Inocența unui demon

Capitolul 1~Decizia

Mai am doar zece zile de libertate, zece zile si ajung in spatele gratiilor. Este asta corect? O tanara de 23 de ani sa fie inchisa? Nu,nu este. Dar se pare ca soarta nu tine cu mine,nu are dispozitia necesara sa-mi faca pe plac,asadar,la revedere libertate! La revedere plimbari nocturne prin parc! La revedere iesiri pe langa lac,la revedere viata!

Am totusi o scapare,daca predau la scoala de corectie pot fi arestata la domiciuliu,ceea ce ar fi mult mai usor. In plus as pierde toata ziua in acea cladirea,deci nu voi fi un pericol public. Sa le predau unor delicventi? Nu prea imi surade acest gand. Dar ar fi mai bine sa stau intr-o celula,urmarita non-stop de gardieni? Nu! Nu ar fi,totusi sunt confuza. As scapa prea usor daca as accepta. Merit sa putrezesc in inchisoare,sa imi spal pacatele. Dar oare voi fi iertata daca as face asta? Ei nu se mai intorc,asadar vina ma va urmari toata viata. Deci care e diferenta?

E ora 00:00 iar eu ma plimb prin parc. Nu vreau..nu vreau sa scap nepedepsita,dar cosmarurile nu-mi sunt o pedeapsa destul de grea?Vina ce-mi apasa pe suflet,pofta de mancare inexistenta,privirile urate,injuraturile? Astea nu-mi ajung? Faptul ca am fost exclusa din tot? Faptul ca pana si vanzatorul ma priveste cu scarba? Momentele in care ma plimb prin parc si toti parintii isi ascund copii din calea mea? Stirile din fiecare dimineata in care imi apare fata si un avertisment „Stati departe de ea! E periculoasa!". Cateodata, pana si eu ma cred un monstru. Ar trebui sa ma duc la somn, maine am o intalnire cu avocatul meu si trebuie sa fiu odihnita, asadar, ma indrept spre apartament.

In drumul meu am dat peste un grup de adolescenti. Nu imi vedeau fata,unul dintre ei intrebandu-ma cat este ceasul,cand m-am intors sa ii raspund m-a privit in felul in care toata lumea o face si a luat-o la fuga strigand spre ceilalti : „E ea! Fugi!". Am zambit stramb,strangand ochii cu putere..da! Merit asta! Chiar merit. Am urcat in apartament. Mi-am aruncat geaca pe fotoliu si m-am dus in baie. Am dat drumul dusului,oglinda aburindu-se. Am trecut o mana peste ea dezvaluindu-mi fata. Parul lung,castaniu,ondulat imi incadra fata lipsita de imperfectiuni,buzele rozalii imi erau inghetate,inca,de la frigul de afara,ochii mei albastri aveau o sclipire in ei,o sclipire ce dovedeste ca inca am un suflet si inca am sentimente care pot fi ranite. Si sunt! In fiecare dimineata cand ma trezesc,in fieacare seara cand pun capul pe perna. Imi trec o mana peste chip apoi imi dau hainele jos. Ma bag in dus lasand apa sa ma curete, dar apa nu-mi poate curata pacatele! Cand pielea-mi face contact cu apa fierbinte, ma infior.

Dupa un dus lung si fierbinte, timp in care am avut timp sa ma gandesc,sa imi pun ordine in ganduri, m-am hotarat. Voi accepta. Voi preda la scoala de corectie,nu poate fi asa rau si chiar daca este merit!

A doua zi m-am trezit de dimineata, inca noua zile si ori ma voi afla in spatele gratiilor, ori voi preda unor pusti. Acum e timpul sa ma vad cu avocata mea.

M-am imbracat intr-o pereche de blugi negrii si un ticou alb, larg,plus o geaca de piele. Asta e tot ce pot face,elegant nu ma pot imbraca. M-am dus la biroul doamnei Bismark,o avocata destul de renumita. Tot drumul am primit genul ala de priviri,dar m-am obisnuit sa le ignor. Am intrat,fiind intampinata de asistenta acesteia. Era zambitoare,iar atunci cand m-a vazut privirea i-a devenit plina de ura,pe mine facandu-ma sa chicotesc trist.

-Am o programare la ora doua! Spun muscandu-mi buza,un obicei prost.

-Sigur! Spune,in glas citindu-i-se nervozitatea. Ma duc sa o anunt ca ati ajuns.

Aprob printr-un gest din cap. Apoi misc capul frenetic dezamagita ,halal asistenta de avocat. Se intoarce mimand un zambet..

-Va asteapta! spune rapid,evitand sa ma priveasca

-Mersi. Spun si pornesc spre usa pe care o cunosc atat de bine. Intru in birou. Doamna Bismark ma intampina cu un zambet larg.

-Bine ai venit. Te asteptam! Ia un loc! Spune si imi face semn spre un scaun din fata biroului. Ma asez sfioasa. Femeia din fata mea are in jur de 40 de ani,este bruneta ,tunsa scurt. Ochii ei agili ma analizeaza la centimetru. Se aseaza si ea,la birou in fata mea. Isi impreuneaza mainile si ma priveste fix.

-Deci. Incepe ea. Te-ai gandit? Cum ramane?

Inca privea asteptand un raspuns,raspuns ce nu voia sa-mi paraseasca buzele,dar intr-un final imi inghit nodul din gat si ma decid sa ii raspund

-Sunt putin confuza. Nu stiu ce ar trebui sa fac. Ce-mi recomandati? Intreb muscandu-mi buza inferioara.

-Am mai discutat despre asta. Iti pot obtine un fel de arest la domiciliu. Vei fi monitorizata nonstop si vei lucra la scoala de corectie. In plus pot aranja sa scapi de bratara aia enervanta,pentru mine e un fel de zgarda,iar tu nu arati a catel. Asadar,scapam de ea. In schimb un ofiter de va lua si duce acasa. Daca facem asta va trebui sa anunti cand pleci si unde pleci. Si nu va trebui sa parasesti orasul sub nicio forma.

-Si credeti ca e lucrul corect sa-l fac?

-Nu sunt Dumnezeu! Spune ea zambind trist. Nu stiu ce este corect sau nu,eu doar iti expun posibilitatile.

-Bine. Spun eu dand din cap. Voi accepta asta..

-Perfect. Iti voi da sa semnezi niste declaratii si acte..

-Pentru cat timp voi face asta? Intreb deodata

-Avand in vedere ca pedeapsa ar fi atat e mare o vei face cam pana cand se vor decide ca nu mai e nevoie. Depinde daca vei incalca vreo regula si te sfatuiesc sa nu o faci. Te vei baga in mai multe belele,poate ajunge mai grav decat pedeapsa initiala.Asadar,trebuie sa te gandesti bine.

-Am inteles. Spun,insa nu intelegeam mai nimic. Rotitele mi se invarteau la maxim,aveam atatea de procesat,dar trebuia sa iau o decizie,deci asta e! O voi face!

Mi-a intins niste foi,le-am citit si pareau in regula,asadar,le-am semnat.

-Incepi de maine! Spune si imi zambeste. Daca apare orice fel de problema va trebui sa ma anunti imediat,fara ezitare! Ma anunta acesata

-Desigur. Ii spun,imi iau la revedere si plec. Ii arunc un zambet plin de dispret asistentei si ies din cladire. Vantul rece ma loveste in fata facandu-ma sa tremur pentru o clipa. O femeie vine la mine si incepe sa tipe

-Asa au tremurat si ei !Monstrule! Arzi in iad! Ma dadeam in spate cand aceasta facea un pas spre mine. Incercam sa vorbesc,dar ma oprea. Taci! Esti un mostru! Sper sa putrezesti in inchisoare! Oamenii deja se uitau la noi,iar ochii mi s-au umplut de lacrimi, nu am mai rezistat si am inceput sa alerg si nu m-am oprit pana nu am ajuns in apartamentul meu. Si cand ma gandesc ca asta e doar inceputul incep sa tremur frenetic. Daca acum reactioneaza lumea asa,cum vor face cand vor afla ca nu voi fi inchisa cu adevarat? Abea acum inteleg ca sunt in pericol..