Sărut de ciocolată

18

- Karen, e târziu, nu mergi acasă? întrebă David îngrijorat.

- Nu, mai rămân un pic să verific niște acte, am absentat cam mult și s-au adunat.

- Cred că trebuie să te mai odihnești, ai deja trei zile de când stai până târziu. Înțeleg că prin muncă încerci să uiți de...

Karen îi aruncă o privire urâtă și îl opri din vorbit.

- Te rog, David, nu îl adu în discuție. 

- Bine, Karen, cum spui. Ai grijă de tine. 

David se apropie și îi plasă un sărut pe obraz, apoi ieși din cabinet. Karen oftă și își lăsă din nou privirea în acte. Era sătulă de ele, însă trebuia să se distragă. Mai lucră câteva minute apoi se ridică. Avea nevoie de un americano, urgent. Ieși din birou și se apropie de mașina de cafea.  Rapid o porni și își întoarse privirea spre sala goală. Deși își adora munca uneori simțea că are nevoie de o vacanță. Se întoarse spre aparat și luă cana plină și dori să se întoarcă în birou. Totuși spre surprinderea ei auzi un bocănit în ușă. Tresări speriată și se întoarse pentru a vedea cine e acolo. Ridică uimită din sprâncene când îl văzu pe Hodge. Acesta îi făcu semn să deschidă, însă ea doar dădu negativ din cap. Nu dorea să vorbească cu el. Nici măcar nu dorea să îl vadă, nu după ce o crezu pe Vanessa. Așa că își luă cana de cafea și dispăru în cabinet. 

Se așeză la loc și își auzi telefonul care începu să sune. Privi apelantul și oftă. Imediat îi respinse apelul, însă bărbatul nu se dădu bătut așa că continuă cu apelurile. Karen oftă și deja enervată de melodia telefonului așa că îl puse pe silențios. Era sigură că dacă îl va ignora el singur se va sătura să aștepte și va pleca.

Deja obosită privi ecranul telefonului, era trecut de ora doisprezece, iar ea era încă la muncă. Se întinse pe scaun ca o pisică, apoi se ridică. Își luă pe ea geaca și genta apoi ieși din birou. Privi ușa de sticlă și răsuflă ușurată când nu văzu nici o siluetă pe partea opusă. Își comandă un taxi și imediat descuie ușa și ieși. O încuie înapoi pe partea opusă și își lăsă ochii în telefon. Taxiul mai avea încă cinci minute până ajunge, iar ea înjură în gand decizia de a lua geaca și nu paltonul. Acea seară de aprilie era foarte răcoroasă, iar ea ura frigul. Începu ușor să tremure, apoi țipă speriată când simți două brațe cum o ating. Se smuci speriată din loc, apoi privi persoana din fața sa. 

- Trebuie să recunosc, nu mă așteptam să fii atât de rezistent, rosti ea ironic. 

Hodge îi oferi un zâmbet și făcu un pas spre ea.

- Iar eu nu mă așteptam să stai atât de mult la muncă. 

Ea nu îi oferi nici un răspuns și privi din nou ecranul telefonului. Trei minute, apoi va fi departe de el. 

- Karen, cred că trebuie să vorbim. 

Ea preferă să nu îi răspundă și făcu câțiva pași pentru a se depărta de el. 

- Foarte matur, Karen, ce ar fi să lași copilăriile și să vorbim?

Karen își dădu ochii peste cap și privi fericită mașina care se apropia. Observă numerele care coincid cu cele ale taxiului ei și se apropie mai tare de carosabil. Hodge privi și el mașina apoi pe ea. Făcu câțiva și o apucă de talie, apoi o ridică de la sol.

- Ce naiba? Karen strigă speriată. Coboară-mă, acum! 

Bărbatul nu ascultă și imediat o duse spre mașină. Deschise portiera și o băgă în mașină, apoi rapid închise ușa și aproape alergă spre locul său pentru ca fata să nu reușească să iasă. Zâmbi mândru de sine când reuși și imediat blocă ușile. Karen îl privi șocată și privi mașina de taxi care ajunse. Își văzu telefonul cum începe să sune. Cel mai probabil o suna șoferul de taxi, însă nu reuși să răspundă. Hodge îi luă telefonul din mână și răspunse el. Deși sunetul telefonului ei era destul de minim auzi clar niște înjurături de la șofer când bărbatul din stânga sa anulă comanda. Hodge închise rapid apelul, apoi ascunse telefonul ei în buzunarul sacoului pe care îl purta.

- Și acum ce? întrebă ea nervoasă.

- Vom discuta.

- Dacă nu ai înțeles nu doresc să vorbesc cu tine. Totuși dacă tot ai așa mare poftă de vorbă poți apela la Vanessa. Sunt sigură că ea va fi mai mult decât fericită să discute cu tine.

Hodge doar își roti ochii nervos și acceleră.

- Casa mea e în direcția opusă, Hodge! îi reproșă ea.

- Cine a spus că te duc la tine acasă?

- Ellen își va face griji pentru mine. Trebuie să mă duci acasă! 

- L-am anunțat deja pe Derek că în seara asta rămâi la mine așa că Ellen a rămas pe mâini bune. 

Karen îl privi câteva secunde șocată apoi se întoarse spre fereastră. Nu dorea să îl mai privească. Hodge observă acea tăcere bruscă așa că dădu drumul unei melodii pentru a cânta pe fundal până ajung la destinație.

Bărbatul parcă mașina în garaj, apoi ieși. Îi deschise ușa și o așteptă să iasă, însă Karen refuză.

- Serios? Foarte matur, cara.

Simți un fior când auzi acel alint și își ridică privirea spre el. 

- Nu cobor, du-mă acasă.

- Ești acasă.

- La naiba, Hodge, termină cu replicile astea siropoase și du-mă acasă! După ultima noastră întâlnire nu doresc să vorbesc cu tine sau să te mai văd. Nu după ce ai preferat să o crezi pe ea, deși ți-am spus foarte clar că în urmă cu doar câteva zile m-a amenințat. 

Karen începu să tremure de la nervi, iar el observă asta. Bărbatul se sprijini de ușă apoi coborî la nivelul scaunului ei. Îi luă mâna în a sa, însă ea rapid dori să și-o retragă. Hodge nu o lăsă, ci o strânse mai tare și o duse la buzele sale pentru a plasa un sărut. 

- Îmi pare rău, Karen. 

Ea încercă din nou să-și retragă mâna, însă nu reuși. Bărbatul din fața sa era prea puternic, iar ea era prea slabă în fața lui.

- Vreau acasă, Hodge, te rog, spuse ea aproape șoptit.

- Karen...

- Nu, Hodge, nu am de gând să te ascult și nici să te mai deranjez cu prezența mea. Nu vreau ca viața ta superbă să fie deranjată de o "ieftinătură" și o "invalidă", așa că poți să te duci la Vanessa și să petreceți o viață minunată împreună.

Cum termină izbucni în plâns. Hodge o privi și simți cum inima lui se rupe în bucăți.

- Îngeraș...

Își duse mâna la obrajii ei și îi șterse ochii înlăcrimați. Karen se retrase de sub atingerea lui, iar Hodge oftă zgomotos.

- Te rog, măcar dormi în seara aceasta aici. Promit că mâine dimineață te duc acasă imediat cum te trezești. 

- De ce nu mă duci acum? întrebă ea nervoasă. 

- Derek și Ellen au nevoie de niște timp împreună, nu cred că vrei să-i deranjezi.

Karen căzu câteva clipe pe gânduri apoi coborî din mașină. Nu dorea nici ea să se ducă peste cei doi. Hodge dori să o prindă de mână, însă ea se feri și își continuă drumul spre ușa de la intrare. Intră în casă și își luă în picioare papucii, apoi urcă rapid în camera Hannei. Bărbatul o urmă și o opri din a intra în cameră.

- Karen, camera noastră nu e acolo.

- Camera noastră? întrebă ea ironic. Nu mai exista nici o cameră a noastră, Hodge. 

Bărbatul oftă și își trecu rapid mâna prin păr. Ea îi întoarse spatele și dori să intre în camera în care avea să își petreacă noaptea. Totuși înainte de a intra îl privi și șopti:

- Noapte bună, Hodge.