Bridget
N-am închis un ochii aseară . Și nu e de vină salteaua ... pentru că ea , e foarte confortabilă , ci Tristan , e de vină .
M-am simțit extrem de încordată știind că el e pe partea cealaltă a patului . Am pândit fiecare mișcare venită din partea lui . Dar s-au dovedit doar a fi mișcări în somn , el nu era conștient, însă eu observam cât de aproape era de perna mea .
Dacă n-ar fi dormit , l-aș fi luat la trei parale pentru această ,, apropiere în somn " .
Poate că exagerez , dar e bine să fiu prudentă , mai ales după ce am văzut aseară . Când încep să mi se închidă ochii, tresar la auzul unui țipăt drept alarmă .
Isuse Hristoase poți să faci infarct!
Îl ghiontesc pe Tristan, pentru că alarma era a lui .
— Tristan...
Mormăi eu și îl ghiontesc încă o dată . Nimic.
— Tristan !
Zic eu mai dur , dar tipul pare mort .
Of doamne !
Mă foiesc puțin și întind brațul peste trupul lui masiv , bâjbâind după telefon . Îmi mișc degetul în toate direcțiile până reușesc să o opresc .
Aud un mârâit , apoi glasul lui răsună îngroșat :
— Am mai avut vise să mă trezesc cu țâțe pe fața mea, dar nu mi-am imaginat că o să se întâmple atât de devreme !
Mă rostogolesc iute pe partea cealaltă și zic nervoasă :
— Nu aveam de gând să ...
Nu, n-am să-i văd în capcană , poate că așteptă să pronunț cuvântul cu ț , dar n-am să o fac .
— Să ce , Brigi ? Era pe cât se poate de evident că încercai să faci tu ceva peste mine !
Sunt de-a dreptul iritată . Izbucnesc :
— ȚI-AM OPRIT AFURISITA DE ALARMĂ , PROSTOVANE NU VOIAM SĂ ÎNCERC NIMIC !
Tristan chicotește și își duce un braț după cap . Mușchii i se încordează puțin și tatuajele lui ne însemnate ies în evidență .
— Mereu te trezești așa furioasă Brigi ? Sau e doar efectul meu asupra ta ?
— Da , este efectul tău asupra mea ! Și termină să-mi mai zici Brigi ! Parcă am fi la grădiniță !
— Ai dreptate , să revenim la subiecte de adulți , de ce mă bâjbâiai ?
Dumnezeule bărbatul ăsta mă scoate din minți . Brusc realizez.
— Erai treaz ?!
Tristan ridică din umeri cu un zâmbet care îi trădează orice minciună mi-ar spune-o acum.
— Poate... totuși a fost distractiv !
I-au o pernă și i-o arunc în față .
— Încetează să te mai porți ca un copil ! Dumnezeule , mi-ai promis ceva !
Fac o pauză , după adaug :
— Și schimbă alarma aia , zici că zbiară un animal înecat !
Tristan izbucnește în râs . Îmi pun mâinile în sân și îmi țugui buzele .
— Ce e ? Nu-i nimic amuzant !
— Ba da ! Tu ești...
Zice el amuzat și se întinde puțin .

CITEȘTI
Cherry Lips
RomanceBridget Collins este o fată cuminte . O dată ce și-a ales destinul , nimic nu o mai poate face să se răzgândească . Viața ei este una simplă , fără băuturi exagerate , fără limbaj urât . Dar lumea și pacea ei , este zdruncinată , atunci când aceasta...