Adonis ~ UN ZEU ÎN ARTA AMORULUI ~

💣4. Adonis sau Adonis💣

Adonis Darclee

Bruneta era simpatică foc, un plus pentru ea este că și-a aruncat prietena în ghearele lupului. Era așa fericită că Angelina și-a găsit un partener că nu a mai observat față șocată a acesteia.

Angelina încă este înlemnită. Nu înțeleg de unde frica aceasta irațională a ei față de mine, nu eu sunt ăla care îi scriu o carte cu un personaj creat după imaginea ei. Nu am făcut de cât să... Da, dacă stau să mă gândesc aproape că am sechestrat-o și am sărit pe ea ca un puștan, dar jucam doar la cacealma.

Nu sunt mândru, nu e un plus dar am vrut doar să o pun la locul ei. Apoi a dispărut, nu mică mi-a fost mirarea că am văzut-o în club, de fapt în orice club, nu mi-aș fi imaginat-o persoana care să iasă în asemenea locuri. Poate împrejurimile sunt de vină, dar mi-o imaginez doar în fața laptopului, cu ochelarii pe nas și părul prins în coc. Nu că ar arăta așa. La patiserie mereu are părul buclat sau pe spate. 

O analizez și fac o comparație între tricourile ei obișnuite cu o pereche de blugi și adidași. Rochia crem e strâmtă pe corpul ei, punând în evidență sânii mici și fundul rotund. Talia ca de viespe se potrivește la perfecție în palma mea, nu am avut cum să ignor acest detaliu. Rochia îi vine perfect de parcă a fost croită pe ea. Părul în bucle îi încadrează fața perfect, coronița formată dintr-o împletitură i se potrivește de minune, iar buzele în forma inimii îi dau un aer de adolescentă.

Multe probleme îi va mai face frumusețea aceasta a ei. Iar una dintre probleme va avea loc în seara aceasta. Voiam doar să o invit la dans și să mai vorbesc cu ea bine înțeles pe același subiect. Cartea aia nenorocită a ei. Însă acum nu aș vrea să stric atmosfera cu o nouă ceartă.

Mă îndrept cu ea, spre ieșire. Nu încearcă să scape nici nu protestează, de fapt e ciudat de tăcută. M-aș fi așteptat să începe din nou să mă amenințe cu un ordin de restricție.

Când ne îndepărtăm puțin, spre o bancă ce e la o distanță considerabilă  de club mă întorc și o întreb, oarecum, bulversat de schimbarea stării ei.

-Ești bine?

Nu răspunde, respirația îi e greoaie, chipul palid și ochii dilatați, chiar îi simt tremurul și imediat îmi dau seama, are un atac de panică. La naiba, cred că am speriat-o de-a binelea.

-Hei, e în regulă spun în timp ce o îmbrățișez mângâindu-i brațele. Vreau doar să vorbim... Angelina, hei mă auzi? Uită-te la mine, îi iau chipul în palme și îmi apăs fruntea de ea, astfel să mă privească în ochi, cu degetele mari îi mângâi obrajii reci. Uită-te la mine, așa... Sunt eu. Nu-ți fac nici un rău. Respiră, inspiră, respiră, inspiră. Ea face cum îi spun dar închide ochii. Nu, nu.. La mine, uită-te la mine. Haide! Așa.

Ea mai reface exercițiul pe care i l-am spus de încă câteva ori după care corpul i se liniștește și devine moale lângă trupul meu. 

Aș vrea să spun ceva dar nu știu ce. Nu vreau să îi provoc din nou o stare de panică. Așa că o mai țin câteva minute lipită de trupul meu, asta până se îndepărtează singură.

-Mulțumesc...

Vocea îi e o șoaptă, iar nervozitatea mă lovește din nou, de data asta acționez cu mai multă grijă, nu sunt un bărbat ce sperie femeile, reacția ei a fost nefondată.

-Uite nu vreau să te sperii, spun în timp ce îmi bag mâinile în buzunarele pantalonilor și îi ofer spațiul de care are nevoie. De obicei nu sperii femeile dacă atitudinea mea te-a făcut să...

-Nu, mă întrerupe ea cu un semn din mână. Nu-ți cere scuze, nu a fost vina ta serios. Știu că am avut atacul de panică când ai apărut tu, dar nu tu ești de vină pentru el. Eu... Este... Nu e vina ta, nu ai de ce să te scuzi. Și mulțumesc încă o dată că m-ai ajutat.