Rafael Rossi II

Capitol 1

Ravenna

Lacrimile îmi curg pe obraji, pictându-mi pielea palidă într-o culoare blândă de roșu. Plânsul blând al unui bebeluș a umplut holul casei făcându-mă să întind mâna spre cutia de șervețele de pe măsuța laterală a patului.

M-am uitat la ceasul care a bătut atât de brusc douăsprezece noaptea. O dezamăgire m-a cuprins în timp ce mi-am aruncat privirea spre partea goală a patului pe care nu cu mult timp în urmă m-am bătut atât de neliniştită.

A dispărut înainte să am ocazia să-l sărut de bună dimineața și a venit când coșmarurile care mi-au bubuit prin minte m-au prins în închisoare. S-a pierdut într-un capitol dintr-o carte care l-ar lăsa doar cu un umeraș de stâncă, posibil o fundătură.

Mi-am șters cu grijă umezeala de pe obraji înainte de a ieși din dormitorul nostru, unde nu numai că două inimi au răcnit odată, dar au mințit și cele două schelete ale unui cuplu care a fost odată atât de profund îndrăgostit. Ca întotdeauna, luminile de pe hol s-au stins aproape de un negru complet, dar o mică fărâmă de lumină se zărea prin ușa de lemn închisă.

Am deschis ușa cu atâta grijă și am găsit-o pe fiica mea plângând cu ochii ei frumoși azurii plini de lacrimi. Mâinile ei minuscule se văitau în aer, în timp ce obrajii ei dolofan și nasul mic avea o nuanță proaspătă de trandafir.

- „Vino aici Violette", am guturat în timp ce îmi întindeam mâinile pentru a ridica copilul nefericit.

Ea s-a târât instantaneu în curba gâtului meu în timp ce-și spunea mica ei poveste cu suspine în șoapte aleatorii de bebeluși. M-am îndepărtat de la pătuțul roz bebeluș la balansoarul din lemn care ocupa colțul creșei.

Luând un loc ușor, am frecat-o pe spate cu mișcări liniștitoare, în timp ce ea și-a calmat plânsul până la sughițuri mici. Degetele ei minuscule s-au ondulat în jurul părului meu negru, corb, în ​​timp ce ochii ei au devenit grei de somn.

-„Shhh iubito", i-am șoptit în timp ce ea a început să adoarmă liniștită și obrajii ei cândva nuanțați s-au calmat într-un roz moale.

Nu am așteptat mult înainte să mă ridic de pe balansoar și să mă îndrept spre ieșirea din creșă, unde un alt pătuț gol zăcea neatins. Gâtul mi s-a strâns din cauza nevoii de a-mi striga durerea, dar am plecat de la amintirea dureroasă în confortul dormitorului meu.

Fiica mea a rămas legănată în gâtul meu în timp ce îmi dezlipeam cearșafurile de pe pat pentru a o întinde în mijloc. Și-a găsit instantaneu confort pe noua saltea, pentru că nu m-am putut abține să nu-i admir trăsăturile minuscule.

Cel mai mic nas nasturi împreună cu buze roz și plinute. Ochii ei erau de aceeași culoare cu ai mei, un albastru azuriu, cel pe care tatăl ei îl adora atât de mult. Nu m-am putut abține, dar mă întreb dacă sora ei ar păstra culoarea ochilor mei și dacă va avea sau nu pe cineva lângă care să leagăn când coșmarurile ei au decis să vină în vizită.

Mementourile dureroase erau toate acolo, indiferent cât de mult încercam să-mi conving inima că la sfârșitul zilei ea va veni în brațele mele. Dar, un vis este la fel de bun ca o minciună pentru că, la sfârșitul zilei, ambii au fost făcuți pentru a pune inima trădătoare la pace. La sfârșitul zilei, chiar și eu știam, îmi pierdusem fiica în fața realității, a adevărului.

Gândurile mi-au fost întrerupte când am auzit ușa creșei de pe hol, deschisă.

Nu prea mult după aceea, ușa s-a închis aproape la fel de liniștit pe cât a fost deschisă. Am auzit în tăcere pașii lângă ușa de lemn a dormitorului meu, în timp ce ticăitul ceasului părea cel al unei bombe cu ceas care era pusă pe o pedeapsă necunoscută.

M-am uitat în jos la micuța care dormea ​​lângă mine și nu m-am putut abține, dar am luat-o ușor mai aproape de partea mea. S-a ghemuit instantaneu la căldura mea și și-a întins degetele minuscule pe burta mea.

Mirosul ei de bebeluș a început să pătrundă în cuverturile patului, lăsându-mă cu amintirea surorii ei care ocupase același pat nu cu mult timp în urmă. În timp ce ușa de lemn s-a deschis, am închis ochii, sperând că acesta nu a fost încă un coșmar care să mă lase să țip din plin după ajutor.

Pașii s-au apropiat de mine într-o șoaptă liniștită, în timp ce am rămas mut. Treptele au ajuns într-o fundătură chiar lângă mine, la marginea patului.

— Ravenna, șopti el.

_______________________________