Prima oară vine durerea.
A doua oară vine vinovăția.
Ultima oară vine regretul.
O dată cu ea vine timpul, dar o dată timpul nu sta, el trece. Iar o dată cu timpul, vine întunericul. Însă întunericul nu dispare o dată cu timpul. El rămâne, întunericul nu se estompează, el rămâne mai puternic.
- Mattias!
Strigătul șefului îl scoase din gânduri. Îl scotea și din răbdări, dar asta va rămâne un secret.
- In loc să stai și să contemplezi la viață, ai putea să mergi să ștergi mesele de pe terasa. Sau, eventual, zic si eu, să faci treaba pentru care te am angajat!
- Vrei să pun meniul pe masa clienților și apoi să duc gunoiul?
Mattias vorbea cu tact, politicos si totusi plictisit, isi lua privirea obosita de pe dereastea, apoi isi privi superiorul cu un zambet stramb. Jan Spinelly in schimb, il privea rigid, orgolios, gata in orice secunda sa isi ridice pumnul si sa il loveasca cu putere peste față.
Dar nu procedă așa, în schimb, domnul Spinelly - un bărbat chel, cu abdomen proeminent, dar picioare subțiri - îl aproba resemnat, cu o voce încărcată.
- Ar trebui să fii recunoscător că te am angajat, nu ai nici studii atestate și nici măcar experiență. În plus, când te am întrebat de cartea de identitate te ai uitat urât la mine! În pauze nu faci nimic altceva decât să scrii într un caiet amărât sau sa privești pe fereastra!
Spinelly începu sa își verse frustrările asupra lui. Era iritat, al naibii de furios pe atitudinea nonșalantă a noului angajat. Însă Mattias il ignora, nu il băga de seama, era indignat și confuz, sau cel puțin, așa arăta. Arăta ca un iepuri prins in lumina farurilor. Fraged și stângaci.
Mattias se căută după jurnal. Nu l mai avea, l a pierdut în urmă cu câteva zile. I a mai rămas doar privitul pe fereastra și duscuțiile cu corbii - deși domnul Spinelly nu trebuia să știe că noul angajat vorbea cu păsările.
Șeful il privea ager, se mișca rapid și dibace. L a angajat în urmă fu o lună. Probabil (mai mul ca sigur între noi fie vorba) l ar fi dat afară după primele zile, însă avea un șarm aparte, ceva ce în glas ce il fermeca când vorbea - atât pe el, cât și pe studentele ce începuse să frecventeze cafeneaua în ultima lună.
Mattias duse meniul meselor de pe terasă, ora amiezei, când mesele se umpleau. Toți venind pentru a doua cafea a zilei și o masă ușoară.
Astăzi era mai liniște decât de obicei. Pe terasă doar doua mese ocupate, iar in local trei. O zi lejeră.
O zi lejeră, pentru că se anunțase ploi torențiale.
Mattias era anemic. Domnul Spinelly nu era sigur de asta, dar ar fi pariat câștigur pe o zi. Tânărul cu fața trasă și albă, ochii sticloși și părul negru, încâlcit ca mărăcinele. Negru ca un corb.
Anemic... Da, anemic. Se mișca încet, de obicei era mai... rapid. Azi era mai anemic decât de obicei. Păre amețit.
Domnul Spinelly il privea riguros, Mattias îi simțea privirea, dar decise să o ignore. Sa îl ignore.
Luă sacul de gunoi din bucătărie, strânse gura sacului și ieși din local. Afară, pe straduța îngustă din spatele cafenelei, un corb, sau poate cioară, îi zbură pe umerul drept.
- Bună, Gisele.
Ca o șoaptă fragedă, vocea lui mângăia pasărea in timp ce arunca sacul menajer intr un tomberon.
Pasărea se revoltă, din nou îi greșise numele.
- Aisha! Știi foarte bine, Împărate.
- Îți place să mă iei peste picior, nu?
- Desigur, cui nu ii place?
- Ești rea.
- Nu sunt rea, doar formez caractere.
- Aisha, vreau să ai grijă de... De...
Dar se opri în mijlocul frazei, nu avea puterea să o spună, nu avea puterea să își amintească. O dată ce timpul trece, lasă în urma lui doar întunericul. Sub pamânt nu e lumină, e doar neant întunecat.
Cioara se alintă singura, zburând pe tomberonul închis.
- M am ocupat deja, corbii păzesc mormântul fiicei tale. Nu pentru asta am venit.
- Atunci pentru ce?
- Lumea viselor are nevoie de tine. Morfeu distruge totul, întunericul și haosul încep să distrugă câmpurile cu maci. Ciupercuțele de Câmp sunt panicate, Lăcrămioarele au început deja să plângă!
- Aisha, nu pot face nimic. Nu mai sunt împărat. Nu mai sunt nici măcar rege!
- Înainte să fii împărat, ai fost un prinț vrednic.
- Nu pot să fac nimic pentru ei. Nu mai sunt supuși mei, acum sunt supușii lui Morfeu.
- Știi foarte bine cum să te întorci la tron, găsește copilul ăla nenorocit ce l ai lăsat în pântece de muritoare.
- Ce copil?
Aisha nu îi mai răspunse, iar vântul se înteți. Cioara își lua zborul, departe prin vânt și printre clădiri. Mattias o înjură cu foc. Mâna lui drepta nu a fost niciodată genul ce să spună lucrurilor pe nume, Aisha prefera suspansul. Dar acum? Acum Mattias ar fi dorit mai multe detalii.
Însă nu a primit.
Domnul Spinelly il striga înapoi în local.
Mattias nu se mișca, rămase cu privirea jos, în asfaltul rece, udat încet de ploaie. Ploaie ce devenea din ce în ce mai aspră.
În câteva minute, Mattias era ud până la piele. Îi va trebui o scuză bună pentru Spinelly. Și una și mai bună pentru Aisha, voia mai multe detalii.
- Copilul meu în corp de muritoare? Asta e bună.
CITEȘTI
Împăratul Corbilor
Fantasy"Corbii" - Volumul I Un corb pentru tristețe. Doi pentru fericire. Trei pentru o fetiță. Totul începe cu o crimă. Durea pierderii îl măcina, îl durea și l îngrijora. Mattias nu știa ce să facă. La urma urmei, cine ar ști îl locul lui? Urma să moară...
