Sfidând rațiunea Volumul 2

Capitolul 2 - JAYDEN

Eram blestemat să retrăiesc iar și iar momentul acela. În vis și uneori forțând singur realitatea.

Dar acum...

Acum nu fusesem doar eu implicat într-o situație de risc. O pusesem în pericol pe ea.

Fără să vreau, la fel ca atunci, aș fi putut s-o conduc spre un sfârșit pe care nu-l merita.

De atâtea ori îmi testasem norocul în competiții, fără să-mi pese câtuși de puțin de soarta mea.

Paradoxal, căci în același timp îmi plănuiam viitorul, visând la lucrurile pe care mi le doream.

Nu mă maturizasem deloc, ci doar mă mințeam. Ce folos aveau toate eforturile dacă nu le prețuiam?

Tremuram doar la gândul c-ar fi putut să moară și ea. Îmi era de ajuns o viață pe conștiință. Cu încă una chiar n-aș mai fi fost în stare a mă descurca.

Rumegam la toate astea pe drumul spre apartament. Stabilisem cu Cade să ne vedem acolo. Probabil că mă aștepta de ceva timp deja.

Evenimentele tocmai petrecute m-au întârziat. Cu siguranță și pe ea. Speram doar să nu aibă probleme cu ai ei din cauza asta.

Se întâmplaseră atât de multe în decurs de numai câteva ore, că nici nu le mai puteam organiza în mintea mea.

Nu apucasem să discut prea multe cu ea despre descoperirea în legătură cu Laurent.

Observasem clar cât de șocată fusese în momentul acela.

Nu aveam dreptul să divulg mărturisirile lui Robertson, dar puteam insista să aflu ceva pe baza reacțiilor ei.

Voiam să știu totul, de fapt. Dar începutul pornea de la Oscar și de la tot ceea ce ascundea grupul lor.

Mă gândeam să-l strâng cu ușa pe Olivier, dacă era nevoie, să-mi divulge cu ce anume îl manipula James.

Aș fi vrut să rămână cu mine, să am grijă de rănile ei. La urma urmei eu eram vinovat pentru ele, dar știam că nu puteam forța nota. O făcusem destul deja.

Plus că tocmai mă aștepta o discuție cu prietenul meu. Care, la rândul ei, mă intriga.

Mă durea șoldul de la căzătură, câteva coaste și genunchii mă usturau destul de rău. Nu într-atât încât să nu pot suporta, dar destul cât să devină sâcâitor.

Aveam să mă tratez singur la apartament, căci trusa de prim ajutor se afla acolo. Din când în când eu și Cade mai apelam la ea.

În ultima vreme ne riscasem mai puțin pielea. El chiar s-a cumințit de tot de când s-a angajat în acel atelier auto.

Acum că reflectam la asta, în timp ce mă îndreptam spre el, îmi dădeam seama că era cel care mă responsabiliza și pe mine. Maturizarea lui bruscă se reflecta totodată și asupra mea. Cade mă aducea, împotriva voinței mele dacă trebuia, cu picioarele pe pământ întotdeauna.

Odată cu asta realizam că de mult timp Hayes rămăsese singurul căruia practic îi păsa de soarta mea.

Părinții mei, deși bine intenționați din punctul lor de vedere, se limitau doar la vorbe și ordine. Ori atitudinea asta nu era suficientă pentru a mă ridica în toate momentele când mintea îmi era înfrântă de acel trecut pe care voiam încontinuu să-l alung. Voiam să-l îngrop pentru totdeauna, căci doar așa mă puteam vindeca, dar el reușea să dea țărâna la o parte și să reînvie în memoria mea.