Adonis ~ UN ZEU ÎN ARTA AMORULUI ~

🔴3. Olimp - Zeul și Îngerul🔴

Angelina Rossetti

-O partidă de amor în plus, nu va schimba ceva, Adonis!

Mă privește ca si cum tocmai mi-a mai crescut un cap, dar asta este, nu mai pot să fiu mereu la cheremul lui. Secrete peste secrete și minciuni peste minciuni. Nu pot să fiu într-o relație de genul acesta, m-aș urî toata viața. Și-a luat mâinile de pe mine ca și cum l-aș fi ars.

-Nu vorbești serios, doar nu voiai să pleci fără să mă vezi, fără sa îmi explici...

-Sa iți explic? Zic în timp ce fac un pas în spate cu ochii șiroind-mi de lacrimi și gâtul sugrumat de la presiunea suspinelor de durere ce amenința să îmi părăsească buzele. Ce să îți explic Adonis? De ce ar trebui să îți explic ceva? Tu mă minți, ai secrete pleci la ore târzii de acasă și tot tu vrei explicații? Mă trezesc fără tine lângă mine. Te văd cum te strofoci atât de tare să mă ții la distanță în ultimul timp și tot eu ar trebui să îți explic ție ceva?

Cearta de data trecută s-a terminat cu mult sex, de data asta a făcut dragoste cu mine de parcă aș fi o bijuterie ce s-ar sparge și nu ar mai exista altele pe piață. Nu m-am dus la fratele lui, doar am vrut să-l enervez. Nu pus în aplicare tot ceea ce am spus atunci, dar acum să plec cât mai departe mi se pare cea mai bună alegere pentru mine.

-INCERC SĂ TE PROTEJEZ!

Țipă la mine pentru a nu știu câta oară în ultimele patru zile. Cam atât a trecut de la ultima noastră ceartă.

-DAR NU O FACI! Îl acuz. Nu mă protejezi, mă minți si mă rănești, mă dai la o parte, mă ignori. Nu mă protejezi de tine. Jur că aș fi în stare sa îmi port de grijă singură. Dar nu mă pot apăra de indiferența ta. Dacă cineva vrea sa mă omoare nu are de cât sa o facă. NU ÎMI MAI PASĂ.

Vinul băut mai devreme a început să își facă efectul, îmi prind fața încălzită de la alcool, în mâini și mă așez pe pământul rece di grădina lui Adonis.

Mi-aș dori  să mă aline, să îmi spună că va încerca să aibă încredere în mine. Dar nu spune nimic, nu luptă pentru mine și asta mă doare mult mai tare. îmi adun ultima fărâmă de curaj și ridic privirea spre el.

Plânge, Adonis plânge ca și cum lumea lui s-a destrămat și nu mai are pentru ce lupta.

-Atunci ai dreptate, pleacă!

Spune în timp ce îmi întoarce spatele gata să intre în casă și să mă lase aici.

-Poftim?

-Ai auzit, pleacă, ce crezi Patrisia că ești ultima femei de pe lume? Hai să te aduc cu picioarele pe pământ. Ce ai tu, au și altele, ce găsesc la tine găsesc și la altele așa că pleacă.

Vocea îi devine mult prea rece într-un timp mult prea scurt și nu pot să cred că ce tocmai  am auzit a fost rostit de el. Același bărbat de care m-am îndrăgostit, care mi-a promis fericire eternă și a jurat să mă țină departe de orice pericol. Mă privește dar eu nu îl mai văd pe el, pe iubitul meu protector, grijuliu, și al dracului de îndrăgostit de mine.. Văd un străin care preferă să mă piardă decât să mă includă în viața lui. M-a dus până la cer doar ca să mă doară mai tare când voi cădea.  Doare ca dracu. Doare a naibii de tare că nu mă alege pe mine.

*

*

*

Citesc comentariile de la ultimul capitol postat și zâmbesc. Nu știu cum a reacționat Adonis la penultimul capitol, pentru că nu m-am mai întâlnit cu el de la ultima răfuială în biroul lui.