~peste 1 săptămână~
Han aștepta și tot aștepta să primească vreo veste îl legătură cu Minho,dar în zadar...
Simțea că o ia razna,fără Minho in casă nimic nu era la fel, înafara de Dae-won care ii alina dorul de fiecare dată când il lua în brațe,alinta sau se jucau, petrecând timp cu fiul său,Han uită de lucrurile rele din viața lui,ceea ce îl bucura. Însă seara când punea capul pe pernă și nu-l vedea pe Minho îl pat toată ziua era dusă pe apa sâmbetei...
Își aducea aminte de perioada de acum câțiva ani, când el a plecat în Australia și când s-ar reîntors după doi ani,Minho a fost în comă... pentru el aceea vreme a fost un coșmar,acum tot într-un coșmar se consideră
In fiecare zi încerca să-și stăpânească plânsul,dar se pare că plângând după Minho la un moment dat îl făcea să adoarmă,unde prin vis îi apărea iarăși Minho...
***
Sunetul telefonului îl trezește pe Han din somnul lui.
Han: - Alo?
Chan: - SPITALUL *** ,NE VEDEM!ACUM
Și îi închide telefonul. Asta l-a făcut pe Han să înțeleagă că este vorba despre Minho,așa că nu mai sta pe gânduri și pleacă spre spitalul pe care Chan ia spus.
Ajunge într-un suflet la spital,se uită peste tot și il zărește pe Chan pe coridorul spitalului.Aleargă la el:
Han: - Chan?!!Cum este Minho?!!E bine?! Spune-mi ceva!!
Chan încerca să-l calmeze pe Han,dar acesta este prea distrus, plângea incontinuu
Chan: - acum e in sala de operații...i s-au găsit câteva gloanțe în zona stomacului...
Han: - CÂTEVA??!!
Și Han căzu la pământ...
Acum este într-un salon se trezește buimac.
Han: - Chan??
Chan: - Ești bine?Ai leșinat după ce ți-am spu-
Han: - Minho!!
Se grăbește să se de-a jos din pat dar o amețeală îi învăluie capul și cade din picioare,Chan îi sare în ajutor
Chan: - Ușurel,unde pleci?
Han: - Trebuie să-l văd pe Minho
Chan: - ... operația e decurs bine,acum este la terapie intensivă
Han: - Serios??!Minho trăiește?!!
Chan: - Încă nu sa trezit...dar îl putem vedea
Han: - Păi haide,ce mai așteptăm??
Cei doi au plecat la terapie intensivă unde era Minho.Han alerga spre ușă dar se oprește în dreptul unui geam mare și îl vede pe Minho pe pat, conectat la aparate, acesta se apropie ușor de geam, vărsând lacrimi ce cădeau pe podeaua spitalului...
Minho Pov.
Abia pot vedea de aburul asta!Dau cu mana încercând să văd în fața mea.Ma aflu într-o pădure,iar în atmosferă este mult abur abia pot vedea ceva.O voce familiară îmi trece pe la urechi,nu văd persoana dar mă ghidam după voce ei
"Minho" "Minho" "Minho"
Vocea îmi era din ce in ce mai cunoscută,era...Han! Încep să alerg spre el ,dar el se tot dă în spate
Minho: - De ce pleci?
Han: - Vino cu mine, trebuie să te trezești.Eu și Dae-won avem nevoie de tine pe lumea cealaltă,vino!
Minho: - Dar nu pot...-
Vreau să-i m-ai spun ceva dar vocea de copil mă tot striga așa că mă întorc...
Minho: - Fiule?
Dae-won: - Trezește-te,tati! Mi-e dor de tine...
Spune el plângând,tot ce pot să fac este să-l iau în brațe.Acum, își face apariția și Han
Han: - vino pe lumea cealaltă și rămâi cu noi pentru totdeauna
Minho: ...nu...
Un val de abur a trecut în fața mea,in același timp Han și Dae-won au dispărut
Minho: - Han!... Dae-won!
Ii strig eu,dar se pare că eram doar eu și aburul intens
___________________________________________
