Iartă-mă!(In Editare!!)

Capitolul 1:"Esti un monstru!" - EDITAT

                                                                       Capitolul 1:"Esti un monstru!"

 Jessica îşi privea fratele care se îndrepta spre uşa casei de copii. Nu ştia ce gândea fratele ei. Deşi era doar un copil, începu să simtă ură pentru el. O aruncase acolo ca pe un gunoi. Un nimeni. Când au murit, le-a promis părinţilor lor că va avea grijă de ea, dar tot ce facea era să ţipe la ea.

 Cu ultimele puteri strigă la el, plângând:

-Esti un monstru! Să nu te mai întorci niciodată!

 Alex îşi auzi sora, dar nu mai putea da înapoi. Decizia a fost luată. Nici măcar nu îi părea rău că o lăsase la orfelinat. El îşi spunea că aşa e mai bine pentru amândoi. Dar nu s-a gândit niciodată la sora lui, se gândea numai la el.

 Jessica rămase într-un colţ de cameră a orfelinatului plângând. Pentru ea viaţa se termina aici. Nu mai avea pe nimeni. Într-un final un bărbat o luă de braţ şi o trânti în una dintre camerele orfelinatului în care era singură.

 Jessica se retrase într-un colţ al camerei, adunându-şi picioarele la piept, şi ascunzându-şi capul în genunchi. Jessica continuă să plângă.

 La şcoală trebuia să suporte cele mai înjositoare batjocurii, fiind umilită zilnic. În fiecare zi se întorcea la orfelinat plângând. Dar nimănui nu-i păsa de ea. Chiar şi în orfelinat toţi o tratau ca pe un gunoi. Toate nopţile se trezea plângând şi avea acelaşi coşmar la nesfârşit. Cei din orfelinat ca să nu o mai audă noaptea plângând o sedau cu tot felul de calmante. Mainile fetei erau pline de înţepături. Dacă ar fi văzut cineva înțepăturile, ar fi zis că se droga.

 Pe de altă parte Alex profita din plin de viaţă. Peste zi la servici iar seriile prin baruri. El uitase că are o soră.

Câţiva ani mai tarziu

-Alex!

-Da, Antonia.

-Ieri am lucrat ca voluntar într-un orfelinat.

-Da?

-Da şi am întâlnit o adolescentă de 17 ani care semăna mult cu tine.

-Cu mine? întrebă Alex speriat, amintindu-şi brusc de Jessica.

 Faţa lui se întunecă şi se aşeza pe canapea.

-Da şi era foarte închisă în ea. Cei din orfelinat mi-au zis că a încercat sa se sinucidă. Am vorbit şi eu cu ea şi după multe stăruințe a cedat mi-a spus povestea ei. Mi-a spus că are un frate care a abandonat-o în orfelinat. Îmi pare atât de rău pentru ea. Am învăţat să apreciez faptul că părinţii mei sunt în viaţă.

 Alex se ridică brusc şi se pregăti să plece, fără să mai scoată un sunet.

-Unde mergi?

-Cum se numea fata despre care mi-ai vorbit? întrebă Alex în timp ce se încălţa.

-Cred că se numea Jessica.

-Trebuie să plec. Rămâi aici mă întorc imediat.

-Dar unde te duci?

-O să îţi spun când mă întorc, spuse acesta ieşind pe uşă.

 Alex o luă la fugă pe scari, îşi luă maşina îndreptându-se spre orfelinat. Spera să se înșele, dar știa că nu se înșela.