9

117 9 0
                                    

George's POV

Azi era o zi frumoasa, stăteam în park și îl așteptam pe Vampir să apară.
Cum tot stau și aștept, m-am uitat în spate să vad dacă se mai întâmplă ceva prin park, din păcate, nu era nimeni, m-ă întorc înapoi cu fața si d-au peste Vampir, nu o să glumesc, dar m-am c-am speriat un pic.

G-AH!

Vampirul se uită la mine nedumerit.

G-Oh, tu erai..

Vampirul râde un pic și apoi zâmbește la mine, il văd cum se apropie de mine și mă ia în brațe, îmi ia bărbia in mână, si se uită la mine in ochii, bine el purta mască dar știam ca se uită in ochii mei, așa ca nu stau pe gânduri și îl sărut, nu eram oficiali împreună, dar așteptam ca să facă el primul pas.
După ce a întrerupt sărutul, vampirul ma luat în brațe. Mă simțeam așa de în siguranță la el în brațe.

*câteva ore mai târziu*

Vampirul's POV

Seara pe la ora 18:00, l-am condus pe Gogy acasă după ce ne-am plimbat prin park, mergeam pe strada lui liniștiți când în față ne apare dintr-o data Sebastian, plin de sânge, m-am uitat la el speriat, își ridică capul și se uită la mine.

S-VAI CE BINE CĂ TE-AM GĂSIT AMICE!!!
S-CLANUL NOSTRU E ATACAT!! zice Seb în timp ce îl ajutam să se ridice.
???-De către cine...?
S-Vampiri de Nord.
G-Îl cunoști pe băiatul asta Vampirule..?

Am uitat complet că Gogy era lângă mine.

S-Tu trebuie să fi George.
S-Sunt Sebastian!
S-Și acum am nevoie de prietenul tău!
G-Nici tu nu stii cum îl cheamă pe Vampir...?

O vai..
Nu e bine...

???-Nimeni de pe lumea asta nu știe cum mă cheamă.
???-Toți mă cunosc drept Vampirul Monstru!
G-De ce...?
???-Pentru că am ucis mii de oameni si mii de vampiri.
???-Sunt căutat.

A fost un moment de liniște.

G-Asta înseamnă că, și pe mine mă vei ucide...
???-Ba nu, nu aș face așa ceva...
G-NU, NU?!
G-AI UCIS MII DE OAMENI ȘI VAMPIRI!!
G-CUM TE-AȘ PUTEA CREDE?!
???-Gogy, lasă-mă să îți explic...

Spun asta și îi pun mâna pe umăr, dar Gogy îmi dă peste ea și se dă mai în spate.

G-LASĂ-MĂ ÎN PACE MONSTRULE!! țipă George la mine în timp ce îi dădeau lacrimile.
G-NU MAI VREAU SA TE VAD DIN NOU NICIODATA!!! țipă din nou de data asta luând-o la fugă.

După ce Gogy a disparut din peisaj, am rămas stană, cuvintele lui m-au tăiat ca un cuțit pe inimă, mi-au dat lacrimile, am început să plâng, apoi mi-am adus aminte că Seb era in spatele meu.
Ma uit la el, el se uită la mine.

???-Pe cine mint eu Seb?
???-Are dreptate, sunt un monstru...

Moment de liniște.

S-Trebuie sa mergem sa ii oprim pe Vampirii de Nord acum amice...

Am mai stat acolo in liniște, niciunul nu a zis nimic.
Până la urmă îmi revin si spun.

???-Sa mergem să-le d-ăm o lecție Vampirilor de Nord!

Seb nu zice nimic, dar știa ca nu sunt bine.

George's POV

Am ajuns acasă, m-am descălțat și am fugit în camera mea, m-am așezat lângă perete și am început să plâng.

G's POV-Nu pot să cred că am fost indragostit de un monstru!!
G's POV-Chiar credeam că mă iubește!
G's POV-Dar aparent m-am înșelat!
G's POV-Vroia doar să mă folosească și apoi să ma ucidă!

Am plâns toată noaptea, eram cu inima frântă.

Vampirul's POV

Eram în Clan cu Seb lângă mine, peste tot erau numai vampiri fără viață(ca sa nu zic ceva mai urât :') ), eu plin de sânge pe față și pe mâini, Seb încă rănit, sângera, dar nu chiar așa grav.

???-VAMPIRII DE NORD AU UN GUST AȘA DE GROAZNIC!
???-ZICI CA MANÂCI PĂMÂNT!
S-Îmi pare rău pentru prietenul tău amice...
S-N-ar fii trebuit să te chem când erai cu el...
???-Nu e vina ta Seb...
???-Este numai vina mea...
???-Eu sunt cel care și-a făcut asta singur...
???-Nu mai vreau să-l văd pe Gogy din nou...
???-Mi-a frânt inima!

Seb's POV

Îmi pare foarte rău că m-am dus după prietenul meu când era cu George, acum nu mai pot face nimic, el o să sufere acum numai din cauza mea!

Mesaj de la creatoare

Mă omule, povestea asta trebuia să apară in martie, dar am uitat cu totul de ea😭

|| You Stole My Blood, I Stole Your Heart ||DNF Story  //In Română\\ Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum