28

265 14 2
                                    


Din perspectiva lui Adonis

    Simt o pereche de buze moi care le ating ușor pe ale mele . Mă trage din lumea viselor iar ăsta pot sa spun sincer că e modul meu preferat de a mă trezi. 

Mârâi ușor atunci când își depărtează buzele de ale mele și o trag mai aproape de mine.  Îmi pun capul pe abdomenul ei cu o mână pe coapsa stângă și cealaltă mână în jurul ei .

Îi aud chicotitul și o zic iar , cred că e cel mai drăguț sunet pe care l-am auzit vreodată. Îi trag bluză puțin în sus și îmi lipesc buzele de pielea fina a abdomenului ei. 

Îi simt pielea cum se transformă în una ca de găină și zâmbesc in sinea mea când văd ce fel de efect am asupra ei .

- Trebuje să ne trezim ! îmi spune în timp ce se joacă cu parul meu

Ok , asta nu îmi convine . As sta așa zile întregi , să o am aproape de mine , să o pot simți lângă mine .

Scot un mârâit nemulțumit. Îmi ridic capul și merg țintă spre buzele ei și le prind într-un sărut .

O aduc cu picioarele de o parte și de alta a mea fara sa rupem sărutul și îmi așez mâinile pe fundul ei strângând din când în când.

- Știi că avem școală, nu ? mă întreabă când rupem sărutul iar ea își așeză capul pe pieptul meu

- Putem sta acasă doar noi ! îi spun in timp ce îmi plimb degetele pe pielea ei fina

- Deși ideea ta chiar îmi surâde nu prea am cum . Azi am de predat un proiect la care am lucrat o săptămână și e păcat de nota aia frumoasă de 10 să nu pară in catalog în rubrica mea.  îmi spune iar eu nu îmi pot abține râsul , iar râsul ei îmi încântă auzul

- Te iubesc ! îi spun și acesta își ridică capul umpic și își unește buzele cu ale mele

- Și eu te iubesc ! îmi spune în scurtul moment în care ne-am despărțit din sărut

Adâncesc sărutul simțind cum devin încet încet dependent de buzele ei . E un fel de drog pe care l-aș consuma in fiecare secundă din viață.

Recunosc nu credeam că ea va ajunge sa insemne atât de mult pentru mine.  Nu credeam că vreo fată îmi va crea o dependență așa cum mi-a creat ea.  Multe fete au încercat să îmi între pe sub piele iar ea nici măcar nu a încercat și nu a făcut nimic și mi-a intrat în fiecare celulă din corpul meu . Am ajuns in stadiul in care daca nu sunt lângă ea mie frica că poate păți ceva.  Poate nu o merit , poate nu sunt bun pentru ea și cu siguranță merită ceva mai bun dar aleg sa fiu egoist și să o țin doar pentru mine . Mereu ea va fii doar a mea . Și ce e al meu rămâne al meu pe veci. 

O simt mai tot timpul încordată și când am văzut-o la sală jos pe saltea cu pumni plini de sânge am simțit că nu mai am aer.  De când a apărut fata asta Ka...Ke...kete...Kate cred că așa o cheamă , iubita mea e încordată si se distruge pe ea încercând să o distrugă pe pramatia aia . Îmi venea să o iau la bătaie când am auzit o pe holul scoli ce a putut spune . Părinți m-au educat în așa fel în cât nici să nu mă gândesc să dau într-o fată dar ea merită o bătaie buna . Oricum vorba aia bătaia e ruptă din rai deci numai bine .

- Bine , hai sa te duc până acasă să te schimbi și după mergem la liceu ! îi spun iar ea aprobă din cap

Se ridică prima și îmi vine să o dau naibii de școală și să stăm doar in apartamentul ăsta. Și jur că dacă aș putea as face-o a mea in secunda următoare dar inca nu e pregătită. Mai are o lună până face 17 ani și eu cinci luni până fac 18 . Și da părinți noștri ne-au dat puțin prea târziu la școală dar cui îi pasă.

Anabelle Vol2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum