Lume mare și totuși tristă,
Te uiți la durerea noastră ca intr-o revistă,
O răsfoiești pagini după pagini,
Dar nu îți pasă că suntem îndoiți pe margini.
Îmi ești atât de dragă și totuși așa crudă,
Cu atât de multe frumuseți și în suflet încă udă.
Nu accepți oamenii diferiți,
Nici pe cei normali și neiubiți.
Lume, de ce te comporți așa?
Pe tine sufletul nu te va durea?
Atâția oameni pe pământ,
Dar totuși niciunul nu e sfânt.
Oameni răi și neiubiți,
Răzbunare nu înseamnă un lucru bun aici.
Să învățați să fiți fericiți,
Fără ură în suflet aș vrea sa fiți.
Totuși, noi toți suntem oameni,
Și nu avem nevoie de falsitate.
Azi generoşi şi sănătoși să ne găsim,
Să vă lăsati țara goală nu ne dorim,
Dorim să facem unitate şi multă egalitate.
Lume mare şi totuși tristă,
Putem doar să ne suflăm nasul într-o batistă.
Când comunismul îl vom putea uita,
Societatea noastră va evolua.
Dar până atunci rămâi tot uitată,
Țara noastră va fi considerată blestemată.
De vină nu este poporul,
Pentru tot ce numim astăzi dorul,
Dorul de casă, dar şi de țară,
Că nicăieri nu găsim onoare.
Azi în țări străine toți tinerii au plecat,
Au uitat țara de unde au imigrat.
Tu lume dragă, am o dorință,
Să nu uiți ce înseamnă respect,
Asta îmi este singura dorință,
Rămâi, țară dragă fără niciun regret,
Chiar dacă astăzi străinii îți găsesc defect.
CITEȘTI
Cu gândul la eternitate
Poesía•Volum de poezii• "Precum un demon intrat în întuneric, Îmi simt sufletul plin de chinul generic. Tot ce credeam că am făcut în viața asta bine, S-a ales doar praful de ele devenind ruine. Demonule, de ce m-ai atras mereu spre pieire? Oare nu ai văz...
