Salutări din cartier

...Şi copiii iubesc, nu-i aşa?!

Motto:

"Și care e rostul să ții morțiș să descoperi vreo cauză, și că numai una singură și cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire, sunt și efecte și dau din ele efecte îndrăcit de multiple și de încâlcite."

(Urmuz)

Se făcea că era o seară de vară peste un cartier oarecare. Undeva, într-o sufragerie din casa familiei G, un puşti dormea în faţa televizorului din care se tot anunţau fel şi fel ştiri care-mai-de-care. Deodată, mama băiatului îl zgâlţâi râzând: "Bebe, trezeşte-te, iar ai adormit la televizor". Copilul, buimac, se tot întreba ce şi cum şi unde ar putea fi... Mamă-sa îi răspunse că-i acasă şi că la TV sunt actualităţi şi n-are cine să fie altcineva decât ai săi. Copilul făcea că nu se poate că a văzut-o cu ochii săi. Mamă-sa îi răspunse că poate cine ştie ce-a visat... Băiatul, plângând, ieşi pe uşa din stânga trântind-o nervos. Din cameră se auzeau scâncete, plânsete şi bolboroseli de tot felul.

Mama începu a boscorodi în sus şi-n jos . Tatăl său tocmai intra şi spuse că mai bine îşi comandau un animal mecanic decât să facă un copil. Mama gândea că ar fi cam acelaşi lucru, la care tatăl îşi aminti cum când era nevoie de schimbat copilul mai bine-l schimbau pentru altul decât să-l schimbe de scutece.

Din camera din stânga încă se mai auzeau scâncetele copilului care stătea întins pe o canapea...

Între timp, în sufragerie, din dreapta veniră şi bunicii copilului să-şi dea cu părerea la "masa tratativelor". Bunicul îşi aminti cum văzu la televizor că-n alte ţări, copiii pot fi fabricaţi la cerere, pe comandă, setaţi pe anumite vârste cerute, poate chiar fără a mai fi nevoie să crească neapărat mari. Bunica adăugă că citi şi ea în "L'Illustration" cum că nici nu mai e nevoie să crească un copil încât să mai trebuiască achiziţionate haine noi în locul altora care să-i rămână mici. Tatăl conchise că oricum copilul nici de piese de schimb nu era bun.

Atunci, mai apăru şi o vecină de vizavi cu fiul ei Răzvan, un rebel cu o chitară. Din camera din stânga, scâncetele se mai atenuaseră.

Când o văzură pe vecină, cei doi părinţi săriră să o ia la zor că poate ea o fi de vină pentru plânsul copilului, că l-ar deochea şi mai ştiu eu ce prostii. Vecina răspunse că nu e vina ei că "Bebe" ar avea ochi frumoşi şi că desigur, cine ştie ce ar fi putut visa. Răzvan atunci îşi luă chitara şi se gândi să meargă să-i cânte "Fata din capăt de vis", un cântec al său care mereu îl făcea să zâmbească pe băiat. Bunica fu de părere că mai bine ar fi să se tundă înainte de a merge acolo şi că din cauza hălăciugii sale or veni mai ştiu eu ce idei creţe pe care i le dădea puştiului...

În camera din stânga, scâncetele se opriră definitiv. Şi în sufragerie se aşternu o tăcere penibilă. Toţi începură să-şi dea iar cu părerea dacă nu cumva băiatul ar fi adormit la loc, bunica oferindu-se să-i facă un somnifer, iar bunicul poate o bătaie la fund.

Deodată, din camera din stânga se auziră trei bătăi rare de gong. Toţi începură să îşi pună întrebări: "Ce-o fi, ce s-o-ntâmpla?..."... Apoi alte trei bătăi. Începură să se întrebe dacă nu cumva o veni poştaşul, tatăl fiind de părere că n-are ce căuta la aşa oră, bunicul rostind ferm că poştaşul nu sună decât de două ori.

Din camera din stânga se auziră alte trei bătăi de gong, de data asta ferme şi alterte. Linişte. Atunci, din cameră, apăru "Bebe" îmbrăcat ca un om mare, cu un aer solemn spre uimirea celorlalţi care întrebau: "Tu erai, Bebiţule??", lucru care-l făcu să răspundă "Niciodată eu dacă vorbim de Bebe, dar dacă vorbim de Sebi, da!" mai cu seamă că aşa-l chema şi nu "Bebe" cum îl ştiau toţi. Toţi începură să-l întrebe ce e cu el şi ce are de gând de s-a putut înţoli aşa la aşa o oră deja târzie.

Băiatul, atunci, răspunse că se pregăteşte să plece să o caute pe fata din visul întrerupt cu câteva ore în urmă, că pleacă la gara de sud şi se urcă în primul rapid de noapte spre mare, oricare mare, chiar şi o mare distanţare, ca să se facă mare.

Toţi începură să-l întrebe când se va întoarce.

Băiatul, cu un pas spre uşă, răspunse aşa "Poate mai târziu, când nu am să mai fiu." şi-i sfătui că dacă vor să-şi mai ia un copil, să nu-l mai "bebească" atâta fiindcă altfel rămâne "papă lapte", şi să nu-i mai întrerupă aşa brusc visele, ci să-l lase în pace.

Aceste cuvinte fiind spuse, băiatul, înţolit şi cu o raniţă în spinare, plecă lăsându-i pe toţi mască. De s-a întors şi când s-a întors, nu se mai ştie...