Inocența unui demon

Capitolul 4~Speranta

Ecoul tocurilor de pe holul pustiu al școlii răsuna in urechile mele. Teama imi cutreiera corpul.. Suspinele nu se eschivat sa se arate, in timp ce mâinile mele tremurânde  încercau cu disperare sa deschidă usa. Cum am deschis-o, m-am ascuns dupa catedra.

Ma ghemui ca un arici sub ea si astept. Sunetele tocurilor deveniră mai stridente, iar la auzul lor, lacrimile mi se răsfrâng pe obraji. Auzeam terifiată bătăile inimii mele.. asteptand un miracol.

Dar nu...  Tocurile rasunau in aceeasi încăpere ca si mine, facand sa scârțâie parchetul zgomotos. Tremuram din toate încheieturile, si imi ascund fata in genunchi sperând sa nu ma găsească.

Simt o prezenta in apropierea catedrei. O silueta neagră îsi facu apariția in câmpul meu vizual, dar nu ii puteam distinge trăsăturile. Ochii mei erau inundați de lacrimi ce-mi încețoșau vederea..

Inchid ochii, si imi strâng dureros pleopele sperând ca va dispărea..

Dar cand deschid ochii, era acolo.. Si totul deveni clar.. Silueta neagra eram eu!Mainile si fata imi erau pline de sange,tineam un cutit in mana,de asemenea,insangerat. Acea fata..acea fata,care de fapt eram eu..se apropie agresiv de mine lipind lama cutitului pe gatul meu. Apasa incet lasand siroaie de sange sa se scurga pe podea. Inainte sa cad intr-un somn linistitor,atrasa de moarte,in pacea pe care speram sa o gasesc,simt lama intrandu-mi in piept. Scap un tipat ascutit,auzindu-se cu ecou in intreaga scoala, alaturi de rasetele de satisfactie ale acestui monstru. Imi simteam pleoapele din ce in ce mai grele, respiratia mai greoaie si mai rara,plamanii refuzau sa mai functioneze,in acest moment simtitnd o durere parca provocata de miliarde de cutitase,ma pregateam sa mor, eram atat de pregatita..

-Jolene! Jolene! Trezeste-te! aud o voce calda,apoi imi simt trupul zgaltait. Ma ridic dintr-odata speriata,respirand zgomotos,cu dificultate. Ochii mi s-au umplut de lacrimi si un nod imens mi s-a format in gat. Vroiam sa mor,vroiam sa mor chiar aici! Dupa ce reusesc sa-mi recapat respiratia si sa-mi calmez suspinele privesc in jur. Eram intr-un pat..intr-o camera necunoscuta mie. Dupa ce analizez putin camera,il observ pe Alexander stand pe pat langa mine,privindu-ma ingrijorat. Cum am ajuns aici? Unde este,mai exact, acest aici? Incerc sa ma ridic dar nu reusesc,barbatul de langa mine ma opreste. Ma incrunt la el,ii vad buzele miscandu-i-se,dar nu pot auzi nimic. Incep sa misc frenetic din cap si tasnesc din pat,vad un fel de usa din sticla si ies pe ea,aerul rece ma lovi din plin,trezindu-mi si cele mai adormite simturi. Ma tin cu putere de bara din metal,dupa ce gandurile mi se mai limpezesc realizez ca am iesit pe balcon,iar in fata mea zace cel mai frumos peisaj din lume. Un lac superb in care se reflectau razele gingase ale soarelui,sute de copaci verzi,un munte incredibil in fata. Stai! Unde ma aflu? Sigur nu mai sunt in oras..la dracu! Nu am voie sa parasesc orasul! Ma intorc in camera. .Imi strang mainile la piept.

-Unde suntem? Intreb cu vocea tremuranda,nesigura pe propria persoana.

-La cabana mea..

-Unde e aceasta cabana? il intrerup eu,intreband cu frica in glas,asta innrautateste lucrurile cu mult. Ochii mi se umplu de lacrimi,probabil voi fi pedepsita mai rau pentru aceasta escapada. El se apropie de mine,apucandu-ma de umeri. Isi lipeste fruntea de a mea privindu-ma in ochi.

-Este la iesirea din oras. Spune el simplu. Lacrimile mi-au parasit ochii. Ii strang cu putere.

-Trebuie sa plec! Nu am voie sa parasesc orasul! Trebuie sa ma duci inapoi! Spunesem totul cu o rapiditate incredibila,balbaindu-ma..Nici eu nu intelesesem totul,dar barem el? Ma privea atent cum ma plimbam dintr-o parte a camerei in alta. Imi strangeam fata intre palme,imi plimbam mana prin parul incalcit.

-Calmeaza-te! ii aud vocea dulce. Am vorbit cu Marta,a zis ca e in regula sa fi aici. De fapt,ca e foarte bine,in acest fel scapi de stresul acumulat.. A zis ca ai nevoie de o pauza.

-Ai vorbit cu avocata mea? il intreb confuza,oprindu-ma in loc,lasand capul intr-o parte.

-E si avocata mea. Spune detasat. Am informat-o despre plecarea ta.

-Stai putin! spun facandu-i semn din mana sa se opreasca. Unde suntem? De ce suntem aici? De cand suntem aici? Nu mai inteleg nimic! Doar..du-ma acasa. Am nevoie sa merg acasa! spun ultima propozitie pe un ton nervos,strangand cu putere din dinti.

          Se apropie de mine,luandu-mi fata intre palme. Isi lipeste fruntea iar de a mea,imi inchid ochii,pulsul mi se linisteste.

-Stam o zi,daca nu iti place,iti promit ca plecam,bine? Ai nevoie de o pauza.

          Afirm din cap, dandu-ma batuta. Nu avea rost sa ma contrazic cu el,in plus,avea mare dreptate. Aveam nevoie sa evadez putin din viata mea de zi cu zi. Cat inca mai pot. M-a prins de mana si m-a tras incet dupa el. Atingerea lui ma linistea,corpul mi se relaxa imediat,insa inima batea cu mare putere. M-am lasat condusa de el prin toata casa,am coborat scarile din lemn ajungand la parter. Casa era imensa!Insa nu imi statea gandul la asta,ci la efectul pe care il are acest barbat asupra mea. Atunci cand ma atinge,cand se apropie de mine simt ca totul dispare,toata lumea rea din jurul meu se evapora. Ma calmeaza intr-un mod ireal. Cand isi lipeste fruntea de a mea,un fior dulce imi strabate intreg corpul,acea apropiere ma innebuneste.

     Ajungem in bucatarie. Imi face semn sa ma asez,iar eu ma supun fara a comenta. Imi pune in fata o farfurie pe care statea o felie de paine prajita si oua .Mirosul era imbietor,insa stomacul mi se intoarse pe dos,acest lucru facandu-ma sa ma incrunt.

-Ce e? ma intreaba mirat

-Nu pot manca. Spun in soapta. Dupa acel vis..numai de mancare nu am pofta.

Se rezema de blatul de bucatarie si ma priveste in ochi,apropiindu-se periculos de mult. Ii sustin privirea pentru ceva timp,apoi o las in jos.

-Trebuie sa mananci ceva. Spune el la fel de incet

-Nu pot. Insist eu. Dar o cafea nu strica. Spun si incerc sa zambesc,insa esuez lamebil. Asadar imi las din nou privirea in pamant. In scurt timp imi intinde o cana,iar mirosul de cafea imi incanta simturile,de aceasta data zambind larg. Mersi. Ii spun.

-E doar o cafea. Raspunde si se aseaza la masa,incepand sa manance.

-Nu doar pentru cafea. Iti multumesc ca m-ai adus aici,ca vrei sa ma ajuti,chiar daca nu inteleg de ce o faci. Si mai important,iti multumesc ca nu ai pus intrebari in legatura cu visul,in legatura cu totul,ca nu ma privesti cum o fac restul,ca nu ma crezi un monstru.,ca nu faci ce fac restul. Deci,domnule Barrington,iti multumesc!

       De-a lungul discursului meu,mii de expresii i s-au plimbat pe fata,de la uimire,la intelegere,la dezamagire,intr-un final in ochii i se citea compasiunea. Nu mila,nu scarba,ci compasiune. Singurul sentiment pe care l-am putut dezlusi din acele doua abisuri si e un sentiment ce nu e inrudit cu ura,asta imi infloreste speranta in suflet.

-Cu placere! sune el punandu-si mana peste a mea. Acel fior placut intorcandu-se in corpul meu. Un fel de energie supraomeneasca mi-a electrizat trupul,facandu-ma sa ma cutremur de placere. Barbatul asta e grozav din atat de multe puncte de vedere!