Ultimul cuvant

A doua zi

Ma trezesc greu. Abea ma dezmeticesc. Dau patura deoparte si ma scol greoi din pat. Ma doare capul ingrozitor si simt ca e gata sa explodeze.

Cobor la partier si ma uit in gol, pe geam afara la mormantul meu. Am hotarat sa nu mai ies din casa caci am innebunit. Cum ma uitam pe geam ganditoare...se prelinge pe ea sange care formau niste cuvinte. "Vin-o la subsol."

-In nici un caz nu ma duc la subsol. ma trezesc spunand.
Atunci in secunda urmatoare sunt luata de picior si tarata pana la subsol.
E intuneric bezna. Usa se tranti lasand un ecou. Deodata se aprinde o mica lumina. Vad fețele unor oameni care par destul de nervosi. Toti au fețe familiare.

Erau femeia in alb, fetita , ingerul negru si alte persoane iar eu in mijlocul lor.
-Ce se intampla? spun eu
-De ce nu ne asculti , Cassie? Noi te strigam mereu si iti spunem ce sa faci ! spuse un domn alb la fata imbracat intr-un costum zdrentuit, plin de praf.
Apoi toate spiritele in cor "Da, da "
-De parca am facut ceva rau! spune eu botoasa.
-Nici nu iti imaginezi! spuse fetita
-Ce am facut ma rog?
- I-ai dat o sansa monstrului! spuse femeia in alb
-Cui? Monstrului? Ce? La ce ma rog? Sunteti penibili! ma trezesc spunand
-Cum la ce? se revolta ingerul negru
La posedare! Tu chiar nu intelegi ca vrea asta?
-Eu nu m-am intalnit cu acel monstru! Ce tot spuneti voi aici?
-Nu? Atunci cum de te-ai trezit in padure si ai facut cunostinta cu el? se revolta omul in costum
-Nici nu stiam ca e el! Si...de ce nu m-ati luat de acolo daca era asa important? De ce m-ati lasat acolo ?! tip nervoasa
-Era prea tarziu Cassie...spuse o voce suava, calma .
-Mamă? Ce cauti tu aici? Imi explica cineva ce se intapla?
-Defapt ea nu e mama ta...Cassie, ea e un spirit ca si noi toti , care incearca sa te protejeze si sa te linisteasca. Mama ta a murit de foarte mult timp, de la nasterea ta. Pe ea o chema Cassie, asa ca noi acum, iti spunem la fel. Mormantul acela ...e al mamei tale.
-Poftim? spun eu cu lacrimi in ochi .
De ce nu mi-ati spus?
-Nu era timpul potrivit.
In minutul urmator usa se tranti foarte tare din nou facandu-ma sa tresar. Lumina se stinse si auzeam tipetele spiritelor.
Apoi aud ceva in spatele meu si imi intorc privirea prin intuneric. Cineva ma lua de brat si ma trase dupa el. Apoi se facu lumina in sfarsit.
In fața mea era Helen trista, ganditoare , cu lacrimi in ochi. Era plina de sange si praf , era ciufulita cu ochii intre-deschisi , zgariata, cu multe vanatai. Hainele ii atarnau pe ea ca un sac , rupte, prafuite si pline de sange si ele.
-Helen? spun eu incet tremurand
Ea ma imbratisa strans.
-Imi pare rau pentru tot ce ti-am facut! Te rog iarta-ma!
-Dar tu nu ai facut nimic. Despre ce tot vorbesti?
-E adevarat nu am facut nimic...dar demonul din mine da! Te rog Cassie, daca ai sti cat de rau imi pare! Asi vrea sa stau din nou cu tine...dar nu pot.
-De ce?
-Sunt posedata, Cassie Havana!
Acum am sa plec, sper sa nu te mai intalnesti cu mine niciodata.
Ne uitam una la alta cu mila. Nici una dintre noi nu a vrut sa fie asa. De abea acum realizez ca pe ea a afectat-o cel mai mult inceputul posedarii.

Ne imbratisam strans din nou si ea disparuse. Oftez . Lacrimi calde imi inundau ochii.
Vreau sa ies din subsol dar usa se inchide brusc.
-Lasa-ma sa ies. spun calma
"Nu vreau "
Un zgomot puternic ma facu sa tresar inca o data.
-Perfect acum nu pot iesi. Trebuie sa caut alta iesire.
Merg printr-un coridor lung. Luminile se aprindeau una cate una luminand niste fețe moarte. In pereții subsolului se aflau mii de cadavre.
-Dumnezeule...spun incet suspinand.
O fața familiara era intre acesti pereti. Ca intr-un vis mi-am adus aminte ca ea e adevarata mea mamă.

Ating incet fața. Era calda. Din ochii ei deschisi curgeau lacrimi calde.
M-am oprit in mijlocul holului stergandu-mi nasul si ochii cu maneca bluzei, acum zdrentuite.

Am pus greu si acest capitol. Multumesc mult pentru urmaririle voastre. Astept o parere in comentarii.