Salutări din cartier

Povestea băiatului ca pâinea caldă

De mic copil, Adi era un băiat plăcut de lume... Nu știa nici el cum se putea întâmpla acest lucru, dar nu exista om să nu-l salute, băiatul răspunzându-le politicos.

Adi era un băiat la vreo 12 ani, cu părul ondulat care purta mai mereu un tricou roșu asortat cu o geacă și o pereche de jeanși și toate fetele care îl vedeau pe stradă îi zâmbeau frumos, el răspunzându-le cu un zâmbet pe măsură și cu un clipit din ochiul stâng, șoptindu-și mereu principiul său: "Cu cât primesc mai multe zâmbete, tot pe-atât pășesc spre adevărata fericire...". Într-o zi oarecare, bunică-sa îi spune:

— Adi, ia du-te și ia și tu o pâine, două...

— Bun, dar de unde?

— Ei, de unde?! Parcă tu n-ai ști.... De la prietena ta, fata aia drăguță...

— OK

Băiatul se duse până la magazinul din mahala și cum puse piciorul în prag, salută simplu și fata care servea, cum îl văzu, îi și zâmbi și-i zise:

— O, micul meu amic! Bine-ai venit! Tot o pâine, două?

— Tot... Adică trei, de ce nu?! Una-două... trei!

— Buuun... Trei să fie... trei pâini la băiatul drăguț. Pa-paaa! zise ea zâmbind și schițându-i o pupătură...

Băiatul făcu cale-ntoarsă către casă bucuros și fluierând ca mai mereu. Când ajunse-acasă, bunică-sa îl primește cu o căutătură puțin contrariată:

— Păi câte-ai luat, Adi? Trei? Ți-am zis io să iei trei?

— Păi n-ați zis una-două?! Una-două – trei ca treimea!

— Bine.... P-a treia o halești al'de mătăluță să te-nveți minte!... Ce-o fi cu tine azi, nu-nțeleg...

— Altădată să vă hotărâți! Două să fie două, trei să fie trei și basta!! zise Adi luându-și chitara și se duse în curte unde începu să lege niște acorduri, cu privirea undeva în cer gândindu-se aiurea "Prietena mea.... Prietena mea..."

În ziua ce veni, Adi se trezi cu zâmbetul pe buze, își arajă părul și ieși afară cu chitara la o ceașcă de vorbe cu bunică-sa.

— Ei, Adi, ce-i cu tine azi?

— Ce să fie?... Știți bine,.... Ca mai mereu: chestii, socoteli, rutină...

— Ce tot zici acolo, băiete, că nu-nțeleg nimic... Legătura la Vest!

— Știți... De când eram eu mic-mic, erau numai zâmbete în jur... fete zâmbindu-mi frumos....

— Mda, da... Ai dreptate; bine, erai și tu frumușel și toate cele, dar... ce-are a face?

— Tocmai că are!! ... Să mă tot trezesc și azi așa...

— Păi atunci, ia du-te și culcă-te! Cine mai știe ce-oi fi visat....

— Văd că n-o scot la capăt.... nici pe lumina zilei!!

— Atunci ia scoate-o mătăluță la coadă și du-te de ia două pâini.

— Bun! S-a făcut!

Adi o porni într-un zâmbet până la magazin, unde fata în aștepta cu același surâs:

— Ooo, cine vine azi?.... Micul amic!

— Adică Adrian!

— Ok... Mersi că mi-ai spuns; nu de alta, dar nu știam... O pâine? Două? Trei?