Într-un final am reușit să o fac să-mi spună tot, se pare că a fost abuzată de tatăl său și alți prieteni de ai lui încă de mică, de când mama ei a murit, îi e frică de bărbați din cauza că mereu crede că e unul din prieteni tatălui ei, de asta a reacționat așa când m-a văzut
Totuși, am reușit să vorbesc multe cu ea, îi povesteam că în acest loc nu sunt oameni răi și că toate persoanele de aici sunt bune și vor doar să o ajute să scape de acea frică
Era atât de liniștită și ascultătoare, îi plac pisicuțele, mâncarea de casă și jocurile sportive, cel mai mult iubea fotbalul, visează să fie o jucătoare atât de bună încât să apară la televizor
Ziua trecuse rapid, ea povestindu-mi toate lucrurile distractive pe care le făcuse cu mama ei dar și coșmarul în care a trăit după ce tatăl ei a omorât-o
Jm - culcă-te, iar mâine dimineață mă voi întoarce, bine?
Jisu - îmi promiți?
Jm - îmhî
Jisu - atunci o să dormO acopăr mai bine, privind-o cu se ghemuiește în jurul acelui ursuleț de pluș pe care îl iubește atât de mult apoi sting lumina și ies încet din cameră, încuiând ușa în urma mea
Mergeam spre biroul doctorului, vrând să-i povestesc despre pacientă, el încă neștiind mai nimic despre Jisu
...
Mr - înțeleg.. ai făcut o treabă bună azi, odihnește-te bine și ne revedem mâine
Jm - bine domnule, noapte bunăZic făcând o mică plecăciune apoi vrând să ies
Mr - așteaptă puțin
Jm - da
Mr - despre Suga, ai putea să îi dai astea? ști unde se află?
Jm - desigur, am să i le ducIau acea cutie care conținea unele lucruri ale lui Suga apoi fac o mică plecăciune și ies din biroul său iar în scurt timp și din spital, acum înaintând înspre ieșire
Sg - credeam că nu mai vi
Zice venind spre mine și sărutându-mă
Jm - iată-mă aici, dar ce faci?
Sg - am venit după tine
Jm - ah, nu trebuia, oricum.. astea sunt ale taleEl deschide acea cutie iar în înăuntrul ei găsește actele sale de identitate și telefonul
Sg - credeam că sunt pierdute, mersi, și totuși, cum a fost azi la muncă?
Jm - a fost okey, pacienta mea e o fetiță de 9 ani și e atât de drăgălașă
Sg - asta e bine🤍to be continued..🤍
CITEȘTI
Hold my hand..🤍
Romance- vreau doar să te ajut - nu am nevoie de ajutorul tău! nu am nevoie de ajutorul nimănui! vreau doar să mor! Strigă mergând pe balcon și încuiându-se acolo 🤍🤍🤍🤍🤍 Povestea unui adolescent de 17 ani care vrea să devină un psiholog faimos iar pent...