🤍64🤍

81 11 0
                                    

Se întoarce la mine, îmbățișându-mă și punându-și capul pe pieptul meu, eu jucându-mă cu părul său care e atât de moale..

Sg - îmi e somn..

Mormăie, abia înțelegând ce zice

Jm - atunci hai să mergem să ne culcăm, vom mânca mâine
Sg - nu.. îmi e și puțin foame..

Îl strâng mai bine în brațe el doar privindu-mă iar apoi mă sărută blând

Sg - e așa confortabil când mă îmbrățișezi

Zice mai mult în șoaptă apoi își ascunde capul în pieptul meu și mă îmbrățișează puternic, eu strângându-l și mai tare spre mine și încolăcindu-mi picioarele în jurul său pentru ai trage corpul mai aproape de al meu

Sg - mmm.. gata că adorm aici

Spune fiind puțin amuzat apoi se întoarce la aragaz, verificând mâncarea iar apoi o pune într-un bol pe care îl aduce pe masă

Se așează pe scaun, trăgându-mă în poala, cu fața spre el apoi ia bolul în mână începeând să mă hrănească, mâncând și el

Curând terminăm de mâncat iar Suga se ridică de pe scaun cu mine încă în brațele sale, ducându-mă așa până în dormitor, apoi punându-mă pe pat

Sg - acum să dormim
Jm - ar trebui să te schimbi, hainele alea nu par prea confortabile
Sg - aaaah

Se plânge ridicându-se din pat

Sg - defapt..

Începe să zică iar apoi se dezbracă de acele haine, rămânând doar în boxeri

Sg - uite așa, ce poate fi mai confortabil decât să dormi doar în boxeri

Mă amuz de el, privindu-l cum se aruncă leneș în pat apoi mă încolăcesc în jurul său și adorm la scurt timp

...

Ruji - domnule Park
Jm - oh?

Mormăi, ridicându-mă în șezut și frecandu-mi ochii

Ruji - mi sa spus să vă aduc micul dejun
Jm - unde e Suga?
Ruji - a plecat dimineață, trebuie să se întoarcă curând
Jm - ah, okey

Iau de la ea acea tava pe care se află mâncarea și un pahar de suc, punând-o pe pat iar apoi îi fac semn că poate pleca, ea făcând întocmai

Jm - defapt stai, adu-mi o cafea
Ruji - desigur

Spune făcând o mică plecăciune apoi iese din cameră

Încep să mănânc, curând aducându-mi cafeaua pe care o beau încet cât mă plimb prin cameră, vrând să văd cu întregime tot ce e aici, deschizând și închizând toate sertarele, intrând apoi în acea cameră imensă cu haine, plimbându-mă printre ele și uitându-mă atent la toate

🤍to be continued..🤍

Hold my hand..🤍Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum