Romance Psihologic / Suspans /
„În orașul acesta, unde chiar și trecutul tău ascunde secrete sângeroase, eu sunt singurul monstru care nu te vrea moartă. Sunt singurul tău suport, indiferent dacă îți place sau nu. Fără mine, ești doar o țintă si...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Biletul către o lume mai bună"
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Liniștea dintre mine și el este aproape mormântală, deși-i simt fiecare privire pătrunzându-mă până-n măduva oaselor. Și deși ne privim apoi, nici unul nu are curajul să rostească ceva, sau chiar să respire. E de parcă am aduna în trupurile noastre tot ogixenul din cameră, făcându-ne stăpâni peste el și nedorindu-ne să-l împărțim cu nimeni.
Inspir și expir, sau am murit? Visez, sau trăiesc acest moment? Sunt aici, sau totul e doar în mintea mea? El chiar stă în fața mea, sau e doar reflexia imaginii lui din lift? mă-ntreb ca o nebună. Nu știu. Tot ce știu și știu cu siguranță, este că palpitațiile oferite de bătăile disperate parcă ale inimii mele, sunt din cele mai mari și dese. De parcă m-aș izbi constant de ceva. Ca și când ar vrea să-mi iasă din piept cu orice preț. Asemeni unui infarct ce-și va face simțită prezența într-un viitor apropiat.
Confuză, neștiind exact ce să simt, îmi ridic încet mâna ducând-o către piept pentru a mă asigura că sunt aici. Și atunci pot simți cum aceasta aproape că-mi bate în palmă. Așa că-mi dau rapid două palme mintal și încep să resimt saliva în gură, semn că o să reîncep să dețin controlul propriului corp. Îmi dreg vocea de cântăreață, îmi cobor privirea – rușinată –, apoi mi-o ridic din nou către bărbatul care e tot numai un zâmbet idiot, din fața mea.
— Doar nu o să-ți acord ție acest interviu de angajare. Nu?
Întreb în cele din urmă, zâmbetul lui menținându-se încă pe întreaga-i față. Și deși trebuie să recunosc că aproape reușisem să-i anticipez fiecare gând înainte, acum mă simt de parcă nu o să am nici o șansă întru aceasta. Și-mi simt pumnii micuți strângându-se în jurul trupului, în timp ce-aud în timpane cum mintea mea a început deja să rostească fiecare rugăciune știută și chiar inventată pe moment pentru ca acest lucru să nu se adeverească.
