When we met

Capitolul 2: Green eyes

~Skyler P.O.V.~

Pentru prima dată în ultimele luni reușesc să nu mai am acel coșmar. Visam că totul e bine, că tata n-a dispărut niciodată, că suntem o familie fericită. Dar frumosul meu vis este distrus de sunetul telefonului. Mă ridic în fund și văd că e cinci dimineața. Cine dracu sună la ora asta sper să aibă motive întemeiate. Reușesc să-mi casc ochii ca să îmi dau seama cine e și văd numele lui Justin. Cine ar fi crezut că un cântăreț așa cunoscut poate fi un mafiot cu sânge rece? 

"Ce morții mă-tii suni la ora asta?" îi vorbesc foarte frumos.

"Dar ce frumos vorbim, domnișoară Morningstar." spuse acesta sarcastic. 

"Bieber, n-am chef! Zi ce dracu ai de zis dacă nu închide și uită de existența acestui număr pentru următoarele două ore." îi mârâi eu în difuzor.

"Da, da, bine. Uite, l-am prins pe unul dintre idioții lui Rogers." spune el, iar eu mai că țip de fericire.

"În jumătate de ora sunt la sediu" îi transmit și închid telefonul. Mă îmbrac repede, ținuta mea constând într-o pereche de blugi, o bustieră neagră și un sacou negru peste.Ies din casă ușor și fug spre garaj de unde îmi scot un frumos Lamborghini Aventador portocaliu mat. Pornesc spre sediu cu 150 km/h, iar în zece minute ajung. Ies ca fulgerul din mașină și intru în cea mai digitalizată clădire pe care o cunosc, în afară de casa mea, și de menționat, din mijlocul pădurii. Sediul constă într-o construcție de ultimă generație: este cât un bloc de 4 etaje, tot negru, o mulțime de geamuri fumurii, locuri de parcat. Când intri tot ce poți vedea constă în termenul tehnologie. Avem roboți care se ocupă de tot felul de chestii. Sălile de antrenament, camerele special construite pentru a păzi armamentul, garajul subteran, birourile digitalizate, baza de date digitalizată si ea sunt tot de ce ai avea nevoie. Îi spun Jessicăi, iubita lui Justin, cât și secretara mea, să-l cheme pe Bieber la mine în birou. Aceasta pleacă imediat, iar eu îmi fac o cafea la dozatorul din biroul meu. 

"Wow, Skyler! Chiar nu știam ca îți poți face o cafea!" spune acesta, iar eu îmi dau ochii peste cap.

"Treci peste, Bieber! Ce ai aflat de la el?" Acesta începe să-mi povestească.                                                                                                                                                                                                                                                         după ce termină de povestit                                                                                                                                                                           

"Drace" spun și răsuflu " Trebuie să am grijă să-l trimit pe idiotul de Dylan înapoi în Rai"

"Știi prea bine că nu l-ar încânta ideea asta" spuse Justin, iar eu mă încrunt.

"Nici pe mine nu m-ar încanta să-mi pierd geamănul, bine?" îi scuip cuvintele și ies furtunos din birou, îndreptandu-mă spre mașină, ca mai apoi să pornesc spre școala, deoarece peste jumătate de ora încep cursurile. Ajung la școală și realizez că am ajuns prea devreme și, pentru că n-am apucat să mănânc, întorc mașina și mă duc la unul dintre restaurantele mele preferate. Bine, mai mult e un local, dar pur și simplu îl ador. Parchez mașina și intru. Acolo mă așez la o masă și aștept să mi se ia comanda. Un chelner vine, îmi zâmbește și mă întreabă ce vreau să-mi iau. Decid să-mi iau o plăcintă cu brânză și un fresh de portocale. Cât aștept comanda intru puțin pe instagram. O grămadă de mesaje cărora nu le dau importanță. Văd niște cereri de urmărire și mă uit pe conturile respective. Primele sunt Emma și Tessa, evident că le accept cererea, iar pe urmă văd  că mai am încă trei. Derek, accept, celălalt băiat care era cu el al cărui nume pare a fi Matthias, accept și nu în ultimul rând: Aiden. Accept cererea și mă uit puțin pe contul acestuia. Studiez câteva poze apoi las telefonul, deoarece comanda venise. Mănânc în liniște și observ că norii s-au adunat pe cer, semn că o să plouă. După ce termin cer nota de plată, plătesc și ies. Pornesc mașina și în trei minute sunt la liceu. Parchez și decid să mă schimb. Îmi iau niște blugi albaștri rupți în genunchi și un tricou grena, scris ceva pe el și niște teneși albi. O iau la fuga spre liceu, deoarece ploaia a început. Reușesc să intru relativ intactă, doar câțiva stropi  de ploaie m-au udat. Pășesc în holul aglomerat și încerc să ajung la dulapul meu. După ce ajung îmi iau plasa cu haine de schimb și merg spre sala de antrenament. Mă duc spre vestiare unde mă schimb și când intru în sală văd ca profa vine cu câțiva băieți de la a12-a printre care și cei trei muschetari. Văd păpușica Barbie care mi-a futut ieri nervii cu urme roșii pe față și rânjesc. Profa ne spune că azi ne vom bate cu cei de la a12-a pentru a ne pregăti de lupte adevărate. Sunt strigați toți înafară de mine. Îmi aud numele și încă unul Ryan apoi văd un munte venind spre mine spunându-mi:"Pregătește-te să pierzi, păpușă!". Mai vedem noi cine pierde, păpușel. Vine spre mine și îmi dă un pumn în maxilar, eu căzând pe jos. Mă ridic și îl zgârii pe piept cu ghearele, sfâșiind puțin din carne. Acesta urla de durere apoi se uită la mine cu ochii roșii și cu un urlet de Alpha mă proiectează în peretele opus. Pot să jur că am auzit câteva oase rupându-se. Stau întinsă și simt că nu mă mai pot  mișca. Deci ăsta e matahala aia care nu poate fi învinsă. Aud gălăgie în jurul meu și îmi dau seama că am pierdut. Amintirile năvălesc în mintea mea: dispariția misterioasă a tatei, cei doi ani groaznici prin care am trecut, vestea de astăzi, iar toate aceste momente îmi fac corpul să tremure violent și o furie oarbă mă ridică și mă face să merg spre matahala aia bună de nimic. Simt cum ochii mi se înroșesc, mâinile începând să mi se încarce cu magie neagră, aripile mele negre cu pene sabie ies la iveală și strig după acel idiot. 

"Hai, păpușel! Acum nu mai ești încrezător? Trist!" spun și acesta se uită la mine înghițind în sec. Zbor spre el și îi fac o dungă pe piept cu aripile mele. Acesta urlă din cauza durerii, iar eu îmi strâng aripile și mă sui pe el începând să-l zgârii peste față și să-i dau cu pumnii. Eu îmi vărsam toată frustrarea și durerea acestor ani, iar el vărsa sânge fără oprire. În jurul meu lume țipa la mine să mă opresc, dar eu dădeam din ce în ce mai tare. La un moment dat niște brațe mă smulg la propiu de pe Ryan, ținându-mi talia strâns. Eu mă zbăteam în brațele necunoscutului, dar până la urmă acesta mă întoarce cu fața la el unde dau de Aiden. Se uită la mine și-mi șoptește un 'Îmi pare rău' și își înfige colții în gâtul meu. 

               Deschid ochii ușor. iar un miros foarte cunoscut de spital mă întâmpină. Mă ridic în fund și privesc în jur. Sunt pe un pat de spital,  iar Emma, Tessa, Derek, Matthias și Aiden mă privesc.

"Ce s-a întâmplat?" întreb eu. 

" Păi te-ai luptat cu Ryan, acesta te-a doborat apoi te-ai ridicat brusc începând să mergi spre el și să îl ataci. E în comă dacă te interesează." spuse Emma și atunci îmi aduc aminte: m-am transformat, cel puțin nu complet, Aiden m-a oprit din a-l omorî și m-a mușcat. Idiotul! M-a mușcat. Mă ridic rapid și îl împing pe Aiden până îl țintuiesc de perete. Ochii mi se înroșesc, iar acesta se uită uimit la mine, dar nu din cauza fricii, ci din cauza că m-am repezit la el, să zic așa.

"Niciodată, dar niciodată să nu mai faci asta!" îi spun mârâind.

"Îl omora-i!" îmi spune și ne sucește așa fel încât eu să stau lipită de perete. Se apropie periculos de aproape de mine, iar frunțile noastre mai aveau puțin și se atingeau. Mă uit în ochii lui și mai că leșin pe loc. Are niște ochi uimitori! Nu-i de mirare că toate fetele sunt în limbă după el. Ochii săi sunt de un verde închis, pătrunzator. Îmi dau seama că mă holbez ca ultima ciudată așa că mă încrunt și îl împing.

"Și de aia nu mai dormi tu la noapte? Ce-ți pasă ție! Licheaua aia merită să moară!" spun privindu-l în ochii care mă vrăjesc a doua oara pe ziua de azi. Îi arăt eu cine e sefa aici. Ador să fac asta cu oamenii. Să mențin contactul vizual. Îi intimidează. Dar Aiden nu pare să fie afectat de privirea mea, ci chiar mă privește amuzat, apoi rânjește și își apropie fața de a mea urmând să își întoarcă capul spre urechea mea, respirația sa fierbinte ciocnindu-se de urechea dreaptă.

"Baby" începe el, iar eu mă încrunt. Cine naiba se crede să-mi zică așa? Nu cred că voi recunoaște asta cu voce tare vreodata, dar acest cuvant sună divin conturat de buzele sale. " Nici eu nu-l suport, dar 'licheaua aia' este portarul echipei."

"Și ce? De parca nu găsești altul." zic eu strâmbându-mă.

"Găsesc, dar el e cel mai bun. Așa că, până n-o să mai am nevoie de el, țineți ghearele și aripile departe de el sau vei plăti. Alege!" spuse el. Pfff, cică 'sau vei plăti'. Îmi dau ochii peste cap și mă uit peste umarul său. Ceilalți se pare că au plecat.

"Ai înțeles?" întrebă el lipindu-și fruntea de a mea respirând sacadat.

"Pfff, voi plati? Really, man?" zic pe un ton de 'pe bune?'. Acesta mârâie nemulțumit de răspunsul meu și îmi apuca bărbia, ridicând-o. Facem contact vizual și rămân iarăși uimită când îi văd abisul verde privindu-mă intens, pătrunzător, intimidant. Mă mai privește pentru alte câteva secunde în ochi apoi se apleacă puțin, iar eu îi simt respirația mentolată pe buzele mele. Mă mușcă ușor de buza de jos, apoi mușcă mai tare până simt gustul metalic al sângelui în gură. Se depărtează și privește cu mândrie capodopera sa, apoi se apropie iară să îmi sărute scurt buza de jos, îmi face cu ochiul  și se face nevăzut. Rămân pentru câteva secunde împietrită, iar ochii săi reapar în mintea mea. Sunt pur și simplu uimitori.

Ahh, la dracu cu ochii tăi verzi!