•«Î𝘯𝘴ă𝘳𝘤𝘪𝘯𝘢t 𝘤𝘶 𝘶𝘯 𝘪𝘥𝘰𝘭»•Ⓥ︎Ⓚ︎Ⓞ︎Ⓞ︎Ⓚ︎✅

.7.

–În fine.. Eu plec!

–Unde? Ești încă beat!
–Acasă

"spune simplu și vrea să se ridice însă este oprit de brațele lui Jungkook ce l-a îmbrățișat"

–Rămâi aici, iar mâine te voi duce eu acasă. Promit! "Îl sărută pe gât"
–Bine.. "Spune simplu"

Dimineața

Băieții sau trezit la ora 9 din cauza alarmei lui JungKook*Trrr>Trrr>trrr*

–Aish.. "Spune Tae deranjat apoi se întoarce pe cealaltă parte"

–Scuze, am uitat să opresc alarma

Îl îmbrățișează JungKook pe la spate dar îi dă Tae peste mâini –Lasă-mă!
–Ușor pitbull

Tae își dă ochii peste cap apoi se ridică și se îmbracă. –Este dimineață!

–Și?

–Nimic... Eu plec acasă

Iese din dormitor și abia atunci își aduce JungKook aminte că a promis că îl va duce el acasă pe Taehyung.

–Stai, te duc eu-

–NU ESTE NEVOIE, TÂMPIT TATUAT FRUMOS ȘI PROST CE EȘTI!

Iese din casa lui JungKook dar nu înainte de a trânti ușa tare.

–Măcar am tatuaje frumoase..

Dă din umerii apoi se pune iar la somn

—**

–Al dracu! Cică mă duce acasă. Aish idol tâmpit și când mă gândesc că m-am culcat cu el de două ori.. "Începe să se bată singur" AISH KIM TAEHYUNG!! Ce a fost în mintea ta? Aish ce idiot mai sunt.. Dacă află pappi am belit-o.. Aish!!

-Peste 2 luni și jumătate**-

–Tae ești bine?
–Mhm.. De ce?
–Păi stai cu farfuria în față de mai bine de 10 minute. La ce tot te gândești?
–Nimic.. Voi merge la Mingyu hyung.
–Iar? Tae tu nu ai casă? Ce tot te duci la casa vărului tău? Ce tot ai în capul ăla?

–Asta nici eu nu mai știu...

Pov Taehyung--

Mă îmbrac pe grabă și ies din casă.. Sincer în ultimul timp mă simt ciudat devin tot mai sensibil și mă simt tot mai amețit și mai slăbit plus că mai am și uneori grețuri în special dimineața.. Bănuiesc că este anemia sau glicemia altceva ce ar putea fi?

O i-au pe jos către casa vărului meu, pentru că stă doar la câteva stați distanță însă atunci când mă apropi de  ultima stație simt o amețeală destul de puternică și picioarele încep să îmi devină tot mai grele. Mă prind de un copac și încerc să îmi revin însă amețeala devenea tot mai grea și ochii abia îi puteam să îi mai țin deschiși.

–Tinere ești bine? Ai nevoie de ajutor?

Aud o voce străină ce îmi vorbește și încerc să raspund însă nu reușesc ci doar încep să merg cu greu însă nu pentru mult timp pentru că cad la pământ. Atât țin minte pentru că mi-am pierdut constiința iar atunci când m-am trezit eram intr-un pat străin și eram înconjurat de oamenii în alb.. Medicii?

–S.. Spital..?
–Tae? Te-ai trezit?
–Mhm.. Unde sunt?
–La spital. Ai leșinat pe stradă.

–Oh.. Poate este de la anemie..

–Vă contrazic! Este adevărat că aveți anemie însă nu este de la aceasta.
–Atunci de la glicemie, nu?

–Nu! Ci de la sarcină

Tae râde ușor–Ce sarcină?
–Sunteți în sărcinat, nu știați..?

–Poftim...? Ce.. Sunt?