Adonis ~ UN ZEU ÎN ARTA AMORULUI ~

Prolog

Angelina

"Cu mâna dreaptă ținea arma îndreptată spre inamic, iar cu cealaltă freca locul umed dintre picioarele mele, eram excitată și terifiată în același timp. Cu nici zece minute în urmă, un glonț se îndrepta spre capul meu, iar acum picioarele îmi tremură de plăcere. Aud o bubuitură sau  poate e sunetul de armă descărcat. În clipa asta nici că-mi pasă, dacă e să mor, nu vreau să văd.
Un mârâit sexy se aude mult prea aproape de urechea mea, abia acela este momentul când fac ochii mari. Mirosul de sânge, umezeală și sunetul ca un țiuit în urechi din cauza zgomotului armei încă plutește în aer dar ochii căprui ce sunt ațintiți asupra mea, sunt picătura care a umplut paharul. Picioarele tremurânde cedează dar sunt cuprinsă de după mijloc de un braț puternic, brațul lui, geamătul de plăcere ce îl scap printre buze și umezeala din lenjeria mea, îl anunță că mi-am dat drumul în palma  sa.
Îmi reazăm fruntea de umărul lui chinuindu-mă să trag aer în piept.
-Futu-i!
Exclam cu voce tare.
-Da maimuțică, "futu-i" , este exact cuvântul potrivit să descrie întreaga situație. Acum, aici.
Buzele  cărnoase le ia  în stăpânire pe ale  mele și mă las pradă lor."

Închid laptopul și îmi sprijin capul de capacul acestuia. Cum să fiu atât de bună, mă rog, mediocră la scris, dar să nu am habar ce să fac în pat cu un bărbat în viața reală. Mereu am scenariile acestea în cap, dar niciodată nu reușesc să le fac să existe și în viața de zi cu zi. Dacă aș fi Patrisia, personajul feminin din cartea mea, aș fi o expertă în arta sexului, dar cum sunt doar Angelina, nu voi reuși niciodată să fac un bărbat să mă dorească într-un fel așa de animalic, să fiu o obsesie pentru corpul lui sau să geamă în timp ce gura mea este în jurul penisului  lui. Mereu mi-am dorit să fiu altcineva. Prin scris reușesc să fiu oricine îmi doresc. Patrisia e un demon creat de însuși creatorul tuturor demonilor, iar eu Angelina... doar un înger ce se preface a fi ceva ce nu este.

Oftez și iau cana de cafea. Beau ultima gură ce s-a răcit deja,  mă ridic să ies din cofetărie. Poate nu ar trebui să mai scriu astfel de scene în public, pelvisul îmi pulsează de durere, iar când voi ajunge acasă la Victor, el va face mereu totul bine, dar eu nu voi reuși să-l satisfac. Chiar mă gândesc cum de nu s-a săturat deja să mă tot aștepte să iau atitudine în pat...

-Au!

Ușa m-a lovit în față, scap laptopul și mă aplec rapid să văd dacă s-a spart sau nu, în timp ce îmi cer scuze față de persoana care intră în cofetărie.

-Scuze eu...

Două mâini bronzate  îngrijite iau laptopul de jos și mi-l înmânează, ridic privirea lovindu-mă de doi ochi căprui misterioși cu un licăr de amuzament în ei. "Futu-i"

-Eu ar trebui să îmi cer scuze, eu sunt cel care te-a lovit cu ușa.

-Nu, adică...da. "La dracu cu bâlbâiala mea, mereu e jenant când nu reușesc să scot două cuvinte amărâte pe gură. Dacă aș putea să o scot la suprafață acum pe Patrisia..."

-Nu , da...?

Amuzamentul i se simte acum și în vocea puternică, parcă ar fi un narator masculin a personajului principal... ce tot spun. Chiar este. Este cel care m-a inspirat să îl creez pe Adonis, poate ar fi trebuit totuși să îi schimb numele și să nu îl folosesc pe cel real.

-Scuze, repet eu din nou, sunt obosită iar creierul meu nu mai funcționează la capacitate maximă la ora asta.

Arunc un ochi afară, observ că s-a înserat. El îmi urmează exemplul. Când se întoarce să privească afară, trec pe lângă el inspirând parfumul puternic bărbătesc.

Fug din local înainte să mă fac și mai tare de râs.

"Mda, nu voi fi niciodată curajoasă și totuși inocenta Patrisia, mereu voi fi împiedicata și mediocra Angelina."