Ajung in drept cu el și într-o fracțiune de secundă în care nu eram atentă el trage de volan in partea mea și se izbește puternic de mine . Reușesc să mă mențin cu greu și alas pedala de accelerație ajungând-ul din urmă . Când ajungem lângă groapă accelerez la 450 km/h și fac un salt mai înalt de cât al lui și asta îmi permite sa ii tai fata atunci când aterizăm din nou pe pământ .
Nu reduc sub nicio formă Ba din contră accelerez și îl barez de fiecare dată când încercă să ajungă în dreptul meu iar așa îl țin puțin în șah . Trec linia de finish prima urmată de el și alți concurenți. Opresc mașina cat de repede pot și cobor din ea fără sa mai țin cont că mi se vede fața .
Fug cat mă țin picioarele panaa mașina lui Scott și simt com neliniștea crește cu fiecare pas făcut spre locul unde mașina lui Scott stătea răsturnată cu roțile în sus . Ajung la ușă șoferului fix când el deschide ușa . Trag de ușă și îl prind de mâini pentru al putea elibera . Îl trag afară și îl întind pe iarba călcată de mașina lui și de picioarele mele .
Mă așez lângă el având respirația sacadată și mă uit la cerul înstelat. E senin iar trupul îmi e plin de adrenalină. Cred că sângele mi-a fost înlocuit de adrenalină. Îl văd că se ridică și mă ridic și eu după el .
- Bella nu ai fața acoperită! îmi spune puțin impacientat dar pe mine nu mă afectează
- Nu contrează asta , spune-mi că ești bine ? Te doare ceva ? Sângerezi undeva înafara de cap unde e ceva ușor care deja sa uscat? îl întreb fara sa ii dau voie sa răspundă la vreo întrebare
- Ușor, sunt bine , am avut noroc că m-am gândit să modific mașină și să îi pun la plafon burete . îmi spune și îi mulțumesc lui Dumnezeu acum că l-am ascultat să punem burete pe plafon
Ne ridicăm și pornim spre mulțimea care privea spre noi. Pe ecranul uriaș al pistei apar eu ir vocea comentatorului de curse se face auzită.
- Domnilor și domnișoarelor regina șoselelor! strigă tare iar cei prezenți încep să facă gălăgie
Premiul îmi este înmânat și trebuie să mai fac câteva poze cu câteva persoane . După ce termin cu tkti cei care vor poze îl văd pe regele șoselelor că se apropie cu mașina de mine iar eu stau peoptita de mașina mea . Când coboară sunt surprinsă să îl văd pe nimnei altul de cât colegum meu de liceu Adonis însoțit de nelipsiți lui prieteni .
Vine in fața mea și mă privește din cap până în picioare iar un rânjet ștrengar i sa tipărit pe față . Mă uit la el neutră sau Poker face cu spune mama .
- Mai să fie , de nu e chiar micuța boboacă . Cum ziceai că te cheamă, Ana, Riana? se preface el că nu își mai amintește numele meu
Simt cum tensiunea și nervi îmi urca mai ceva că , gradele in retrograd . Dar îmi mențin față și nu arat niciun fel de deranj chiar dacă pe interior fierb că o oală la foc maxim .
- Anabella pentru uituci . spun neutră. Ce vrei Adonis ? trec eu direct la subiect deja plictisind-uma de teatrul ăsta ieftin
- Cum adică ce vreau ? Vreau sa vad noua regina a șoselelor sa îmi cunosc puțin concurența acum că nu te mai ascunzi și fugi când cineva vrea sa vorbească cu tine. spune cu o ușoară urma de sarcasm în voce
- Bine acum știi cine sunt deci pa . îi spun și nu îi mai las timp de proteste că îmi iau tălpășița cu prietenii mei pe urmele mele și plecăm spre mașini
- Ne vedem mâine dragilor! le spun și urc in mașină
Pornesc mașina și plec cu viteza , scârțâit de roți și lăsând praf in urma mea . Mă îndrept spre casă pe o stradă mai pustie pe unde știu că nu am cum sa dau de vreun echipaj de poliție . Chiar nu am chef de papagali ăia să îmi strice stareamai rău de cât este deja .
Arunc o privire în oglinzi și văd că o mașină mă urmărește. Nu îmi dau seama a cui este fiind prea întuneric.
Deși avem protecție și pază acasă decid să merg la casa în care mama a copilărit împreună cu unchii mei . Nu vreau sa ii alarmez pe ai mei și nici să îi pun in vreun pericol de asta am ales sa vin aici . Când ajung parchez mașină pe alee ai văd că mașina misterioasa oprește undeva pe margine .
Înainte de a iești din mașină îmi iau de sub scaunul din dreapta cuțitul și pistolul pe care le ascund bine la haine . Îmi iau chile în mână și caut cheia apoi după ce am găsit-o cobor din mașină.
Mă îndrept spre ușa iar pe drum pregătesc numărul tatei pentru orice . Bag cheia în broască și când vreau sa deschid sunt întoarsă cu spatelelipit de ușă iar in fața mea spre el .
Adonis își ține o mână la mine pe talie iar alta la mine la gat în partea dreaptă . Fetele noastre sunt atât de apropiate în cât îi pot simți cu ușurință respirația pe buzele mele și inima care îi bate haotic .
- Ce vrei Adonis ? îl întreb încercând să îl împing
- Ușor scumpo . Nu îți fac nimic din ce nu îți dorești și tu puiuț! îmi spune și vrea să mă sărute dar palma mea face contact direct cu obrajul lui
Îl împing de pe mine și mă uit spre el cu o privire ucigașă iar el mă privește surprins de acțiunile mele neașteptate. Încearcă din nou să se apropie de mine dar dar scot cuțitul de la paputi și îl îndrept spre el.
Acesta ridică mâinile în semn de predare și se dă doi pași înapoi. Dar eu nu mă clintesc din locul în care sunt iar peivirea mea nu o părăsește nicio clipă pe a lui .
- Ușor iu....
Nu apucă să își termine fraza că îl intrerup imediat.
- Nu mai îmi spune asta . Și dacă o singură dată mai pui mana pe corpul meu te castrez . Ne-am înțeles?!îi spun răstit și mă apropii de el cu cuțitul
- Oh haide zi că nu ți-a plăcut . Recunoaște că și tu vrei ce eu vreau nu te mai scunde și abține atât ! îmi spune iar eu pun cuțitul la loc și deschid mașina sa put pleca acasă
- Sa nu uiți cât trăiești. Eu nu sunt o curva că restul card ți-au picat în pat . Daca nu vrei sa te castrez ai face bine să nu mai stai atât de mult în preajma mea . îi spun , urc in mașină și plec în viteză acasă fără a mai privi în urmă
Cat tupeu pe el . Las că am eu ac de cojocul lui . Și o să îi pară rău că mă atins . Îmi zpunnin gând și continui sa conduc .
Când ajung acasă mă schimb în pijama și mă arunc direct în pat iar somnul mă cuprinde cat ai clipi. Cursele mă extenuează atât fizic cât și psihic .
CITEȘTI
Anabelle Vol2
Romance" Oare chiar nu vezi ? Eu mereu te aleg pe tine dintre toți ceilalți. La naiba, mereu te aleg pe tine și mereu te voi alege , deci n-ai de ce sa îți faci griji , nu am de gând să te las singur . " -A " Te iubesc pentru că nu ești ca altele , tu ai c...