Doamna Soldaților - Vol.2 Saga "Belgravian Hearts"

Scrisoarea

Nu-mi place să ies singură, dar nici nu pot merge la Lizzy personal, pentru că risc să dau peste Richard. Și mi-am promis solemn să nu mai vorbesc niciodată cu el, pentru lucrurile urâte pe care le-a insinuat.

Omul ăsta trebuie să înțeleagă că dacă vrem să fim frați, nu are voie nici măcar să gândească urât despre mama. Cu tata nu mă interesează ce face, dar cu mama... Nimeni nu o vorbește de rău pe mama!

Tocmai îi scriu prietenei mele un bilet prin care o chem cu mine la "Vânătoarea de materiale", așa cum îmi place să-i spun. Lady Frair a aprovizionat atelierul de lucru cu o mulțime de materiale aduse de peste ocean, iar eu vreau să fiu prima care ajunge să le cumpere.

Preocupată cu scrierea biletului, bătaia din ușa dintre apartamente m-a luat prin surprindere.

Eram sigură că James lucrează. Și oricum, noi nu prea folosim ușa dintre apartamentele noastre. De fapt, nu prea folosim nimic, în ultimul timp.

Soțul meu e ocupat până peste cap cu gărzi și antrenamente, și Dumnezeu mai știe ce. Se pare că săptămâna liberă pe care ne-o luăm îl obligă să muncească dublu zilele astea.

- Intră! îi strig în timp ce caut un stilou, ca să-i scriu lui Lizzy. S-a întâmplat ceva?

James are un zâmbet atât de strălucitor încât mă face să las totul baltă, intrigată.

- Ei, ce e? Ai primit din senin vreo moștenire, sau ceva?

- Mai bine, îmi răspunde încântat. Am primit scrisoarea de la tatăl tău.

- Ah! spun vag. Și ce e așa interesant la ea? Știam deja că o să se bucure de căsătoria noastră, chiar și așa în pripă. Se pare că i-ai intrat la suflet.

Și nu numai lui, ce să zic.

- Mai întâi ascultă-mă, și nu te enerva, îmi spune în timp ce trage un scaun lângă biroul meu.

Vorbele lui mă pun imediat în gardă. Dacă începe cu așa ceva, înseamnă că a făcut o prostie.

- Ce i-ai scris, James?

- L-am întrebat despre moartea mamei tale, pentru că aveam anumite...

- James! exclam șocată. Era confidențial!! Chiar crezi că trebuia să-i amintești tatei întâmplarea aia nefericită?

- Aveam anumite bănuieli, continuă calm, și mă bucur că s-au confirmat. Apoi, l-am întrebat dacă mama ta a fost amanta lui în timp ce prima lady Bradon murea.

- Idiotule! mă răstesc la el, aruncându-i în cap centimentrul de pe birou. Ești chiar nesimțit, să știi! Cu toate aerele tale de om educat...

- Am primit un răspuns surprinzător. Îți las scrisoarea să o citești, bine?

Mă uit cu un fel de groază la plicul din mâna lui.

- Nu cred că e nevoie să-mi amintesc din nou lucrurile alea, așa că mulțumesc... pentru nimic.

- Carmina! Doar citește-o. Cred că ai nevoie de asta.

- Ce să vezi! Ai scos din nou preotul la iveală, cumva?

El se ridică, scuzându-se.

- Trebuie să mă întorc pentru antrenament. Sunt multe de rezolvat înainte să plecăm, dar am vrut neapărat să-ți aduc scrisoarea. Să o citești! îmi spune înainte să iasă, cu pisica mea pe lângă picioare. A! O iau și pe Cleopatra la o gură de aer proaspăt, dacă nu te deranjează.

Și cu asta, rămân singură la birou, cu scrisoarea infamă în fața ochilor.

Mă cuprinde brusc o agitație nefirească. Ce i-o fi scris tata lui James?