntoacă. Să fiu sinceră, dacă se opreau la cuvântul ăsta nu aveam nimic cu niciuna din ele dar au continuat. Poate că sunt săracă, din punctul lor de vedere, nu creau să lungesc subiectul fiindcă nu te interesează povestea mea de viață dar ele nu au nici un drept să se lege de mine din motivele X sau Y. Dacă vor continua, voi continua și eu pentru că asemeni prietenelor tale, mă pot comporta și eu ca o fată fără cei șapte ani de acasă cu o gură mai mare decât este nevoie pentru a trece prin viață. 

                Nu știu dacă ceea ce i-am spus eu l-a uimit în vreun fel fiindcă privirea lui nu se schimbase deloc din cea serioasă dar, nu cred că se aștepta să-i spun ce mă deranja la Sally și Mona. Am auzit multe povești ale colegilor de liceu în care este inclus și Alex iar când el apare, restul tac și fac ei pe vinovații. M-aș fi putut lăsa pradă lacrimilor care se luptau cu pleoapele mele pentru a ieși la lumina zilei dar am înghițit în sec și m-am prefăcut tare. Doar m-am prefăcut fiindcă în acel moment îmi venea să-i spun să mă lase în pace după care m-aș fi ascuns sub biroul elevului de serviciu și aș fi plans până aproape de leșin iar după o gură mare de aer aș fi continuat să plâng.

                 Am preferat să ignor ceea ce ar mai fi avut de adăugat discuției și am plecat în pas alert în clasă și nu am privit nici în stânga, nici în dreapta, până nu m-am așezat în banca mea.

- Ce s-a întâmplat de esti așa nervoasă? întreabă Emily foarte curioasă. Nu te-am mai văzut niciodată în starea asta.

- Nimic! Nu s-a întâmplat nimic! Doar m-a întrebat de ce am făcut ce am făcut, spun încercând să schițez un zâmbet cu colțurile gurii dar nu cred că mi-a reușit.

- Fii și tu fericită că măcar ai vorbit cu el, îmi spune James râzând.

James este cel mai bun prieten al meu de sex masculin. E ciudat cum am doi prieteni la care țin exact în aceeași măsură și știu la fel de multe despre mine dar, convorbirile noastre particulare sunt diferite iar James e genul acela de băiat amuzant care transformă orice situație într-o scenă de comedie.