Inocența unui demon

Capitolul 6~Miezul Noptii

Atunci cand vrem un lucru cu adevarat nu se intampla.
De ce?
Pentru ca o alta persoana doreste cu ardoare opusul acelui lucru, iar acea persoana este mai buna decat tine, cu sufletul mai impacat si cu inima mai pura. Asta mi s-a intamplat mie. Voiam sa mor, sa fiu alaturi de ingerul meu, dar Alexander a vrut mai tare sa ma salveze.

Astfel, am simtit o mana puternica tragandu-ma din apa. Inca eram constienta, dar curand am lesinat. Tot ce stiu e ca m-a salvat, chiar daca as fi preferat sa nu o faca.

~~~

Deschid ochii simtindu-mi pleoapele ca pe doi bolovani. Lumina ma deranjeaza, durerea facandu-si locul peste tot prin corpul meu. Ma dor plamanii, ma doare spatele, capul, mainile, picioarele si orice alta particica din corp. Ma simt ca si cum am fost aruncata de pe o stanca de nenumarate ori.

Ma ridic in sezut. Mare greseala! Ameteala ma cuprinde si aproape lesin din nou.

Simt doua maini incolacite de mijlocul meu, ajutandu-ma sa raman stabila. Imi cuprind fata intre palme, nevrand sa ii intalnesc privirea. Stiu ca e Alexander, stiu ca e suparat si are tot dreptul din lume. Am vrut sa ma sinucid, pentru numele lui Dumnezeu! Chiar sub privirea lui. Si eu m-as urî pentru asta!

Vreau sa plang, insa lacrimile nu mai vor sa imi paraseasca ochii.

Ma doare sufletul cand ma gandesc la cat de mult l-am ranit, dar am vrut doar sa fiu cu el. El e singurul care m-a inteles si , totodata, singurul vinovat pentru starea mea. Ma tortura, ma tortura psihic, facandu-ma sa fac lucruri pe care nu le voiam, facandu-ma sa il iubesc.

Raman nemiscata, pana cand barbatul de langa mine ma trage in bratele sale, lucru ce ma surprinde foarte tare. Este sau nu suparat?

Nu fac nicio miscare, nevrand sa ii raspund la imbratisare. Nu merit apropierea asta, nu merit afectiunea lui! Merit sa mor si trebuia sa ma lase sa o fac!
Ma tine la pieptul lui minute intregi, pana izbucnesc in plans.

Dintr-o data aceasta putere a revenit. De ce ma simt asa? De ce ma simt mizerabil?

Abea pot respira printre suspine, o durere imensa lovindu-ma din plin in piept. Imi simt gatul uscat, ma simt racita, dar nu orice raceala, pare una sufleteasca, iar medicamentele nu ma vor ajuta, nu in cazul asta.

Stau asa minute intregi la pieptul lui, simtindu-l cum imi mangaie parul si ma strange mai tare in brate cand vreau sa rup apropierea.

Alexander, de ce iti bati capul cu mine? Mai bine renunta..pana nu e prea tarziu.
Nu vreau sa il ranesc, insa daca nu se departeaza cat inca poate, atunci sigur va ajunge ranit, atat fizic, cat si psihic.

Pleoapele mi-au redevenit grele, cazand intr-un somn profund.

~~~~~~
Sunt inconjurata de intuneric. Strang puternic din ochi pentru a ma putea obisnui cu lipsa luminii.
Inca sunt in camera aceea.
Acum imi amintesc! Am adormit in bratele lui Alexander!
Ma ridic in sezut, apoi pornind spre bucatarie. Imi iau un pahar cu apa rece, iesind afara, in frigul noptii.
Privesc ceasul de la mana.
E aproape miezul noptii, doar o jumatate de ora pana atunci.
Si ce moment magic..miezul noptii.
Flashback
Privesc ceasul de pe perete, apoi imi iau hanoracul pe mine.
Cu pasi de felina, intr-o liniste de mormant ies din casa si alerg cateva strazi.
Imi scot telefonul din buzunar si privesc ceasul din nou.
Miezul noptii.
Ma asez pe bancuta si numar.
1
2
3
Simt niste maini acoperandu-mi ochii.
-Ai intarziat! Spun eu razand
-Cat de mult? Intreaba urmandu-mi exemplul.
-Trei secunde. Spun , iar el isi ia mainile de la ochii mei.
-Data viitoare vor fi doua. Spune asezandu-se langa mine si sarutandu-ma.
Parea ca ma seaca de putere. Doar dupa un singur sarut ma simteam slabita.
Dar era o senzatie atat de placuta..
Dupa cateva minute de liniste, in care doar am stat imbratisati la lumina lunii, acesta imi sopteste in ureche.
-Daca vreodata te vei simti singura sau vei avea nevoie de mine si nu voi fi acolo..doar vino aici! Exact la miezul noptii, numara ca acum, iar eu voi veni de indata. Promit!
End Flashback

Isi strange haina cu putere in jurul ei si, la fel de silentios ca pana acum, se indreapta spre masina lui Alexander.
O descuie, se urca in ea si conduce.
Conduce minute in sir, zeci de minute, pana ajunge la destinatie.
Se aseaza pe banca, apoi priveste ceasul.
Miezul noptii.
Incepe sa numere.
1
2
3
4
.
.
.
15
16
Nimic!
Ochii ii sunt invadati de lacrimi usturatoare.
Flashback
-Dar scumpa mea, asculta-ma bine, daca se intampla sa nu vin vreodata, atunci inseamna ca e timpul ca tu sa vii la mine, dar sa nu iti fie frica, nu vom sta foarte mult despartiti.
Ma strange mai tare la pieptul lui, facandu-ma sa nu mai vreau sa plec in veci si sper sa nu o fac.
-Trebuie doar sa faci un lucru simplu. Gandeste-te la Romeo si Julieta. Ei nu au putut trai unu fara celalalt. Lasa-ma sa fiu Romeo al tau, iar tu Julieta mea. Vom muri impreuna. Gandeste-te la asta si fa ceea ce trebuie sa faci. E simplu draga mea. Iubirea invinge!
End flashback

Isi strange haina in jurul ei cu mai mare putere, sperand ca asta o va ajuta, dar fara rezultat.
Lacrimile incep sa ii scape din ochi, ea neavand puterea sa le opreasca, ajungand sa planga in hohote.
Simte niste maini puternice incolacindu-i-se in jurul umerilor.
A venit?!
Ridica privirea si il vede pe Alexander la fel se rabdator ca intotdeauna, tinand-o la pieptul lui.
Il priveste confuza..cum de a..?
-Te-am vazut cand ai plecat si te-am urmarit. Ii raspunde el la intrebarea nerostita. Si Jolene, vreau sa stii ca orice e neinregula o putem rezolva. Sunt aici pentru tine si nu poti scapa de mine. Vreau sa te ajut, asa ca lasa-ma sa o fac. Nu esti singura..nu MAI esti singura. Acum ma ai pe mine.