Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Despărțirea

Mă răsucesc pe o parte, deranjată de durerea care îmi pulsează în șold.

Undeva departe se aud voci înfundate, furioase, și zgomotul unei ape care curge.

Mă încrunt, confuză.

- Ai avut șansa ta, Marina! Ai avut o șansă și i-ai dat cu piciorul ca o dobitoacă!

Ok, acum sunt trează complet, din cauza șocului.

Ușa dintre apartamentele noastre e deschisă, și vocile aprinse de acolo par să vină.

- Doamne, Ralphy! De ce vorbești așa cu mine? Eram mică! Nu știam ce vreau de la viață. Acum că știu...

- Aveai douăzeci de ani, femeie! Știai foarte bine ce vrei. Voiai să te distrezi și să-ți faci de cap, iar fratele meu era prea plictisitor, cu toate studiile lui.

- Am greșit, Dumnezeule! James e un băiat iertător, trebuie să înțeleagă...

- Nu, tu trebuie să înțelegi! James s-a căsătorit, Marina. Nu-ți poartă pică, dar asta nu înseamnă că o să te primească vreodată înapoi.

- S-a căsătorit și a divorțat, da? Iar soția lui e mută! Toată Curtea știe, Ralphy! De ce se chinuie singur? Nimeni nu-și dorește o femeie mută. James nu trebuie să facă pe martirul toată viața. Haide, să nu-mi spui acum că o iubește!

- Tu nu știi nimic despre James sau despre iubire, Marina.

- Știu că o face din milă! Nu e vina lui, Ralphy. Curtea l-ar înțelege dacă ar lăsa-o baltă. Trebuie să trimiteți fetișcana acasă.

- Ieși afară!

- Știi în sinea ta că ăsta e adevărul...

- Ieși afară, fir-ar să fie!! Idioato! Dacă mai vorbești vreodată așa despre Carmina...

O ușă se trântește cu putere dincolo, iar eu îmi rețin lacrimile arzătoare din gât, înfigându-mi unghiile în carne, până când durerea cea nouă îmi acaparează atenția.

Mă învelesc în pătură, închizând din nou ochii, dar durerea e atât de proaspătă în oasele mele, încât mă ține trează.

James nu trebuie să facă pe martirul totă viața. Curtea l-ar înțelege.

Sunt de aceeași părere.

Nu e nevoie să rămân aici și să încurc viețile tuturor cu situația mea. Fratele meu ar trebui să petreacă timp cu Lizzy în timpul liber, nu cu mine.

Iar James... James se învinovățește prea mult, refuzând să se mai bucure de ceva în afara camerei mele. Ralph își scrie teza de doctorat pentru cursul de naștere prin operație chirurgicală.

N-am niciun drept să pretind timpul acestor oameni numai pentru că sunt, într-un fel sau altul, parte din familia mea.

Mă chircesc în pat, zgâriindu-mi brațul cu unghiile. James nu trebuie să facă pe martirul toată viața. Vorbele Marinei o să mă bântuie toată ziua, probabil... Doamne, cum știe femeia aia să țintească fix în rană!

Aud ușa băii deschizându-se, și un abur cald se strecoară în cameră, odată cu mirosul de săpun.

- S-a întâmplat ceva, Ralph? Mi s-a părut că te aud strigând.

- Un dobitoc de valet mi-a încurcat comanda.

Nici nu vreau să deschid ochii și să mă uit la James, pentru că o s-o iau razna. Știu deja și fără să-l văd că tocmai a ieșit din baie, și că părul acela castaniu îi atârnă în cârlionți umezi pe frunte. Și că are cămașa lipită de piept, pentru că niciodată nu se șterge cum trebuie înainte să iasă.