Dragoste ghinionistă

Capitolul 1: Halal viață

Se zice că ar trebui să savurezi fiecare clipă din viață, să vezi partea plină a paharului dar știți ce? Nu-ți prea  arde de distracție atunci când te vezi înconjurată de atâta ghinion. Pentru că sunt orfană, locuiesc intr-o casă prăpădită cu un mobilier prăpădit trăind gândindu-mă la existența mea prăpădită. Și trecând la prezăntări, mă numesc Skyler Skipper (încântată de cunoștință), am 17 ani (deci sunt în clasa a 11-a care e dusă rău), am ochii verzi și o claie neagră de păr în cap care stă întotdeauna în alt fel decât vreau eu.  Nu pot să mă laud cu o siluetă de invidiat dar nici de 70 de kg nu arăt. Formele lipsesc cu desăvârșire (dar pot să umplu măcar cupa A). Din totdeauna am urât două lucruri:

1.       Viața

2.       Ploile de vară

3.       Și temele la matematică. (Atunci sunt trei lucruri)

Persoana mea se zbate între anonimat și viață de țărăncuță. Dar gata cu introducerile plictisitoare, revenim la prezent.

Este o seară minunată de septembrie. Vântul adie ușor pe fereastra deschisă ce atârnă doar în niște balamale ruginite și vechi de când mumiile și piramidele egiptene (aș putea adaugă că sunt și nespălate dar nu vreasu să vă faceți o idee proastă despre mine). Camera mea este micuță (și ticsită de cărți de matematică și chestii inutile dar totuși uzuale), am un pat care se ține pe patru picioare șubrede și care scârțâie sub greutatea unui șoarece. Nu mă atrage deloc să mă culc iar în acel pat de tot râsul acoperit cu nişte cearşafuri găurite (din cauza şoarecelui ) şi ,cel puţin, curate.

 Mirosul lui Skitsu (că doar aşa l-am botezat ) este impregnat în ţesătură, însă nu e singurul lucru care nu mă motivează să îmi abandonez matematica (da, temele, deşi nu le fac de bună voie, ci mai bine, silită de împrejurări ) pentru salteaua aceea cu arcuri vechi , ruginite şi care scârţâie . Nu mă obosesc să achiziţionez alta nouă , din două motive :

      1.Banii

      2.Banii

(bine , e doar un singur lucru , dar în mintea mea e prea mare ca să încapă pe un rând )

  Cât despre locuinţa în care îmi fac veacul în timpul liber , pot să spun că numai mare, frumoasă şi dichisită nu e . Bine , praful e şters , dar mobilierul este atât de sărăcăcios că îmi vine să plâng când intru pe uşă . Aici se găsesc doar o bucătărie cu o masă şubredă şi un scaun de lemn cumpărat din angro , un aragaz de când Pământul şi un frigider mai tot timpul gol , o baie echipată numai cu strictul necesar (şi când spun strictul necesar mă refer o toaletă de pe vremea incaşilor , o chiuvetă tot de pe timpul ăla şi un dulăpior în care ar trebui să stea trusa de prim ajutor - ar trebui!!!!) şi camera mea în care are loc numai un birou amărât , un pat prăpădit (descris mai sus) şi un dulap conţinând nişte haine călcate în grabă . Bine, am un fier de călcat (model anii 20, tip cărbuni )care necesită resurse, pe care momentan nu le am (pensia alimentară vine o dată la o lună aşa că nu există loc de comentarii).

 Deşi am evitat până acum subiectul, e timpul să vorbesc despre prea frumoasa şi minunata mea viaţă de liceeană. Din cauza condiţiilor deja precizat , nu am prieteni  (prin asta se înţelege că sunt bătaia de joc a altora) şi nici iubit (logic). 

 Materiile preferate sunt:

     1.Sportul

     2.Pauza.

 Iar pe o scară de popularitate de la 1 la 1000000, eu sunt acel milion (trist, nu?).

 Nu prea sunt multe de zis despre şcoala mea pentru că este tipic americană, cu cantină supra-populată în pauza de prânz (imaginaţi-vă ce creiere de găină au planificat şi construit şcoala pentru 1000 de elevi , dar cantina pentru 100).