Violonistul

Prima Lecție

      Michelle Carmen era o fetiță mică și isteață. Iubea muzica clasică și mereu a vrut să devină o violonistă bună cu un talent deosebit, la fel ca Niccolò Paganini. A început să studieze vioara la 6 ani și jumătate, într-un liceu cu profil. Deci vom începe cu începutul.
      Era aproape sfârșit de Mai, când școlarii dăduseră deja examenele și tezele pentru finalizarea anului școlar. Michelle era încă la grădiniță în grupa pregătitoare. Stătea în camera de joacă și aștepta cu nerăbdare venirea tatălui său. Astăzi trebuia să aibă loc "Prima lecție de vioară". Michelle era foarte entuziasmată, dar totodată simțea o frică care îi lua toată nerăbdarea de a-și întâlni prima profesoară de vioară, pentru că nu știa cum va decurge prima lecție. Dintr-odată s-a auzit un bocănit dur în ușa de la intrarea camerei cu dulăpioare. Era tatăl lui Michelle, echipat cu o vioară foarte mică, pentru un copil de 6 ani și jumătate. Michelle era destul de mică de statură și avea niște degețele micuțe, numai bune pentru o vioară de 1/8.
      Când Michelle a văzut vioara, și-a dat seama imediat că era deja făcută să ajungă în mâinile ei. Vioara era adusă din America, de la o prietenă foarte bună a bunicii lui Michelle, mama-mamei sale. A primit-o cadou de ziua ei, când a împlinit 6 ani, iar de atunci Michelle și-a dorit să devină o violonistă celebră și talentată, la fel ca Paganini, după spusele ei. Inițial Michelle nu știa nimic despre acest numit Paganini până când, într-o zi, bunica ei a început să-i povestească despre viața lui și cum el a devenit cel mai bun violonist din Europa. Dar asta este altă poveste.
      Michelle era deja pregătită să iasă pe ușă spunând la revedere colegilor, prietenilor, și educatoarei pentru ultima dată pentru că după vacanța de vară, Michelle avea să treacă în clasa I. Astfel micuța fetiță împreună cu tatăl său au plecat spre școală pentru "Prima lecție de vioară". Michelle a vorbit despre Paganini și despre viitorul său ca violonistă totul drumul până la școală.
      Când au ajuns la școală, la ușă aștepta o doamnă în vârstă, foarte drăguță, cu părul negru, o față albă și destul de înaltă, după părerea lui Michelle.
      - Bună ziua, tu trebuie să fii micuța Michelle. Tatăl tău a spus că iubești vioara și vorbești foarte mult despre Niccolò Paganini. Este bine că ai interes și îți faci un plan! spuse ea cu o voce blândă și calmă.
      Pentru câteva clipe se lăsă liniște. Michelle rămase șocată de vorbele divine ale profesoarei. Și-a imaginat-o pe mama ei. Profesoara avea o voce la fel de dulce și de blândă ca ea. Dintr-odată liniștea s-a întrerupt brusc:
      - Haideți înăuntru! Pe aici... ezită profesoara.
      Când ajunseseră în clasă, profesoara se prezentă:
      - Mă numesc Adrienne. Îmi poți spune așa. Sunt încântată că în sfârșit o văd pe fetița despre care am auzit atâtea.
      Michelle era puțin speriată. Nu știa cum să vorbească cu oamenii în vârstă, iar astfel și-a pierdut tot entuziasmul. A fost tăcută. Foarte tăcută.
      - Deci aceasta este vioara ta... Este foarte drăguță. Dar nu ești cam mare pentru ea? a întrebat Adrienne.
      - Eu nu sunt prea mare pentru ea. Mai degrabă ea este prea mare pentru mine...
      Adrienne și tatăl lui Michelle au râs în hohote. Se pare că la vârsta aceia Michelle avea puțin din simțul umorului.
      - Nu este nimic, spuse Adrienne. O probăm imediat și vom vedea cine e prea mare pentru cine.
      Michelle luă vioara și i-o dăduse lui Adrienne. Dintr- o dată Michelle se lumină la față. Profesoara spuse că vioara costă vreo 100€. Michelle nici nu știa să numere până la 100. Ea credea că este un număr imens. Ea niciodată nu a înțeles de ce viorile mereu costă atât de mult. Deci s-a gândit că asta este șansa ei:
      - Pot să vă pun o întrebare? a spus Michelle pe un ton mai pițigăiat. De ce o vioară mereu costă mulți bani?
      - Vei înțelege când vei fi mai mare... a spus Adrienne, de parcă nici ea nu se aștepta la acest răspuns.
      Michelle nu s-a mulțumit cu răspunsul, însă nu a mai spus nimic, ca să nu o facă pe profesoară să se simtă incomod.
      Adrienne și-a luat vioara de 4/4, cea mai mare mărime a viorii. Era de culoare neagră iar la cap era sculptată o față de femeie. Lui Michelle nu i-a venit să creadă când a văzut vioara profesoarei sale.
      - Wow! Vreau și eu așa instrument. Este minunat! a exclamat.
      Adrienne a luat vioara și început să interpreteze Capriciul No.24 de Paganini. Michelle a rămas fascinată de interpretare și a spus că nu a auzit pe nimeni să cânte atât de bine. Profesoara a râs și i-a promis lui Michelle că și ea va cânta la fel de bine dacă își va depune stăruința și va avea dorința de a cânta.
      - Odată ce incepi să cânți la vioară, ei și niște responsabilități. Trebuie să iubești vioara ca pe o soră, pentru că ea are un sunet foarte dulce și mereu îți va aduce alinare cand vei canta la ea, îi explică profesoara lui Michelle.
      Lecția s-a terminat, iar Michelle aștepta cu nerăbdare să-i povestească bunicii sale despre frumoasa experiență. Când ajunge acasă, fuge spre camera unde se află bunica ei. Era atât de grăbită încât... a scăpat-o. A scăpat vioara! Fetița s-a speriat, dar nu a spus nimic. A ridicat-o si a deschis-o, în speranța că nu s-a întâmplat nimic. Ciupește o coardă. Totul este în regulă. Ciupește a doua coardă. Același lucru. Ciupește a treia coardă și deodată își dă seama că ceva este in neregulă. Nu sună la fel ca prima dată. Nu sună la fel absolut de loc!
      S-a speriat și a început să plângă. Se auzeau multe suspine de copil. Tata deodată a alergat spre Michelle, crezând că s-a întâmplat ceva grav, dar, de fapt, nu eram absolut nimic. S-a dezacordat. Și atât! Doar s-a dezacordat. Nu a durat mult ca tata să-i rotească cuiele și cheițele, pentru a ajunge la nota inițială. Nota La.