Mă privea cu milă..detest mila, dar ea a fost singura persoană care mi-a fost alături de când eram de o șchioapă..m-a luat sub aripa ei și m-a protejat, iar dupa ce a plecat nu a mai fost nimeni să ma apere..singură, eram ca un pui de iapă ce se chinuie să se ridice de jos în prima lui zi, eram o pradă printre prădători, eram neajutorata, eram gluma tuturor mai mari și vinovată pentru orice se întâmpla în acel loc, chiar daca nu greșeam cu nimic, aveau un țap ispășitor pentru orice..așa s-a întâmplat și coșmarul vieții mele..încolțita și fără scăpare, a profitat de puterea lui și a mizat pe faptul că nu mă va crede nimeni, un copil abandonat, un nimic după părerea lui.Dar viața pe cât de greșită a fost cu mine și mi-a dat un șut in fund al naibii de dureros, consider că toate aceste necazuri m-au întărit și mi-au dat puterea de a trece peste tot si toate și știu că nu voi mai suferi.Niciodata!
- Cine a fost?Mă întreabă Mik văzând că nu am deschis încă subiectul.
- Elias!I-am răspuns cu o oarecare temere, dar nu știu de ce, cred că din cauza temperamentului ei, când aude de viol pur și simplu numai gândește rațional.
Numai zicea nimic, se uita în gol în dreptul ferestrei pe care începeau să se ivească zorii.Sincer îmi era teama de reacția ei, calmitatea nu era făcută pentru ea, dar mi-a dovedit contrariul, presupun că oamenii se mai schimbă în timp.Cu vocea blândă și cu o lacrimă prelinsa pe obrazul ei a dat drumul la întrebarea care mă trimitea înapoi..în momentul celui mai coșmar al meu..
- Cum s-a întâmplat și când?
Mă uitam la chipul ei masliniu, dar palid acum și am încercat să îmi găsesc cuvintele.
- La o lună după ce ai plecat!Dându-i răspunsul, amintirile au început să dea năvală peste mine.
Mă foiam în pat și încercam să adorm, dar nu reușeam.A trecut o lună de când Michelle a plecat și încă nu mă puteam obișnui să fiu singură.Nenorociții m-au mutat din vechea cameră cu pretextul că ocup cameră de două persoane și astfel an ajuns într-o încăpere de 2 metri pe 2 metri. Întradevăr, e suficient pentru mine, dar puteau să aducă pe altcineva în vechea camera, dar nu, parcă aveam vreo boală contagioasă și trebuia să stau singură, ca în carantină.Ehh..asta e..e bine și așa decât pe străzi ca alți orfani.Ighh..m-a luat un tremurat numai gândindu-mă..saracii copii.
Și uite așa cercetam cu privirea de jur împrejur foindu-mă de pe o parte pe alta.Nu apuc să atipesc că ușa de la cameră se dedchide încet, auzind niște pași ce se îndreaptă către patul meu.M-am prefăcut ca dorm nedorind să știu cine e.Probabil vreuna dintre asistentele sociale care veneau seara să ne verifice.Ciudat, mi-am zis, de obicei veneau pe la ora 22:00, iar acum e în jur de 1:00 dimineața, cred.Nu apuc să îmi termin gândul că simt o mână aspră cum îmi astupă gura și o alta care mi se înconjoară în jurul mijlocului.Am început să mă panichez, să mă zbat, să văd cine are chef de glume la aceasta ora, dar în acel moment am auzit o voce groasă care mi-a șoptit:
- Nu te zbate păpușă!O să fie rapid!Ne simțim puțin bine și gata!
Se simțea perversitatea în cuvintele lui.Nu puteam să mai gândesc, eram înghețată. Știam ce avea să urmeze, aveam să fiu victima unui viol.Lacrimile nu se mai opreau, inima îmi bătea ca la maraton de frică, vroiam să ies din brațele de fier, dar era imposibil.Nu puteam să cred că acest moment e real așa că am strâns ochii de mai multe ori și i-am redeschis cu speranța că voi fi din nou în patul meu minuscul din camera.Dar nu, nu eram în camera mea ci într-un loc răcoros și urât mirositor pe o saltea împuțită.Ușa de fier s-a închis cu un clinchet, iar eu eram din ce în ce mai înfricoșata.Când s-a întors cu fața nu mi-a venit să cred ochilor, un bărbat la vreo 30 de ani, cu ochii de un albastru spălăcit și un rânjet care îi dezvelea dinții galbeni, era Elias, fiul directorului instituției.
- E..Eli..Elias?Ce..ce..ai de g..gâ..gând?D..de..de ce vrei să îmi faci rau?Nu ți-am gr..gre..greșit cu nimic!I-am țipat printre lacrimi și sughițuri produse de frica gândului ce îmi mișuna prin minte.
- Oh tu micuța floare, dacă ai știi de când te urmăresc, dar erai nedezlipită de prietena ta, dar acum, acum ai rămas singură și ești numai a mea, ai înțeles?A MEA!Nu te mai poate salva nimeni, nu aparții nimănui, ești doar o abandonată, un nimic, dar cea mai frumoasă dintre toate puștoaicele de aici. Atât de pură și inocentă..ahh..!
- De ce eu?Te..te rog..lasă-mă să plec!Promit că nu zic nimănui!Doar lasă-mă..nu îmi face rău..Eu plângeam, iar el râdea la cuvintele mele.
- Să zici?Cui să zici?Nu înțelegi că nu valorezi nimic?Ești doar o orfana,nu va crede nimeni cuvântul tău contra al meu,dar ești orfana foarte apetisantă și mor de nerăbdare să te gust așa că liniște.Nu îmi place să fiu deranjat când lucrez!
În acel moment palma lui a făcut contact cu obrazul meu, lăsându-mi o vânătaie frumușică.După ce că sunt pe pumctul de a fi agresată sexul de un om scârbos și fără principii mai sunt și bătută.Mi-am rotit privirea să găsesc o cale de scăpare, dar fără noroc, pentru ca în acel monent am simțit cum sunt trasă în jos de picioare și trântita sub corpul masiv al monstrului.Din nou, am început să mă zbat, dar tot ce am reușit în schimb a fost să primesc o altă palmă pe obraz și o mână foarte strânsă în părul meu.
- Ți-am zis ca vreau liniște!!Mi-a zis fluturându-mi un cuțit prin fața ochilor, amenințându-mă, dar preferam să mor decât să fiu violată.
Mâna aspră era strânsă în jurul gâtului meu, lăsându-mă fără respiratie, aproape, pentru că mă ținea în așa fel încât să numai pot mișca.Săruturile scârboase erau prezente pe sânii acoperiți de suprafața maieului meu până în momentul când a fost taiat la fel ca pantalonii, iar el avea libertate la trupul meu gol.Mi-a prins mâinile deasupra capului și a început să îmi tortureze pieptul cu asprimea degetelor împreună cu barba nerasă de doua zile. Țipam în mintea mea și plângeam în sufletul meu.Fără scăpare m-am lăsat moale și l-am lăsat să termine ceea ce a început, doar ca să se termine mai repede acest coșmar.I-am auzi șlițul pantolonilor deschizându-se și am așteptat nefericitul moment.
M-a pătruns fără pic de mila, cu mișcări violente urmate de mușcături și saliva lăsată pe pielea mea..corpul mi se destrăma ..nu mai puteam suporta..mă durea fiecare cm de piele atinsă, am simțit cum mă rup de realitate căzând astfel în brațele întunericului unde era liniște.
I-am privit fiecare reacție a Michellei prin perdeaua de lacrimi din ochii mei așteptând să izbucnească în orice moment, dar pe fața ei se citea doar mâhnire și neputință.Am vrut să zic ceva, cuvintele mi-au fost oprite cand o văd ridicându-se de lângă mine și dipare la ea în dormitor.
Ohh Doamne..nu trebuia să îi povestesc..sigur are ceva în gand..chiar dacă s-a schimbat Mik e precum lupul..își schimbă părul dar naravul ba.
Nu am realizat când a venit lângă mine și m-a îmbrățișat puternic spunându-mi la ureche:
- Îmi pare rău că nu am fost lângă tine să te protejez!
M-am depărtat de ea, între noi fiind o distanță cât să îi văd chipul, dar ochii mi-au căzut pe arma neagră din mâna ei.Ochii mi s-au mărit și am rămas nemișcată.Până să apuc să zic ceva, Mik mi-a zis pe un ton serios:
- O să îl omor!
