Rafael Rossi II

Capitol 3

Ravenna

Nu mi-am amintit să fi adormit aseară când m-am trezit legănată în brațele lui Rafael. A respirat ușor, de parcă i s-ar fi oferit în sfârșit câteva momente de liniște și tensiunea striată de pe față nu a fost găsită nicăieri pentru o dată.

M-a durut să știu că uitasem de durerea lui în timp ce locuiam în a mea. Am uitat că nu numai eu, ci și el și-a pierdut fiica. Dar, Rafael nu a fost niciodată bun să-și arate emoțiile. Le-a ținut ascunse tocmai din acest motiv, motivul pentru care l-a făcut să pară mai uman. În ultimele două zile, l-am văzut pe bărbatul pe care-l iubesc ofilindu-se din interior.

La fel ca mine, el are nevoie de mine și de iubirea mea. Știu că nu vom reuși din această durere de inimă dacă doar el ar fi fost cel care a ținut povara și durerea de a pierde ceva drag nouă.

Rafael era temut și respectat de toți cei din jurul lui, dar era prețuit de mine. Asta am fost pentru el, locul lui sigur. Un loc în care alege să-și poarte rănile cu mândrie și să facă dragoste dureros de frumos.

Mi-am adus cu grijă degetele la pieptul lui, unde tatuajele complicată îi marca pielea. Era frumos.

Rafael a fost un lucru din viața mea care m-a împiedicat să mor și era treaba mea ca soție să mă asigur că el era îngrijit la fel.

Părea să observe urmele blânde de pe piele în timp ce își deschidea ochii albaștri închis pentru a-i întâlni pe cei mai deschisi ai mei. Ascunzând instantaneu durerea în spatele lor cu un zâmbet blând, doar de dragul meu.

-„Buongiorno amore". {traducere: bună dimineața dragoste.} „Bună dimineața". Răspund cu un zâmbet pentru a-i întoarce pe al lui.

Ochii lui străluceau de speranță în timp ce-și urmărea privirea la micul zâmbet încorporat în buzele mele. Aproape că am plâns de cât de mult îi pasă.

- "Cum te simti?" Întreabă, cum a verificat des în fiecare zi. Îi răspund mereu cu tăcerea mea și el o ia drept răspuns, dar merită mai bine. El merită mai mult decât tăcerea mea, Rafael merită onestitatea mea.

— O să fie mai bine. Îi răspund și încă o dată el pare luat înapoi la câteva cuvinte de schimb. În fiecare dimineață, el era cel care mă săruta la revedere pentru a pleca oriunde sau la oricine care l-ar duce înapoi la fiica noastră.

Rafael a fost cel care a împins greutatea pentru zilele lungi, doar în speranța că mă va lăsa să mă vindec. Avea nevoie să se vindece la fel de rău ca și mine și va trebui să ne oblig să o facem împreună.

-„Arăți frumos când zâmbești". El șoptește blând de parcă aș fi fragil ca sticla.

Zâmbesc și îi cuprind fața în mâini înainte de a-mi apăsa ușor buzele pe ale lui. Oftă instantaneu și se topește în mine.

Zâmbesc lângă buzele lui și mă întorc să mă întorc pe buzele lui, dar de data aceasta trebuie să mă scufund mai adânc. Buzele noastre se mângâie una pe cealaltă încet, înainte ca limba mea să alunece și să-i lingă cusăturile buzelor, tachinandu-l să caute mai mult. Își apăsă instantaneu limba de buzele mele, implorându-mă să-l las să intre chiar dacă ar fi pentru o zi.

Îmi desfac buzele și limba lui se încurcă în ale mele într-un război furibund al emoțiilor. Mâna mea se ridică la pletele lui groase, negre, mătăsoase, în timp ce el continuă să-mi verse fiecare secret în gură cu limba lui. Îi simt durerea.

Îi simt vinovăția. Îl simt rănit. Dar, dominând toate acestea, este dragostea lui de netăgăduit pentru mine, care urcă prin inima lui și se revarsă asupra mea. Se trage înapoi, respirând greu în timp ce amândoi ne tragem respirația. Ochii lui s-au închis și fruntea lui împotriva mea, pentru că părea să prețuiască momentul simplu dintre noi.

Când în sfârșit deschide ochii, văd emoțiile în cușcă pe care mi le ascundea.

Lacrimile din ochii lui mi-au spus mai mult decât o mie de cuvinte ar putea explica vreodată. Rafael al meu îl durea și nu am fost acolo să-l țin în brațe de data asta.

-„Vieni qui Piccolo". spun în timp ce îmi deschid brațele pentru el. {traducere: vino aici, iubitule.} Își pune instantaneu capul pe inima mea în timp ce își înfășoară brațele în jurul taliei mele, ținându-mă aproape de el, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji pe cămașa mea.

-„Mă doare pe Ravenna. Mă doare să te văd ruptă. Mă doare să văd că mă urăști și mă iubești la fel. Mă doare să știu că mi-am pierdut fiica și în adâncul tău s-ar putea să mă învinovățești și s-ar putea să nu mă iubești niciodată la fel. " A strigat în pieptul meu în timp ce-și întindea inima în speranța că mă voi reface.

-„Te iubesc atât de mult încât o doare pe Ravenna". Îmi simt bine ochii auzind mărturisirea lui.

Nu aș putea să-l urăsc niciodată, nu atunci când îl iubesc prea mult. Îl durea și suferea la fel de mult ca și mine, amândoi nu meritam asta. Ne-am meritat fericirea pentru totdeauna.

-"Si eu te iubesc Rafael, nu m-as putea opri niciodata sa te iubesc." îi răspund în timp ce el se îngroapă în gâtul meu.

— Aș merge până la capătul lumii, Ravenna, dacă asta ar însemna că aș putea să ne aduc fiica înapoi.

— Știu, iubitule, știu. Îl liniștesc în timp ce continuă să mă țină strâns de el.

Sărutându-mă încet pe gât, ochii lui se închid de epuizare. Era obosit și speriat, iar de data aceasta l-aș ține cu ambele mâini pentru a mă asigura că nu alunecă într-un loc de unde nu l-aș putea trage înapoi.

Nu avea nevoie de întunericul, amândoi ne-am săturat deja în minte. Nu i-aș da voie în inimile noastre, pătând dragostea noastră unul pentru celălalt. Pătând ceva frumos, acesta este al nostru să colorăm.

_______________________________