Martina
Este 5:30PMm si in mai puțin de o oră va începe ceremonia. N-am un presentiment prea bun ce-i drept. Nu mă pot gândi la altceva decât că va trebui să țin un monolog, de față cu toți, de față cu mama. Niciodată nu mi-a fost îngăduit să-mi exprim sentimentele la mine în familie. Doar Cassandrei care era într-un fel ca și sora mea, cu tot cu gura ei slobodă.
Scaunele au început să se umple. Mintea mea tot goală este. Prima care va tine discursul e mama, Mark iar pe sfârșit eu. Doar ce-i mai bun e la sfârșit, nu? Cel puțin o am pe Cassie cu mine aici. Scaunele oficial sunt pline. Pline cu persoane care vor fi nevoiți să asiste la monologul meu mai jalnic decât starea mea. Pentru Sarah îmi voi da tot posibilul să iasă decent. Îmi urmăresc mama cum rostește cuvintele perfecte scrise, pe o foaie de alb imaculat. Ținuta ei e perfectă, părul asemenea. Cuvintele mereu pregătite care-i ies pe gură asemenea unei poezii perfect rostite îmi face sângele să clocotească. Îmi vine să mârâi la cât de prefăcută este uneori. Logic că a suferit dar n-o pot ierta că nu mi-a spus mai devreme că Sarah s-a stins. Că ma făcut sa-i ratez înmormântarea surorii mele mai mici pe care am fost obligată să o părăsesc pentru a pleca liceu, care a fost cea mai puternică dintre toți, care a suportat să mă vadă pe mine suferind în locul ei, toate bătăliile pe care le-am încasat în locul ei, toate certurile pe care le-am suportat în locul ei. După plecarea mea la liceu am încercat să mă asigur cât de des că e bine. Încercăm să vin cât de des puteam acasă, să păstrăm legătură, dar mama a aruncat legătura noastră, legătură surorilor Serrano la gunoi. Francessca Serrano a pierdut două fice în perioada aia.
Așteptam cu nerăbdare să se termine, așteptăm rândul lui Mark. Până la urmă mama a terminat. Acum îl ascult pe Mark. Tot ce spune el vine din inimă, nu și-a pregătit un scenariu, nu a încercat să pară totul perfect. Povestea despre prostiile pe care le făceau și cât de mult îi lipsea. În sfârșit ceva ce pot asculta împăcată.
![](https://img.wattpad.com/cover/307753415-288-k614751.jpg)