Povestea ei începe cum se termină toate basmele pe care le-am citit în copilărie. Unii am putea să spunem chiar că frumoasa Chastity este copilul Cenușăresei și al prințului fermecător.
Însă mama ei nu este Cenușăreasa.
Tatăl ei vitreg nu este p...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
🌸
Mă trezesc adânc afundată în salteaua cea moale. Nu mi s-a mai întâmplat până acum ca atunci când îmi apăs mâna pe pat, aceasta să se ducă în jos. E cel mai comod loc în care am dormit vreodată și spatele meu îi mulțumește oricui a aranjat lucrurile ca eu să ajung în acest pat. Este genial! Am loc și să mă întind în el. Mă desfac asemenea unei stele, de parcă aș încerca să ating fiecare colț al acestuia. Și mormăi, foarte mulțumită. Nu m-am trezit deloc azi-noapte, ceea ce e ciudat. Mereu când schimbam patul și dormeam altundeva mă trezeam de zeci de ori. Dar de data asta nu e așa. Patul ăsta este făcut pentru mine.
În regulă, sunt prea bine dispusă momentan.
Mă ridic în capul oaselor și găsesc rulourile – sau ce or fi ele – ridicate, semn că cineva a trecut deja prin camera mea. Bine, asta nu îmi place. Nu îmi place ca oamenii să îmi invadeze spațiul personal și să îmi umble prin lucruri și chiar nu știu cum să împiedic asta să se mai întâmple. Se pare că este un obicei pe aici. Chiar aș vrea să nu îmi pese, dar... la naiba, sunt lucrurile mele. N-or valora ele prea mult, dar sunt ale mele și țin la ele. Nu îmi e teamă doar că o să le vadă. Îmi e teamă că o să le arunce, crezând că sunt gunoaie.
Ca perechea mea de blugi rupți. Țin la ea. N-o vreau la gunoi.
Asta îmi amintește de altă problemă pe care o am. Nu mă pot îmbrăca până la sfârșitul vieții în hainele de ieri, voi avea nevoie de ceva nou, iar asta înseamnă că va trebui să cer bani. Apoi, bineînțeles, să mă duc să îmi și cumpăr ceva nou. Nici nu știu care dintre cele două mă sperie mai tare. Poate totuși găsesc un mall prin casa asta. Și să port iarăși aceeași bluză și azi va fi prea evident, așa că...
Bine, buna dispoziție mi-a dispărut.
Mă dau jos din pat și mă duc spre baie. Inspir și deschid ușa, știind oarecum la ce să mă aștept. Nu este exagerat de mare, iar asta mă liniștește oarecum. Da, sigur, e gigantică în comparație cu ce eram eu obișnuită, dar nu mai pot dansa douăzeci de oameni în ea. Cinci. Cam așa. E crem. Și, normal, acesta lucește de la cât de lustruit este. Are un model de faianță care imită marmura și ajunge până în tavan, ceva ce știu de la mama că nu e foarte bine. Peretele trebuie să respire. Și, cu toate astea, nu sunt urme de mucegai, cum erau acasă, unde peretele avea din plin spațiu să respire. Poate s-a înșelat ea. În dreapta cum intri este o cadă foarte drăguță și pare ușor de folosit în comparație cu dușul. În partea din stânga este un corp de mobilă cu două chiuvete ovale și foarte lungi. Asta e inutil. Nu am nevoie de două chiuvete și doi oameni se pot spăla lejer la una singură. Deci nu am nevoie de câte o chiuvetă pentru fiecare mână. Robinetele sunt doar... mă rog, nu știu de unde să le pornesc. M-am chinuit aseară și nu mi-a prea ieșit. Iar pe perete, în fața chiuvetelor, este o oglindă gigantică cu luminițe, în caz că acelea din tavan nu îmi ajungeau. Sau geamul imens din fața căzii, acoperit acum de un rulou asemănător cu cel din camera mea. Chiar trebuie să caut cum se numește chestia asta.
