Umbra pierdută

Capitolul III ~ Necazuri

     Era o dimineață senină în aparență, dar știam că se apropie o furtună. Poate că așa a început să devină și viața mea: o furtună, căci lucrurile normale de mult au dispărut. 

     Mă uit pe fereastră la cerul albastru, văzând în depărtare norii suri ce anunțau începerea ploii. Sorbind din ceașca mea de cafea, mă gândeam la lucrurile ce s-au petrecut atât de brusc și la schimbările ce au avut și vor avea loc și în continuare. Ce mă frământa mai tare era umbra și faptul că zgârietura pe care o aveam ieri, astăzi a dispărut total de parcă nici nu ar fi fost pe obrazul meu. O vrăjitoare nu se regenerează atât de repede și cu siguranță nu a folosit nimeni din Covan vreo vrajă; ieri plecasem acasă cu rana încă prezentă pe obraz. 

     În curând ar trebui să încep cursurile, dar nu o să mă prezint la ele. Cu siguranța mama m-ar înțelege. Pe o vreme ca aceasta, tot ce îmi doresc e o bine meritată relaxare și inspirație. 

     Mama intră liniștită în bucătărie. Își ia ceașca ei de cafea și se așează pe scaunul din partea din fața mea a mesei. 

     - Mamă? Întreb nedumerită. Nu trebuia să fii la lucru? 

     - Azi am o zi liberă, se anunță o furtună puternică și trebuie să fim în locuri sigure. 

     Privirea mea îndreptată spre fereastră spunea multe. Acei nori nu par nori normali, întrucât încep a deveni din ce în ce mai negri. 

     După o liniște mormântală, mama se ridică și iese din bucătărie. O urmez tăcută cum se îndreaptă spre ușa de la intrare. 

     - Unde te duci? O întreb confuză. 

     - Am niște treburi de rezolvat, dar nu stau prea mult. Tu stai în casă și nu ieși azi. Încuie ușa și închide toate geamurile ca să nu plouă înăuntru sau să intre praf în casă din cauza vântului. 

     - Dar fix tu ai spus că ai liber și se anunță o furtună puternică. Nu e sigur. 

     - Eu nu pățesc nimic, Elizabeth. O să vin imediat înapoi. Spune mama și apoi închide ușa în urma ei. 

     *** 

     A trecut o oră, iar ploaia torențială ce începuse nu avea de gând să se termine. Mama încă nu a ajuns și îmi fac griji. 

     Poate doar ar trebui să mă relaxez puțin și să creez o nouă pictură. Această vreme mă umple de inspirație divină. 

     În timp ce mergeam spre camera mea, un zgomot neașteptat se aude din sufragerie. Mă întorc și observ geamul spart și un corb prăbușit în mijlocul camerei. 

     Brusc, ușa de la intrare se izbește cu un zgomot puternic, mama intrând imediat și ajungând lângă mine. 

     - Elizabeth!! Strigă mama și mă acoperă. 

     Tocmai stau sub un scut magic protector, în timp ce una dintre mâinile mamei stă protector în jurul meu, iar cealaltă este ridicată spre scut. Încep a se lovi de scut mai mulți corbi, ca apoi să se prăbușească. 

     După ce năvălirea corbilor se oprește, mă uit cu uimire la mama, făcând câțiva pași în spate, depărtându-mă de aceasta. 

     Aveam gura până în pământ, la propriu, nevenindu-mi să cred că mama a folosit magia pentru a mă proteja. Cu siguranță avea multe să-mi explice, căci în toți acești ani m-a ținut în umbră. 

     - Ce vrea să însemne asta, mamă?! Cu tonul mai ridicat decât am intenționat îi adresez întrebarea. Se poate ierta, căci șocul meu e peste limite. 

     - Oh, haide, Elizabeth! Doar o vrăjitoare așa importantă ca tine nu s-ar fi născut dintr-un om normal. Spune mama mult prea nonșalant, dar și exasperată în același timp, dându-și ochii peste cap. 

     - Dar ai fi putut să-mi spui! Mi-ai ascuns ceva atât de important toată viața. 

     - Nu erai pregătită pentru asta, ai fi vrut să afli din ce în ce mai multe și nu ar fi fost benefic pentru tine. 

     - Despre ce vorbești? Îi adresez întrebarea calm. 

     - Poate e momentul să afli... dar să facem puțin curat pe aici, nu-mi prea place mirosul și nici ceea ce se întâmplă. După mult timp lucrurile încep a o lua razna din nou. Spune mama oftând și așezându-se pe canapea. 

     ***

     După curățenia făcută și repararea ferestrei cu ajutorul mamei și al magiei, desigur, m-am așezat lângă mama, pe canapea, luându-mi o ceașcă de ceai și oferindu-i și mamei una. Presimțeam că discuția va urma să fie șocantă și poate că nu eram pregătită pentru a afla secretele familiei mele, dar meritam să știu, meritam explicații. 

     - Deci... Încep eu a vorbi, neștiind ce ar trebui să întreb mai exact. 

     - Din ce observi sunt o vrăjitoare... Începe mama a vorbi în timp ce privește îngândurată spre podea. 

     - Spune-mi ceva ce nu știu...? 

     - Știu că ți-am ascuns multe, dar totul a fost pentru a te proteja. Tu, Elizabeth, ești în pericol. 

     - De ce? Întreb nedumerită. 

     - Eu nu sunt de pe aceste meleaguri, am crezut că dacă te voi duce departe de locul în care te-ai născut te voi putea proteja, dar din ce poți observa... cred că te-am dus direct în bârlogul pericolelor. 

     - Dar de ce să mă protejezi? M-ai protejat atâta timp, nu mai sunt un copil, și așa cum știi deja sunt și eu o vrăjitoare, mă pot proteja foarte bine și singură. Protestez eu, neînțelegând ce e cu această protecție obsesivă. 

     - Ai o putere specială, Elizabeth, pe care mulți o vor și vor să ți-o ia. Am crezut că dacă te-aș putea depărta de tatăl tău și dacă am avea o viață simplă și liniștită nimeni nu ar ști de tine și puterile tale. Chiar și tatăl tău a crezut asta. Știu că poate e un șoc pentru tine să auzi abia acum că tatăl tău nu e mort așa cum ți-am spus... și îmi pare sincer rău că nu a putut face parte din viața ta până acum. Tatăl tău... nu e tocmai uman. Nu vreau să te sperii, căci el e într-adevăr extrem de frumos și tânăr, doar că... este, de asemenea, vrăjitor ca noi, dar și unul foarte puternic și respectabil, dar și un hibrid... Șoptește mama ultima parte, apoi se întoarce spre mine. Bunicii tăi... bunicul tău e vârcolac, iar bunica ta e vampir... 

     Mă uit cu adevărat șocată la mama, crezând în același timp că poate e o glumă proastă de a ei. E imposibil să existe dragoste între două rase care se urăsc dintotdeuna, iar regulile lor le-ar putea pune capătul cu adevărat. 

     - Ai moștenit puterile tatălui tău. Acestea sunt mai puternice decât le au majoritatea vrăjitorilor și sunt rare. Acesta este motivul pentru care ești în pericol: vrăjitori cu puteri mari și evoluate vor încerca să facă orice să îți ia puterea, doar pentru că vor mai mult decât au, iar tu ești o țintă ușoară comparativ cu tatăl tău, căci nu ai puterile declanșate total și nici nu știi cum să le folosești pe toate. 

     - Atunci de ce mai stăm aici? De ce nu mergem altundeva sau la tata? 

     - Nu degeaba am fost plecată atâta timp... am simțit o prezență supranatuală străină în zonă, iar vrăjitorii sunt deja aici și au întăriri: strigoii.