Martina
Am dormit ca naiba. Mi-a stat gândul numai la persoana de ieri. Era deja 11 pm, super! Acum trebuie să trăiesc cu gândul că cei doi nu vor încerca să mă spintece și mă vor lăsa în pace, fără ciocniri. I hope so.
Mă dau jos din pat. Îmi verific mobilul. Niciun apel de la ea. Mă îndrept spre baie și-mi fac tabieturile. Mai stau și lenevesc, nu prea mai am poftă de mâncare-n ultima vreme.
Se apropie ziua accidentului, deci asta a devenit normal într-un fel. Fără poftă de mâncare. Fără chef de oameni. Fără chef de viață.
Urmează o ceremonie-n memoria ei, va fi peste trei zile, trei zile. Sh¡t ! Repede trece timpul.
Pân' la urmă merg în bucătărie să văd cum mai e Cassie.
Neața! îi spun eu încercând un zâmbet, da doar încercând.
M-hei îmi zice ea cu niște cearcăne groaznice în jurul ochiilor.
Bun, deci cred că a vorbit cu ai ei aseară. De obicei e așa deprimată după ce vorbește cu ei. Urăsc să o văd așa, oamenii ăia o distrug pe zi ce trece. Nu lasă să se vadă, nu știu cât va mai reușii.
C: Ai reușit să dormi?
M: M.. Surprinzător Cel de sus ma lăsat să dorm cât de cât.
C:Mă bucur.
Parcă sună mult mai bine vocea ei acum.
Dacă ai nevoie de ajutor pentru luni, sunt aici, continuă ea.Voi avea, dar mai mult emoțional, îi răspund.
Îmi fac o cafea când mă anunță Cassie că pleacă până în oraș. Ziua asta presimt că va fi lungă.
