Mergeam cu o viteză peste limita admisă de lege, dar se pare că asta nu îl interesa pe domnul aroganță. Bunul samaritean ce zăcea în el nu a avut bunăvoința de a-mi spune ce înseamnă această plimbare nocturnă, dar după ce văd eu, cred că doar trage de timp până ajunge Mik acasă. Ticălosul!
- Deci mă lămurești și pe mine cu această plimbare a ta? îl întreb deja plictisită de tăcerea dintre noi și de admiratul interiorului mașinii.
Îl văd strângând volanul până ce i s-au albit buricele degetelor și încruntându-se ușor la întrebarea mea, dar totul a durat doar o secundă până ce a apărut un rânjet pe chipul său.
- Hai să bem ceva! îmi răspunde, de fapt nu, îmi impune. Cine se crede de îmi dă ordine mie?
- Și de ce naiba aș vrea eu să beau ceva împreună cu tine? mă întorc cu fața spre el, enervată de atâtea impuneri din partea lui.
Își trece privirea uimită asupra mea preț de o secundă până să vireze la stânga pe o stradă întunecată, punând frână nervos, deplasându-mă câțiva cm de pe scaun.
- Coboară! îmi ordonă, făcându-mi semn cu mâna întinsă spre portiera mea.
- Cee? Ești nebun? Cum să mă lași aici?! îl întreb puțin speriată de seriozitatea lui.
- Păi tu ești domnișoara nu fac nimic cu tine-nu merg nicăieri cu tine, deci ești liberă să faci ce vrei cu cine vrei! îmi zice țipând și gesticulând cu mâinile în aer.
Dacă îmi permitea maxilarul cred ca era pe jos acum. Nu pot să cred că tot el e cel enervat, de parcă eu l-am obligat să mă care ca pe un sac de cartofi și să mă bage în mașină. Oh nu, nu, nu! Nu e vina mea că trebuie să îl suport, e vina lui.
- Nu! îi răspund cu mâinile încrucișate la piept și cu privirea fixată pe el.
- Atunci numai te comporta ca un copil, la naiba!
Mi-am dat ochii peste cap iritată deja de prezența lui și mi-am întors privirea din nou pe geam murmurând un "bine".
E numai vina lui Michelle, cu petrecerea ei și distracția ei! Pe dracu distracție! Acum sunt obligată să îl suport pe idiotul ăsta pentru că nu știu cum să ajung acasă! Argh!
Am simțit motorul vibrând sub mine, dar nu am mai dat importanță unde vom merge. Sincer, acum aș bea și o sticla plină de wiskey numai ca să treacă timpul mai repede.
Priveam întunericul amestecat cu luminile orașului, creând o atmosferă liniștitoare pentru trupul și mintea mea obosită. Pleoapele îmi picau grele și le-am lasat să cadă adormind cu gândul la o altă viață, diferită de cea de acum, în care există și o pată de culoare.
Întuneric?! De ce e așa întunecat aici? Unde naiba sunt? Dacă mi-a făcut idiotul ăla vreo glumă îl omor. Am căutat cu mâna în aer prin jurul meu până am găsit peretele, cu gândul că poate dau de un întrerupător, dar fără șanse. Arghh! Acum chiar că sunt nervoasă, ce glumă macabră mai e și asta?
- Iustiinn? Unde naiba ești? Iustttiiinnn?
Nimic. Nu îmi răspunde nemernicul.
- Aprinde lumina că nu am chef de v-ați ascunselea! Iustin?
Pași. Se aud niște pași undeva în apropierea mea. Sigur vrea să mă sperie imbecilul. O respirație greoaie și un miros de alcool ieftin combinat cu tutun îmi invadează caile nazale. Oh nu! Cunosc acest miros. M-am lipit cu spatele de perete și am început să merg în cea mai mare liniște, dar la al doilea pas am simțit o mână încleștată în părul meu, iar o alta îmi astupa gura, blocându-mi orice sunet provenit din străfundul plămânilor mei.
- Shht! Dacă cooperezi nici nu vei simți când totul se va termina! aud șoptindu-mi în ureche ceea ce îmi era frică.
Am început să ma zbat, să pot iesi din brațele monstrului, dar fără scăpare. Lacrimile curgeau șiroaie pe chipul meu, inima îmi bătea ca la maraton și orice strop de putere născut din frică nu se putea compara cu menghina în care eram ținută.
În tot acel întuneric am putut zări albastrul șters al ochilor monstrului și rânjetul care zăcea pe fața sa ce îmi provoca scârbă. M-a trântit pe podeaua rece, târându-mă fără pic de mila de podoaba capilară, simțind cum fiecare fir de păr este smuls de pe scalp. Picioarele încercam să le folosesc pe post de opritor, dar din nou, fără nici o șansă. Țipătul provocat de corzile mele vocale, care ar fi putut trezi și pe cei morți, nu mă ajuta cu nimic. Încercam, dar era în zadar, tot ce auzeam pe fundal era un mârâit din partea lui. Am auzit o ușă deschizându-se și o lumină chioară a fost aprinsă în încăperea respectivă. Brațul mi-a fost apucat cu brutalitate, aruncându-mă pe o saltea murdară. Tremuram. Frica și groaza puseseră stapanire pe trupul meu. Am încercat să mă ridic într-un moment de neatenție, dar nu puteam..eram terifiată.
- Te implor! N..nu îmi fa..face rău, pro..promit că nu..nu voi zice nimă..nimănui despre asta, doar lasă-mă să plec E..Eli..Elias! încercam să îi zic printre hohotele de plâns ce nu se mai opreau.
Dacă hohotele mele erau de plâns, ale lui erau de râs..râdea de suferința mea.
S-a aruncat asupra mea, cu mâna aspră ținându-mi obrajii, iar cu cealaltă pipăind fiecare cm de piele.
- Nu ai cui să zici! Nimeni nu te poate salva de mine, ochii săi fiind fixați pe ai mei și râzându-mi batjocoritor.
- Nuu! Ia mâna de pe mine nenorocit bolnav ce ești! îi scuip cuvintele în față la propriu, în același timp lovind unde apucam cu pumnii și picioarele.
Nu a durat mult până să riposteze, lovitura lui spărgându-mi buza de jos. Simțeam gustul sângelui, dar nu mă lăsam, trebuia să evadez din brațele lui. Din păcate a doua palmă primită a fost fatală pentru mine, trimițându-mă într-un loc întunecat și rece.
- Kimberly, trezește-te! Ce se întâmplă cu tine? auzeam în fundal, dar nu îmi puteam deschide ochii, nu înțelegeam ce se întâmplă.
- Nuuu! m-am trezit țipând și întâmpinând un chip îngrijorat ce îmi plimba o sticlă de alcool prin dreptul nasului.
- Ce-ai visat de te-a făcut să tremuri și să plângi în halul ăsta? mă întreabă Iustin, spaima simțindu-se în cuvintele lui.
Nu am mai zis nimic ci doar am sărit în brațele lui, afundandu-mi nasul în scorbura gâtului său și plângând în liniște.
- Shhtt! Gata, a trecut! Sunt aici acum! îmi șoptea în ureche și făcându-mi mici cerculețe pe spate pentru a mă liniști.
- Promite-mi că nu mă vei lăsa singură în noaptea asta! îl întreb privind în ochii lui negri ca două perle rare.
Se uită preț de câteva secunde puțin mirat, iar apoi îmi zâmbește sincer dezvelindu-și dantura albă.
- Promit micuțo! îmi răspunde apăsându-și buzele moi și calde peste fruntea mea rece.
