Dragoste ghinionistă

Capitolul 6: Da....Poate...Probabil...Cred...Nu ştiu....Cu sigiranţa nu.

Stau în bancă, aproape dormind, în sala de detenţie....sală în care am ajuns din cauza un dobitoc. Pedeapsa e crudă si nejustificată. Patru ore interminabile pe care trebuie să mi le petrec în compania unor animale leneşe şi proaste reprezentate de - probabil - colegii mei, dar şi a unui prost vorbitor de engleză care predă această limbă zi de zi. În prezent ne ţine morala, dar nici că îl  ascultă cineva , dar ca să vă faceţi o idee despre cât de bine se exprimă, în acest moment ţine un discurs despre cât de rau este să faci.......rău.

-Voi nu ar trebuie să face rau. In acesta scoalii este interzisa vorbirii injulioase. Asadar nu aveati voie sa vorbitii in felul asta. Luati exemplu mine. Eu este o fenomenal profestor de limba engleză. Dar eu eate luat peste degete, de catre copiilor ca voi. 

Absolut, cel mai bun profesor pe care l-am vazut vreodată. Mă întreb dacă are nevastă. Cred ca această varianta este imposibilă de-a dreptul . Săracul domn Harshwall, nici înfăţisarea nu îl ajută prea mult. Arată ca un clovn fără machiaj. Are chelie in mijlocul capului şi o claie de păr cârlionţată ce i-o imprejmuieşte, maronie cu puţine fire albe, faţa arsă de soare şi buzele crăpate. E mic de statură şi în fiecare zi poartă o cravată de mai ai un pic şi cazi lat de râs. Modelele sunt inimaginabil de proaste. Ba îşi ia un costum verde închis şi îşi pune un papion roz bombon cu dungi portocalii. Ba

se imbracăcu o pereche de pantaloni din denim , îşi ia o camăşă şi îşi pune o cravată cu un imprimeu cu Jack Sparrow, iar în cel mai rau caz şi Doamne fereste să fie afară mai puţin de zece grade Celsius, că vine cu cravata albastră cu mingi de fotbal peste geaca de blugi cu trei numere mai mari, portocalie cu ştrasuri. Atunci, ai face bine să  nu ai oră de engleză pentru că vei muri în cel mai bun caz în zece minute. M-am lămurit de la începutul anului ce simt al modei are Harshwall aşa că în fiecare oră de engleză îmi iau ochelarii de soare şi mă prefac că sunt atentă la oră. 

În minte am un sigur gând care mă enervează la culme. ''Detenţia o fi mai buna decât agresiunile sexuale ale nătărăului ăla duplicat?'' . Probabil că da, având în vedere că unu era de-ajuns să mă facă să regret că m-am nascut. Deci, în concluzie,  fac cel mai inţelept lucru posibil: 

-Pot să mai obţin detenţie şi maine, domnule Harshwell? 

Mă priveşte năucit şi întreabă: 

-De ce tu a mai vre detentie ?Unii omor o face sa scape de ea. 

-Motive personale. Puteţi să îi spuneţi directoarei că mă port urât.

-Dal as minti.

Singurul defect al domnului de engleză este acela că este foarte inţelegător.

-Haideţi domnule, vă roooooog, îl implore eu cu o faţă de căţeluş plouat.

-Dala vrei sa stai mai malt pe aic am sa te acopar. Pot sla vii olicand vrei.

Zâmbesc învingătoare. Însa rânjetul îmi piere de pe chip cşnd observ cât este ceasul. Mai sunt douazeci de minute din detenţie , teoretic , douazeci de minute de libertate. Nu vreau să merg acasă. Ar însemna să îmi petrec seara cu tâmpitul acela, iar ideea asta e cât se poate de proastă. 

Soneria ţiuie, iar profesorul ne goneşte din clasă. Astăzi trebuia sa fie cea mai frumoasa zi, dar se pare ca se inrăutăţeşte.

Împing uşa intrarii în liceu nervoasă pentru că gândul că trebuie să îmi petrec iaraşi seara cu Mason mă scoate din sarite. E mai enervant decât orice lucru pe care mi-l pot imagina. E ca un paduche care nu moare, sau cam aşa ceva. Trece de orice legi ale umanitaţii, integrităţii, prostiei, logicii, de orice, de parcă copilul ăsta e venit de pe Marte. Jur că nu aş fi uimită dacă mâine ar apărea la uşă Serviciile Secrete insinuând că în casă locuieşte un extraterestru cu formă umană si super-atrăgătoare. Sau agenţii federali. Sau NASA! Ba chiar FBI cu mutrele lor serioase şi înfiorătoare.

Ies afară, alung orice gând despre Mason. Si aproape reuşesc numai că îşi face apariţia în faţa mea cu chipul lui zâmbăreţ şi rău-prevestitor. E îmbrăcat tot în piele ceea ce nu e tocmai pe placul meu pentru că, costumul îi vine mulat pe piele, scoţându-i în evidenţa muşchii. Îşi mijeşte ochii şi mă scrutează din cap până în picioare.

-Nu pari prea bucuroasa să mă vezi....

-Când am fost vreodată încântată să te văd???întreb sarcastică.

Rânjeşte:

-Hmm....mă aşteptam la o întâmpinare mai frumoasă a şoferului tău pentru această seară.

Mă înec şi mă strâmb de parcă tocmai m-ar fi lovit cu un pumn în stomac.

-Cum adică şoferul meu? 

Îşi ia o poziţie relaxată oftând: 

-Chiar nu te prinzi observându-mi îmbrăcăminte...? Am venit să te duc cu moto...

-Refuz.

Paşesc pe lângă el, ocolindu-l de parcă ar fi un copac şi mă îndrept spre ieşire. Nu ştiu cum, dar cumva, el ajunge la motocicleta parcată nu ştiu în ce loc din curtea şcolii şi şi-o postează în faţa mea. Mă abţin să întreb cum de a pornit motorul fără să îl aud măcar .

-Haide...O tură până acasă. Nu mori.

-As prefera să o fac decât să mă urc cu tine pe motocicletă. E ca şi cum m-aş sinucide.

-Cum poţi să şti dacă nici măcar nu încerci. 

-I se spune intuiţie. Unii oameni o mai au şi şi-o folosesc din când în când.

-Eu o numesc laşitate. 

Îşi muşcă buza inferioară şi îşi trece o mână prin păr, ciufulindu-l.

-Nu ai să mă convingi dacă încerci să pari sexy.

E acelaşi gest pe care l-a facut şi Will în urmă cu câteva ore. În acelasi fel, cu aceeaşi mână, cu acelaşi rezultat. Poate ca or fi fraţi , dar sunt prea ciudaţi ca să trec cu vederea.

-Urci?mă intreabă, întinzându-mi o cască. Nici pe aceea nu am observat-o, deci concluzia e că ori orbesc pe zi ce trece, ori e ceva tare anormal cu el. Sigur varianta cu extraterestrii! 

-Eşti surd?

Îl ocolesc şi de data asta. Nu mă uit în spate. Ştiu că dacă aş face-o, m-ar convinge  cu siguranţă să îl  urmez, iar varianta asta nu mă încântă.  Nu mai vine după mine ceea ce mă face să oftez de uşurare, după primul colţ. Conştientizez că habar n-am care e drumul spre casă. Nu am nici cea mai vagă idee pe ce stradă sunt şi pe care se află locuinţa mea provizorie.

''Minunat, Skyler!! ! Eşti un geniu!  Acum gaseşte tu casa lui Mason fără să îi ceri ajutorul telefonic!!! ''

Nu pot să îl  numesc noroc, soartă sau coincidenţă, pentru că sunt sigură că nu e, dar Will apare deodată de dupa colţ, zâmbind.

-Văd o domniţă la ananghie.                                                                         

-I-aţi ochelari, răspund surescitată.

-Nu-mi trebuie . Am adeverinţă de la doctor.

-Atunci trebuie să fi dereglat cu capul, că ai halucinaţii. Nu am nevoie de ajutorul tău.

-Nu prea cred.

-Nu ţi-am cerut parerea. Cară-te!

-Oke! Dar sa nu vi la mine plângând că te-ai rătăcit.

-Nu îţi dau eu satisfacţia asta.

-Prea bine.

Turează motorul şi se face nevăzut.

“Inteligentă mişcare, Skyler. Să vedem acum, cum mai ajungi tu acasă fără să te mănânce câinii sau să dai de vre-un psihopat.”