Arestat la domiciliu

Dincolo în Rai

Soarele bătea îndrăzneț pe pielea mea exagerat de albă. Ochii mi se închideau și deschideau continuu, probabil că era efectul oboselii. Vedeam printre ochii întredeschiși oameni agitați, care faceau același drum zilnic. M-am târât până în dormitor, unde mi-am ascuns tot corpul într-o plapumă albă și groasă. Am închis ochii.

Nu mi-a spus nimeni că distracția din anii secunzi e ascunsă de multă suferință, de pierderi mai exact. Indiferent de ce pierzi sau ce câștigi, mereu va exista o balanță care să susțină opusul pe cealaltă parte a echilibrului. Nu mi-a spus nimeni că toate nuanțele culorilor sunt mai închise, că vizual e prea probabil să vezi lumea cu alți ochi. Cu cât se apropia noaptea dintre ani mai mult, cu atât îmi doream mai puțin să am oameni în preajma mea.
Până pe 31 decembrie, totul era normal. Trecuse o săptămână de la înmormântare. Băusem câteva beri și două pahare de vodkă. Nu așteptam nimic special, doar să aud artificiile care ar fi declarat o zi în minus până la proces. Deși nu eram foarte implicat în acea noapte, eram îmbrăcat ca atare, intr-un costum negru din două piese. Cu câteva minute înainte de miezul nopții, îmi sună telefonul, perturbându-mi liniștea.

- Domnule Green, v-am sunat să vă urez la mulți ani, și să vă rog să-mi deschideți ușa.
- Domnișoară Blue, am alcoolemia ridicată.
- Christian, deschide nenorocita aia de ușă.

Am lăsat telefonul pe canapea și m-am repezit în amorțeala mea, la ușă. Neveah purta o rochie neagră, mulată, de un material foarte puternic. Avea în mână o sticlă de șampanie și două pahare, o țigară în gură și părul desprins, întins cu placa, lăsat lejer pe spate. Parfumul ei a umplut holul blocului. Machiajul ei era unul destul de simplist, atât cât mă ajutau cunoștințele mele să recunosc. Avea puțin rimel pe genele lungi și dese, un ruj nude mat și foarte puțină pudră pe alocuri, alături de un fard puțin mai închis decât tenul ei. Era susținută de tocuri, nu foarte înalte, și pot spune asta pentru că încă nu era îndeajuns de înaltă încât să-mi ajungă cu buzele la umeri.

- Ce surpriză.. plăcută.
- Nu te bucuri să mă vezi?
- Neveah, ai băut?
- Primește-mă cum se cuvine, domnule Green.

M-am dat din ușă, lăsând-o să intre în apartament.

- Mă dor picioarele atât de tare! m-am aplecat să o descalț, privind-o de jos, ea continuând. Bunele maniere nu-ți lipsesc niciodată, Christian.

Am condus-o în sufragerie, unde aveam o sticlă de vin nedesfacută pe masă și trei doze de bere băute lângă canapea. Camera era luminată de o bandă de led-uri și de luminițele de afară. S-a întins pe canapea, cred că frântă.

- Ai muncit și azi, domnișoară Blue?
- Nu, Christian, de ce mă întrebi asta?
- Păreți obosită. m-am așezat la picioarele ei, luându-i tălpile și masându-i-le.
- Cred că e extenuant să stai aici închis.
- Din contră, uneori e comod.

S-a ridicat, lăsându-și umerii la vedere. Avea pomeții roșii, probabil că de la alcool. A inițiat, cu ochii mari ca de căprioară în bătaia farurilor, un contact vizual pe care în mod normal nu l-ar fi putut menține pentru mult timp. Și-a lins buzele cu o lentoare ce a stârnit ceva în mine, căci nu o mai văzusem niciodată până acum așa pe Neveah Blue. I-am măsurat trupul din cap până în picioare, lăsând ca respirația să mi se îngreuneze vizibil sub ochii ei curioși. A întins o mână spre mine, poposind-o pe pieptul meu, simțind sub palma ei bătăile inimii mele. Erau destul de regulate, nu îi înțelegeam interesul. S-a aplecat încet, vârându-și nasul în scobitura gâtului meu, folosindu-se de mâna liberă pentru a urca pe brațul meu într-o mângâiere. Am simțit-o cum și-a umezit buzele înainte să și le apese pe pielea mea fierbinte. Simțeam un nod în gât și Neveah știa asta, căci zâmbise în acel sărut umed menit să îmi trezească toate simțurile la realitate.