Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Vinovăție

Nu știu a ce miroase, dar e un miros delicios, exotic, care mă face parcă să plutesc.

Apoi ceva mic și cald se ghemuiește în umărul meu.

Oftez, deschizând ochii.

- Bună dimineața, Urâțenia Pământului.

Deasupra mea scânteiază doi ochi albaștri și un zâmbet strâmb.

- Bună dimineața, și mulțumesc pentru frumoasele cuvinte. Nu mi le-a mai spus nimeni până azi.

Clipesc des, încercând să-mi dau seama dacă visez.
Stai puțin... de ce sunt în patul lui James?

Mă ridic amețită, și puțin speriată. Nu-mi amintesc deloc cum am ajuns aici, și...

- Am făcut ceva?

James se ridică oftând, și clatină din cap.

- Eterna întrebare, Carmina! Nu. N-am făcut nimic scandalos, dacă de asta ți-e frică.

- Nu mi-e frică, îi răspund hotărâtă. Numai că, dacă am făcut... ceva, vreau să-mi amintesc.

El râde, căutându-și hainele.

- E limpede că nu te-ai dezmeticit încă. Așteaptă puțin, lucrurile o să devină mai clare. Și apropo, e ora prânzului. Am comandat deja masa... nu face mișcări bruște! S-ar putea să te doară capul de la medicamente.

- Poftim?

- Așteaptă câteva minute, Carmina. Nu te ridica dintr-o dată... merg să mă schimb și revin.

Trece dincolo, în timp ce mă ridic cu mișcări greoaie, de parcă m-aș mișca prin ulei. Îmi simt capul apăsător și oarecum încețoșat. Medicamente? Pentru ce?

Treptat, îmi amintesc de sosirea lui Richard, și tristețea mă copleșește din nou. Îmi amintesc cearta din birou, și apoi discuția cu James... ce s-a întâmplat după discuția cu James?

Îmi amintesc că mi-a spus lucrurile acelea urâte și neadevărate despre mama, pe care ori Richard le-a inventat, ori cineva face o eroare gravă. Mama mea și femeia aceea cu care tata a avut o relație în timpul primei căsătorii nu au cum să fie aceeași persoană.

James revine, cu Cleopatra încurcându-i-se printre picioare.

Nu poartă uniformă.

E unul dintre momentele rare în care îl văd cu pantaloni maro, simpli, și cu... văd bine? Puloverul albastru cu fulgi albi?

- Ai un simț estetic îngrozitor, domnule Cromwell, îl asigur cu seriozitate, încercând să ignor faptul că puloverul tricotat de mine îi vine într-un mare fel.

- Sunt bărbat, îmi răspunde indiferent. Nu am timp pentru simț estetic.

- Până și Frances de Gaulle se asorta mai bine.

- Frances de Gaulle arată ca un ticălos, chiar dacă pui aur pe el. Eu, pe de altă parte, sunt admirabil și în pielea goală.

Ca de obicei, modestia lui mă lasă fără cuvinte.

- Există cineva care poate să confirme? îl întreb bănuitoare. Sau trebuie să te cred pe cuvânt?

El râde, luând-o pe Cleopatra în brațe.

- Fata asta cred că poate să-ți confirme, nu-i așa, Cleo? Întotdeauna se furișează după mine când mă îmbrac.

Păi, ce să zic. Așa stăpână, așa pisică. Cel puțin una dintre noi să-și mai spele ochii cu ceva frumos la vedere.