Romance Psihologic / Suspans /
„În orașul acesta, unde chiar și trecutul tău ascunde secrete sângeroase, eu sunt singurul monstru care nu te vrea moartă. Sunt singurul tău suport, indiferent dacă îți place sau nu. Fără mine, ești doar o țintă si...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Așteptarea este îngrozitoare. Secundele trec cu încetinitorul de parc-ar fi melci ce se târăsc pentru supraviețuire, în ciuda faptului că sunt urmăriți de prădători. Ca-n situația teribilă în care mă regăsesc, să simt de parcă timpul s-ar fi oprit în loc tocmai acum.
Stresul acumulat de-a lungul celor aproape șaptezeci și două de ore, este uriaș și-ngrozitor. Ca prin prezența și mai agitată și stresată a medicului șef Darren McCall, să simt de parcă mi-aș dori ca podeaua ascensorului să se desfacă cât mai curând posibil, pentru a mă înghiți. Fiindcă mă simt disperată, deoarece nu știm încă dacă tata se va trezi în minutele următoare. Și dacă mai adaug și stresul provocat de privirile urâte pe care medicul șef mi le tot aruncă încă de la sosirea aici, ei bine atunci aș putea spune că mă pot declara pe deplin satisfăcută. În pofida faptului că încep să simt de parcă pereții ascensorului încep a se aduna tot mai mult în jurul meu sufocându-mă între disperare, durere și cunoștința unui posibil atac de panică – asemănător celor din primii mei ani în afară, totuși Darren nu încetează deloc din a mă fixa cu privirea-i rece și dură precum cea a unui ghețar. Mi-e cald și frig deodată, iar prezența unei fierbânțeli ce se resimte prin întreg corpul meu lipit de peretele ascensorului, mă forțează să simt cum încep să transpir ușor și sigur. Așa că-ncep să-mi spun în gând că totul va fi bine, iar ascensorul va ajunge curând sus. Asta în timp ce liniștea ce predomina peste tot în juru-mi, acum este învăluită într-un haos absolut creat de mintea-mi nebună care se concentrează pe amintirile vocale, imagini ale trecutului și prezența nespus de inoportună a medicului șef.
Dar, oare chiar așa este?!
— Transpiri, reușesc să citesc ceva pe buzele lui, însă nu-mi dau deloc seama ce poate spune. Mai ales că haosul din mintea mea, nu face altceva decât să accentueze tot mai mult situația de panică în care mă regăsesc fără voia mea.
Trecutul este o lecție dură dură, asemeni unei ape reci ce-mi este aruncată peste față fără pic de milă. Însă, oricât mi-ar plăcea să gândesc pozitiv cu privire la acest aspect, totuși nu pot s-o fac. Este ca și când m-aș simți blocată între a vrea și a putea. Interzisă între două lumi aspre, care-mi conturează viitorul fără ca măcar să îmi ceară opinia. Încerc să ameliorez bătăile nebune ale inimii încăpățânate să-mi lovească cu putere pieptul, dar mă lovesc continuu de un același zid cu o aceiași identitate, culoare și formă. Istoria personală. Și-l văd pe doctor apropiindu-mi-se, spunând din nou ceva, probabil pronunțându-mi numele. Dar nu reușesc deloc să-i disting glasul gros de milioanele de voci din capul meu. Și astfel simt cum picioarele îmi cedează, în pofida luptei mele cu mine însămi. Și-alunec degrabă pe lângă peretele liftului, căzând din picioare ca un bolovan.
— La dracu, Anne! Ești bine, mă auzi?! citesc pe buzele bărbatului îmbrăcat lejer care se apropie ca un fulger de corpul meu picat la podeaua ascensorului, glasul său fiind ca un ecou îndepărtat al minții mele.
