Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

O discuție de afaceri

- Și după ce a țipat, i s-a făcut rău și se sufoca... am crezut că face un atac de inimă, ticălosule! Cum poți s-o duci pe biata fată în locuri atât de mizerabile! Știi doar că a pierdut-o pe maică-sa atât de repede... și o afectează!

- Zău, mătușică Jane, îmi pare enorm de rău! E atât de sensibilă, draga de ea. N-am s-o mai duc niciodată cu mine, îți promit!

- Așa să faci, tinere!!!

Stau de zece minute în pat, ascultând obosită cum mătușa îl spurcă pe Frances în camera cealaltă pentru dezastrul de ieri.

Nu-i vorbă, astăzi mă simt foarte sănătoasă, mai ales după ce am dormit tun și am mâncat bine, dar de data asta chiar vreau să mă prefac! Măcar pentru jumătate de zi să mai scap de Frances, și tot am câștigat ceva!

- Bună dimineața, scumpo! Cum te simți azi? mă întreabă în mod grețos, cu aceeași voce cu care ieri a comandat scoaterea unei femei în drum.

Scot un geamăt jalnic, prefăcându-mă că răsuflu înăbușit.

- Frances, eu...

- Știu, știu divino! Ești atât de bună și de miloasă! Meseria asta nu e pentru tine. Nu-i nimic! O să te țin departe de afacerile mele. Odihnește-te toată ziua, bine? Eu trebuie să plec la Club, dar mă întorc înainte de cină ca să văd cum te simți.

Sărutul lui pe obraz îmi stârnește dorința de a-i sparge nasul, exact ca fratele meu... dar mă abțin, mulțumită că plecarea lui îmi oferă o zi liberă.

- Merg la Kiernan, îi spun mătușii înveselită, sărind din pat după plecarea lui.

Mătușa Jane mă privește mustrător.

- Logodnicul tău crede că ești bolnavă! Și cine e Kiernan ăsta? Sper că nu ai vreun iubit secret!

- Nu, o asigur amuzată, e doar un prieten foarte bun. James spunea că l-a trimis să se ocupe de biata femeie. Vreau să știu dacă a rezolvat.

- Bine! Dar să nu întârzii la prânz, te rog!

De mult n-am mai fost atât de bine dispusă, la gândul că am o zi intreaga numai pentru mine.

Vreau să-l vizitez pe Kiernan și să știu cu certitudine că femeia aceea văduvă e bine. Entuziasmul mă face să urc scările lungi în salturi, sfârșind prin a gâfâi ca un câine când ajung sus în turn, la biroul lui.

- Carmina! exclamă el din ușă, cu un dosar sub braț. Dumnezeule, s-a întâmplat ceva?

Îmi ridic degetul, făcându-i semn să aștepte până îmi recapăt glasul.
Kiernan mă privește confuz.

- Veneam doar... veneam doar în vizită, dar dacă ai treabă...

- Oh! Nu e urgent, poți să vii, haide! Domnul baron știe că ești aici? Mi se pare că te ține foarte strâns.

- Frances a plecat cu treburi, îi răspund ușurată. Spune-mi că mai ai cafea, Kiernan!

- Dar se poate, doamnă? mă ceartă vesel. Am rămas eu vreodată fără cafea? Uite, dacă vrei să știi, am primit săptămâna asta un sirop de cocos care dă cafelei gust grozav...

- Sirop de cocos? repet neîncrezătoare. Ce mai e și ăla?

Mă așez într-un fotoliu, urmărindu-l cum îmi toarnă cafea într-o ceașcă de porțelan, și scoate o sticluță cu lichid gălbui, vâscos.

- Ai încredere, îmi răspunde zâmbind. Nu te uita așa! Îl importăm din Asia. Dumnezeu știe ce bagă în el, dar e bun!

- Dacă spui tu... consimt nehotărâtă. Și lapte, te rog!