Întâmplări stranii din copilărie

Capitolul 2 - Moroiul

Inainte sa incep trebuie sa va spun ca oamenii de aici funcţioneaza în felul următor: dacă nu te putea ajuta doctorul, nici o problemă, te rezolvă preotul, nu te poate ajuta nici preotul, mergem la bătrâna satului pentru că ea ştie cum să te ajute. Acesta gandire a fost transmisa din generatie in generatie, pana în ziua de astăzi cand majoritatea oamenilor preferă să ceară sfatul unui un al doilea medic decât să apeleze la preoţi pentru rugăciuni sau bătrâni pentru leacuri străbune.

In fine, povestea noastră se petrece într-o vară, cred că eram în clasele primare poate clasa a doua. Îmi amintesc că afară începea să fie cald; oamenii ieşeau din case, se purtau bluze cu mâneci scurte iar florile începuseră să înflorească iar pentru mine temele deveneau o povară şi mai mare, venirea vacanţei mari era aproape.

Pe vremea aceea, aveam o vecină bătrână, să o numim Leana, cam de şaptezeci spre optzeci de ani care avea mult prea mult timp liber, în fiecare zi trecea pe la fiecare casă în parte şi povestea ce auzea de la ceilalţi, era ceea ce în anumite grupuri selecte de oameni se poate numi radio şanţ.

Într-o zi, când eram în curte la masă scriam temele pentru limba romană alături de bunica mea, care mă îndruma cum să scriu frumos, corect şi caligrafic, ne trezim cu Leana peste noi. Ţinând cont că avem o curte destul de mare şi datorită amplasamentului mesei, pe un om normal îl ţinea cam 2 minute să ajungă de la poartă la masa unde eram, datorită vârstei Lenei îi trebuiau cam 6 minute.

Bunica oarecum bucuroasă că a venit la noi în vizită, o invită la o vorbă şi să povestească una alta ce a mai auzit prin sat. Ca un tânăr bine educat ce sunt am salutat musafirul şi apoi fericit că am scăpat de teme îmi iau caietul şi mă îndrept spre uşă să intru în casă. Însă sunt oprit şi trimis să aduc o sticlă de sifon şi două pahare. Mă duc repejor în casă, iau ce mi se ceruse şi mă îndrept afară. Am observat expresia de pe faţa bunicii că era una extrem de serioasă. Apoi, am aflat că Leana începuse să îi povestească o peripeţie din vremurile trecute, de când era tânără şi umbla după băieţi.

Povestea despre un băiat localnic foarte dorit de către toate fetele din sat şi despre slăbiciunea sa pentru ochi albaştrii, ne-a povestit cum a murit din cauza unei boli necunoscute la vremea respectivă. Punând accent pe faptul că nişte bătrâni l-ar fi blestemat şi acesta ar fi avut o relaţie cu o localnică cam de aceeaşi vârstă iar fata a rămâns însărcinată doar ca apoi sa fie silită să renunţe la copil. Din cauza ca el era incapabil să o iubescă aşa cum merita, considerand-o ca pe o aventură.

În continuare, Leana povesteşte că tânărul a fost îngropat în cimitirul din sat dar după câteva zile mormântul lui a fost găsit dezgropat şi cadavrul de negăsit. Militienii au investigat toţi posibilii suspecţi dar nimic. Într-o zi în care Leana lucra cu nişte prietene "Jos de vale", cand au observat ceea ceea părea ca fiind o groapă uriasă ce se asemana cu o peşteră care apăruse acolo peste noapte.

-Haideţi să ne uităm, spuse una din fete.

S-au dus spre groapa iar când au ajuns aproape, au simţit miros de cadavru. Ileana a fost silită să intre ca sa vada ce este acolo. Isi baga capul inauntru iar cand sa puna piciorul inauntru este  întâmpinată de catre doi ochi galbeni strălucitori. Era băiatul. Pe jumătate descompus încă respira şi într-o voce răguşită cerea sa-i fie adus copilul. Într-o clipită strigoiul a sărit să o strângă de gât pe Leana dar a reusit sa se fereasca si a fugit departe. Celalte fete o aşteptau cu sufletul la gură.

Acestea nu au crezut-o la început dar când au început să audă sunetele ce veneau din groapă au inceput sa fuga. Leana termină povestea spunând cum consătenii vanind să ardă moroiul din groapă nu găsesc nimic acolo. După acest incident, sătenii au astupat groapa şi şi-au văzut de treabă ca şi când nimic nu s-a întâmplat.

După povestea asta nu ştiu ce au mai discutat, oricum era ceva referitor la tânărul dispărut. Eram prea şocat de poveste ca să mai ţin minte ceva. Tot ce îmi amintesc este că nu am putut dormii in aceasta seara, mereu aveam impresia că cei doi ochi galbeni se uitau la mine din curte, aşteptând. După ceva timp, eram afară cu prietenii mei Ionut şi Florin din vorbă în vorbă le sugerez să explorăm putin "Jos de vale" povestidule ce a spus Leana. Voiam să vedem dacă e adevărată sau nu povestea Lenei, cu toate că aceasta era cunoscută în sat pentru născocirile sale, am considerat că merită să vedem dacă mai există ceva după aproape cincizeci de ani mai târziu.

Am coborât pe o parte am urcat pe alta, analizând fiecare viţă de vie, fiecare salată, fiecare roşie de acolo, până când foarte aproape de vechea clădire C.A.P.(cladirea abandonată) observăm ceva ciudat. O gaură în pământ care era înconjurată de gunoaie şi diferite deşeuri. Cu inima-n dinţi mergem cât se poate de aproape.

- Băi e ceva acolo, am spus eu cu un ton grav, hai mai aproape.

- Stai că sunt cioburi şi fier ruginit ai grijă să nu faci ceva Fanele, spuse Ion.

- Staţi în spate, spuse Florin, luând o piatră de pe jos.

Fiecare dintre noi a luat câte o piatră pentru a arunca în orice se afla acolo, ne-am apropiat cât am putut de mult dar mirosul de gunoi şi de mortăciune ne opresc din drum.

- E CINEVA ACOLO??? ţip eu cu tot aerul din plămâni.

- Băi eşti tâmpit taci naibii din gură, dacă e vreun aurolac, spuse Florin îngrijorat.

Ionuţ părea ca urma să spună ceva dar este repede oprit. Din gaură încep să se audă sunete ciudate. Am lăsat pietrele jos şi am realizat că nu aveam ce căuta acolo. Am fugit până când am dat de drumul principal şi ne-am croit drum înapoi spre casele noastre. Niciunul din noi nu a mai discutat despre asta vreodată şi nu ştim ce a fost înăuntru în acea gaură în pământ, poate era doar un câine poate era altceva şi nici nu vreau să ştiu.

Chiar şi în ziua de astăzi mai trăiesc cu impresia că e cineva în curte iar acei ochi galbeni parcă niciodată nu au plecat de acolo. Ei aşteaptă, ceva.