profesorul // volumul 2//

Capitolul 1

Adelin

          "—Bună ziua dragi mei elevi! Numele meu este Zayn Malik și după cum observați eu o să vă fiu profesor de matematica cât și diriginte. Sper să avem un parcurs de an excelent și cu ajutorul meu o să înțelegeți cu adevărat frumusețea matematici..."

   
    Destinul niciodată nu a fost pentru mine un cuvânt atât de credibil încât am simțit mereu o necredință față de el. Mereu am știut ca realitatea a fost cea mai rațională în viața fiecărui om încât visele erau doar o poartă care ducea la ceea ce numim noi fericire. Am sperat că voi fi fericită și fără sa îmi dau seama fericirea era chiar în fața ochilor mei. Aceeași voce, aceeași față, acel zâmbet. Dintr-o mie de raționamente mi-aș calcă pe suflet doar ca să-mi apăr visul în care el era dragostea mea. Pare o nebunie, dar îl cunosc iar acest gând mă omoară pentru că aș deveni singura persoana care ar putea să își strice toată armonia vieți.

–Adelin ești bine? Pari cam palidă. S-a întâmplat ceva?

    Aud o mică șoaptă din partea dreaptă și deși ar trebui să răspund în fața Leylei care, inevitabil încă este cea mai bună prietenă în această lume, în gândul meu nu o suport. Nu am un motiv întemeiat să o cataloghez ca fiind cea mai rea persoana din viața mea, dar în cealaltă parte a r realități  ea mi-a distrus fericirea.

  –Adelin te comporți foarte ciudat de când ți-ai revenit și nu înțeleg de ce faci toate acestea? Tot încerc să fiu intelegatoare cu tine pentru tot ce ți s-a întâmplat dar nu ai niciun motiv să fi așa.

       Îmi dau ochii peste cap și în continuare tac. Nu înțeleg de ce pur și șimplu nu mă lasă în liniștea mea. Tot ce vreau este să mă concentrez pe ceea ce văd chiar în fața mea. Cu mișcări rapide deschide catalogul și analizează fără nicio reținere fiecare nume. Pare destul de implicat în ceea ce face exact cum era în mintea mea. Sunt sigură că toate au o explicație plauzibilă și nu înțeleg de ce nu o primesc. Nu știu cum am ajuns să fiu trezită într-un spital fără niciun sprijin emoțional chiar dacă am o mamă atât de protectoare, primele mele zile au fost un chin. Pur și simplu o întrebam și prefera să evite răspunsul pentru că, spunea ea, îmi făceam rău și mai bine era să mă concentrez pe viață mai departe. Deși trebuia să insist, obosisem mental și tot ce voiam era să mă vindec spiritual alături de realitate.

    –Adriana Avalon!

Imediat o voce puternic de autoritară astupă tot sunetul din clasă și în acel moment realizez că era un avertisment indirect pentru Leyla. Își apleacă capul iar obraji prind o culoare roșiatică. Mă încrunt și fără să îmi controlez privirea, ea cade fix pe chipul lui angelic care afișează un zâmbet forțat care îmi dă o stare de neliniște. Un mic procent îmi ridică un semn de întrebare la care sigur am un răspuns. Leyla îl place pe profesor.

     –Prezentă domnule Malik!

         După cum mă așteptam sigur trebuia să existe o persoană care trebuia să își pună armele corpului înaintea oricărui instinct. Se pare că nici bine nu reușesc să îmi abțin gelozia că apare o altă intrusă. Cu decolteul la vedere și ușor aplecată, Adriana îi zâmbește fără niciun pic de rușine față de colegi iar acest fapt mă face să o trezesc la realitate cu un mic tușit. Ea doar își dă ochii peste cap și continuă să își pună planul în aplicare.